Poliția a fost sesizată luni dimineața, 6 decembrie, în jurul orei 6.00, prin intermediul unui apel la numărul unic de urgență 112, de pătrunderea unor persoane într-o clădire destinată spectacolelor culturale din municipiul Cluj-Napoca.

„La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Serviciului de Investigaţii Criminale Cluj, alături de poliţişti criminalişti , iar din verificările preliminare efectuate la faţa locului a reieşit faptul că în intervalul orar 2.30 – 3.00, persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracţie în interiorul clădirii, fiind sustrasă o sumă de bani dintr-un fişet metalic”, au transmis, luni, reprezentanții Poliției Cluj.

De asemenea, a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Totodată, activitățile specifice, derulate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, vizează stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs fapta, identificarea autorilor și tragerea acestora la răspundere penală.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.