Poliţiştii din Turnu Măgurele au fost alertați, joi seara, printr-un apel la 112, că un jaf a avut loc la o benzinărie din oraș.

Doi bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 34 şi 52 de ani, împreună cu un minor de 12 ani, toţi din judeţul Teleorman, au profitat de neatenția angajaților benzinăriei care făceau schimbul de tură, iar astfel ar fi reușit să sustragă suma de 22.600 de lei, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman, Daniela Păşu, conform Agerpres.

Mai apoi, indivizii au plecat cu o mașină spre Alexandria. Polițiștii i-au oprit pe suspecți în trafic, pe raza comunei Crângu, între Turnu Măgurele și Alexandria.

După ce au fost identificate, persoanele bănuite comiterea furtului din benzinărie au fost duse la audieri.

Poliţiştii au deschis dosar penal și fac cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.

În 2018, șapte români au comis în Italia cel puțin 10 jafuri cu tractorul pentru a smulge bancomatele din perete.


Citește și:

Creierul unui jucător cu origini românești a salvat lumea hocheiului! Pe baza rezultatelor studiului asupra creierului lui Larry Zeidel, alți 146 de jucători din NHL care s-au ales cu leziuni cerebrale de pe urma carierei au obținut despăgubiri de 19.000.000 $

„The Mountain” din Game of Thrones are 2.05 metri. Superba lui soție e mult mai mică, nu-i ajunge nici până la umăr și arată așa
PARTENERI - GSP.RO
„The Mountain” din Game of Thrones are 2.05 metri. Superba lui soție e mult mai mică, nu-i ajunge nici până la umăr și arată așa
Horoscop 6 iulie 2020. Taurii sunt cuprinși de o stare de agitație care va fi greu de domolit
HOROSCOP
Horoscop 6 iulie 2020. Taurii sunt cuprinși de o stare de agitație care va fi greu de domolit