Joe Biden a spus, într-un interviu pentru CBS, că încă nu a discutat cu Xi Jinping, pe care însă îl cunoaște foarte bine din perioada în care era vicepreședinte SUA, în vremea administrației Obama.

„El este foarte dur. El nu are – şi nu spun asta ca pe o critică, ci asta este realitatea – el nu are niciun pic de democraţie în el”, a declarat Joe Biden.

„I-am spus tot timpul că nu trebuie să avem un conflict, dar va exista o concurență extremă. Și nu o voi face așa cum știe el. Și asta pentru că el trimite și semnale. Nu o voi face așa cum a făcut Trump. Ne vom concentra asupra regulilor internaționale”, a adăugat Joe Biden, citat de Daily Mail.

Joe Biden a explicat că în acest moment nu are motive să-l sune pe omologul său chinez.

Încă nu am avut ocazia să vorbesc cu el. Nu există niciun motiv să nu-l sun”

Joe Biden:

Președintele SUA a spus că a avut întâlniri private cu Xi Jinping mai multe decât cu oricare alt șef de stat din lume.

„Mi s-a spus că probabil am petrecut mai mult timp cu Xi Jinping decât cu oricare alt lider mondial, deoarece am avut 24-25 de ore de întâlniri private cu el, în perioada în care eram vicepreședinte”, a declarat Joe Biden.

„Am călătorit cu el cu 17.000 de mile. Îl cunosc destul de bine”, a mai spus Joe Biden.

Șeful de la Casa Albe a evocat, de asemenea, relaţiile între Statele Unite şi Iran şi a anunţat că nu va ridica sancţiunile impuse Teheranului atât timp cât Republica islamică nu îşi respectă angajamentele în domeniul nuclear.

FOTO: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.