„Ne-am dovedit nouă înşine şi altora că Putin nu este preşedintele nostru. Nu l-am ales”, a spus Navalnaia, făcând referire la protestul împotriva lideului de la Kremlin care a avut loc duminică, în ultima zi a alegerilor prezidenţiale.

Protestul a presupus ca susţinătorii lui Navalnîi să meargă la urne în acelaşi moment, duminică la prânz, şi să voteze cu orice alt candidat în afară de Vladimir Putin.

Sancțiuni pentru „30 de persoane și entități”

Luni, miniștrii de externe din Uniunea Europeană au căzut de acord să impună sancţiuni unor persoane şi organizaţii responsabile de moartea opozantului rus Aleksei Navalnîi.

Potrivit şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, este vorba de circa „30 de persoane şi entităţi”, care nu au fost menţionate.

Aleksei Navalnîi, cel mai proeminent critic al preşedintelui rus Vladimir Putin, a murit pe 16 februarie în închisoare, din cauze naturale, conform autorităţilor ruse.

În schimb, văduva sa, Iulia Navalnaia, l-a acuzat pe liderul de la Kremlin pentru moartea soţului ei, iar o serie de lideri occidentali au afirmat că Putin şi statul rus sunt în cele din urmă responsabili pentru decesul acestuia.

A pierdut legăturile cu Rusia

Kremlinul a declarat, luni, că văduva liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, Iulia Navalnaia, care a plecat în exil în străinătate după arestarea soţului ei, a pierdut legăturile cu Rusia, potrivit EFE.

„Există mulţi oameni care trăiesc (în străinătate) şi care s-au deconectat deja complet de patria lor”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, la briefingul său zilnic de presă telefonic.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (3)
Avatar comentarii

MihaiCatalin2023 19.03.2024, 16:04

Cateva intrebari pt Navalnia si Libertatea:Cum isi castiga existenta vaduva lui Navalnii?Unde locuieste,in ce oras si ce tara?Isi plateste taxele si impozitele in Rusia precum toti cetatenii din toate tarile care au buget si taxe si impozite?Daca nu lucreaza,cine ii ofera bani,casa,chirie,situatie?Daca nu lucreaza,ce face in timpul liber,doar militeaza pt drepturile cui?O data ce ai intors spatele tarii tale,o data ce nu mai lucrezi si nu mai platesti taxe si impozite,o data ce lucrezi pentru alte guverne,nu mai apartii de tara pe care ai lasat-o in urma.Asadar in scurt timp aceasta doamna va ajunge agent strain si tratat ca atare de Rusia.

Avatar comentarii

danutz61 19.03.2024, 16:32

Conform unui proverb rusesc "rudele şi preşedintele nu ţi-i alegi".

Avatar comentarii

Marica13 20.03.2024, 12:03

In dictatura ...nu ai dreptul sa alegi.....nici in democratie..dar asta e alta discutie mai complexa.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.