Într-o declarație, Jene Galvin, un prieten al lui Springer și purtător de cuvânt al familiei, l-a descris ca fiind „de neînlocuit”.

„Abilitatea lui Jerry de a se conecta cu oamenii a fost în centrul succesului său în tot ceea ce a încercat, fie că a fost politică, radiodifuziune sau doar glume cu oamenii de pe stradă care au vrut o fotografie sau o vorbă”, a spus el. „Este de neînlocuit și pierderea lui doare enorm, dar amintirile intelectului, inimii și umorului său vor rămâne.”

Jerry Springer a fost primar al orașului Cincinnati timp de un an, între 1977 și 1978, dar a devenit faimos pentru că a găzduit timp de aproape trei decenii emisiunea tabloidă „The Jerry Springer Show”.

Emisiunea găzduia dezbateri zgomotoase care se transformau în țipete între invitați în timp ce publicul scanda: „Jerry, Jerry, Jerry, Jerry!”

Când a început emisiunea lui Jerry Springer, în 1991, el se concentra pe probleme politice, dar în lipsa audienței a trecut pe teme tabloide, ceea ce avea să-i aducă public și faimă.

Emisiunea a fost atât de populară la sfârșitul anilor 90, încât a ajuns chiar pe primul loc peste Oprah Winfrey în mai multe orașe. Ea avea să fie oprită, în cele din urmă, în 2018.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (3)
Avatar comentarii

Username2 27.04.2023, 22:49

*** va luati informatiile ? Springer nu a fost niciodata primar al orasului Chicago... De Cincinnati ati auzit vreodata ? "Gerald Norman Springer (February 13, 1944 – April 27, 2023) was a British-born American broadcaster, journalist, actor, producer, lawyer, and politician. Springer served as the 56th Mayor of CINCINNATI from 1977 to 1978." https://en.wikipedia.org/wiki/Jerry_Springer#Acting

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor

Avatar comentarii

Redacția Libertatea 27.04.2023, 23:12

enoonmai   •  13.04.2023, 19:46

Nu inteleg de ce suspendarea exporturilor din Ucraina. Cerealele trebuiau sa TRANZITEZE tarile vecine, in drumul lor catre alti beneficiari. Nu s-a pus problema cumpararii de cereale din Ucraina. Ce fac baietii "destepti" (a se citi hoti) din tarile implicate este vanzarea interna. Astia trebuie anchetati si condamnati, nu stopat exportul din Ucraina. A scazut pe undeva pretul painii, sau al produselor din grau? Nu, chiar dimpotriva, desi au cumparat cereale ieftine...

Bună ziua, Aveți dreptate, s-a strecurat o eroare pe care am remediat-o. Mulțumim pentru comentariu și pentru că ne citiți. O zi frumoasă!

Avatar comentarii

Username2 28.04.2023, 01:30

Unde este vulgaritatea si jignirea în acest cuvânt: naiba 1.3. Ca element cu valoare stilistică, mai ales în propoziții exclamative și interogative, exprimă mirarea, nemulțumirea, reproșul, supărarea, indignarea. https://dexonline.ro/definitie/naiba

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.