Inițiativa cetățenească privind redefinirea familiei tradiționale, scoasă de la votul final, în plen, la cererea PSD

Comentează
Legile justiției, depuse la Parlament ca proiect asumat de PSD și ALDE

Inițiativa cetățenească privind redefinirea familiei tradiționale, scoasă de la votul final, în plenul Camerei Deputaților, la cererea PSD. Anunțul a fost făcut de liderul deputaților PSD, Marcel Ciolacu, marți, înainte de începerea votului final pe proiectul de lege al Coaliției pentru Familie, care primise deja vot pe articole, în ședința de plen de luni.Marcel Ciolacu a afirmat, de la tribuna Parlamentului, că procedura de adoptare a proiectului de lege, mai întâi în Camera Deputaților și apoi în Senat, nu este una corectă. ”Nu există niciun argument legal sau constituţional ca să consfinţească calitatea Camerei Deputaţilor de primă Cameră. Aşa stând lucrurile, pentru a nu face nicio greşeală în privinţa acestei iniţiative legislative atât de importante şi susţinute de trei milioane de oameni, cea mai la îndemână propunere este aceea de a discuta această chestiune în faţa celor două Birouri Permanente Reunite care ar trebui să tranşeze acest veritabil conflict de competenţe între cele două Camere”, a afirmat liderul deputaților PSD.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, luni, pe articole, propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie. Deputații au respins amendamentul liberalului Gabriel Andronache, care dorea să se facă o distincție între conceptul de familie și cel de căsătorie.

Proiectul de lege prevede modificarea articolului 48, alineatul 1 din Constituție stabilește că, la nivel constitutional, familia este bazată pe căsătoria liber consimțită între bărbat și femeie și a primit raport favorabil în comisia juridică și avize pozitive din partea celorlalte comisii.

Coaliția pentru Familie cere dezbatere pe tema definirii familiei tradiționale, în Parlament

Coaliţia pentru Familie a solicitat Senatului să patroneze şi să găzduiască un seminar "care să analizeze şi să clarifice" aspecte legate de iniţiativa de modificare a Constituţiei pentru definirea căsătoriei "ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie".

"În lumina evenimentelor interne din ultimii ani, este lesne de observat o adevărată efervescenţă a societăţii civile româneşti, manifestată în multiple forme şi pe o diversitate de zone de interes, una dintre ele culminând cu iniţiativa cetăţenească fără precedent de strângere a 3 milioane de semnături pentru modificarea articolului 48 din Constituţie, menit să ocrotească familia şi căsătoria ca uniune dintre un bărbat şi o femeie'', se arată în scrisoarea Coaliţiei pentru Familie, discutată în Biroul permanent al Senatului.

Potrivit semnatarilor documentului, seminarul, care ar urma să aibă loc pe 25 aprilie, va avea ca invitaţi "specialişti reputaţi în Drept constituţional, lideri politici, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale şi mass-media"

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
MONDEN
Andreea Berecleanu
15:10
Andreea Berecleanu, mesaj emoționant de ziua fiului său. Imagini de colecție cu Petru din copilărie până în prezent
Adi Nartea la Hello Chef sezonul 12
14:36
Când începe „Hello Chef” sezonul 12 la Antena 1. Adi Nartea își va demonstra talentul culinar
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Ultimele știri
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
16:00
Cursa cu taxiul autonom Tesla fără volan sau pedale a luat o întorsătură neașteptată: ce a pățit un pasager în timpul cursei
15:37
Anunțul făcut de Vlad Gherman după doi ani de căsnicie cu Oana Moșneagu. „Sunt etape noi. Acest nou capitol vine cu lecții de învățat”
15:16
Cum își câștigă Aris Eram banii. Fiul Andreei Esca nu mai are sprijin financiar de la părinți: „Am plecat de acasă”
TRENDING
09:10
Péter Magyar, mesaj tranșant pentru un milionar din Harghita: „În legătură cu afacerea imobiliară de 300 de miliarde de forinți”
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei. Sursă foto: Ayako Funatsu / Facebook
14:40
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei: „România m-a învățat să fiu fericită”
Plajă din Costinești cu mulți oameni care se bronzeză, înoată sau se plimbă de-a lungul țărmului pe nisipul fierbinte, 7 iulie 2024
14:01
Vacanțele pe litoral s-au ieftinit cu peste 35% de la încheierea verii. Cât plătesc românii pentru o noapte de cazare în luna septembrie
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
13:24
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
O fetiță cu părul împletit stă pe o bordură înaltă lângă o fântână arteziană, întinzând o mână spre jeturile puternice de apă. Pe pavaj și în aer sunt mai mulți porumbei în apropierea ei, inclusiv unul în zbor lângă fântână.
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate