„Ca răspuns la sancțiunile în continuă extindere ale SUA împotriva personalităților politice și publice ruse, 25 de cetățeni americani sunt incluși în „lista de oprire” dintre senatorii responsabili cu formarea cursului rusofob, care elaborează recomandări cu privire la restricțiile anti-ruse, precum și membrii familiei președintelui Joe Biden”, a anunțat Ministerul rus de externe într-un comunicat.
Astfel, pe lista celor 25 de cetățeni americani care au primit interdicție de a intra în Federația Rusă se află Jill și Ashley Biden, soția și fiica președintelui SUA.
Pe lângă senatori, lista include experți, analiști și profesori de la o serie de universități americane cunoscute, printre care și filozoful Francis Fukuyama, cunoscut pentru teza sa despre „sfârșitul istoriei”, din cauza răspândirii democrației liberale.
În total, Rusia a impus deja sancțiuni împotriva a 1.048 de cetățeni americani, inclusiv a președintelui Statelor Unite, Joe Biden.
Pe 21 mai, Federația Rusă a anunțat că interzice intrarea în țară a președintelui american Joe Biden, a secretarului de stat Antony Blinken şi a altor aproape o mie de americani.
La începutul lunii mai, Jill Biden a vizitat România, apoi, peste două zile, a fost în Ucraina, unde s-a întâlnit în orașul Ujhorod cu soția liderului ucrainean, Olena Zelenska, în cadrul unei vizite neanunțate.
FOTO: EPA

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_e143397ab11c92cc22c15fb035245069.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_8f94212946f057412f6953100ce083d2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e212e684c412683a846e1c59eeb65c45.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_28e137cdf108887d351be2cc3e1d9ef3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_0a3da10178055faf755dc49c92bf1725.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_6618e794a6fa9547fa339b363bba9ad2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_90e0dc84100198a5f4954ea0e989675c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_f7dc397540af5228c3f024edd99d2d42.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.