Jeanina Teodorescu va conduce o secție de Poliție și a devenit prima femeie care deține, în premieră, o astfel de funcție în Inspectoratul Județean de Poliție Constanța. Subcomisarul Teodorescu a lucrat până acum la Biroul de Investigații Criminale și are în palmares un dosar răsunător care s-a lăsat cu 29 de arestări.
Subcomisarul Jeanina Teodorescu a fost numită la conducerea Secției 4 Poliție, după ce fostul șef, Cătălin Zugravu, a ieșit la pensie. Numirea reprezintă o premieră la nivelul Poliției din Constanța. Jeanina Teodorescu este prima femeie care conduce o secție de Poliție.
Până să fie promovată, Jeanina Teodorescu a lucrat la Biroul de Investigații Criminale. Subcomisarul a avut de-a face cu dosare grele din lumea infracțională din Constanța, inclusiv un dosar în care au fost emise nu mai puțin de 29 de mandate de arestare.
Polițista a primit o împuternicire valabilă timp de șase luni pentru a deține această funcție.
Subcomisarul George Munteanu a fost numit adjunct al Poliției Municipiului Constanța, după ce locul a rămas liber cu data de 5 aprilie când a ieșit la pensie comisarul șef Florin Mănucu. Anterior, George Munteanu a fost comandant la Secția 5 Poliție, iar, în locul său a fost desemnat comisarul șef Traian Răzvan Mocanu, cel care i-a fost adjunct.
sursă foto: reporterntv.ro