Joe Biden, despre uciderea lui Hassan Nasrallah: Se face „dreptate pentru numeroasele sale victime”

 4 comentarii
Joe Biden Foto: Hepta

Președintele american Joe Biden a transmis sâmbătă, printr-un comunicat, că uciderea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, este o „măsură a dreptății” pentru „numeroasele sale victime, inclusiv mii de americani, israelieni și civili libanezi”, dar a făcut apel, în același timp, la o detensionare a situației din regiune, relatează Reuters.

„Hassan Nasrallah și gruparea teroristă pe care o conduce, Hezbollah, au fost responsabili pentru uciderea a sute de americani pe parcursul unei domnii de patru decenii de teroare. Moartea sa în urma unui atac aerian israelian este o măsură a dreptății pentru numeroasele sale victime, inclusiv mii de americani, israelieni și civili libanezi”, a precizat președintele SUA, potrivit comunicatului publicat de Casa Albă.

Liderul american mai precizează că uciderea șefului grupării libaneze are loc „în contextul mai larg al conflictului început cu masacrul Hamas din 7 octombrie 2023”, adăugând că imediat după atacul din urmă cu un an, Nasrallah „a luat decizia fatidică de a da mâna cu Hamas și de a deschide ceea ce a numit un «front de nord» împotriva Israelului”.

Biden subliniază totodată că „Statele Unite susțin pe deplin dreptul Israelului de a se apăra împotriva Hezbollah, Hamas, Houthi și orice alte grupuri teroriste susținute de Iran” și că a ordonat îmbunătățirea posturii de apărare „a forțelor militare americane în Orientul Mijlociu pentru a descuraja agresiunea și a reduce riscul unui război regional extins”.

„În cele din urmă, scopul nostru este de a detensiona conflictele aflate în desfășurare atât în Gaza, cât și în Liban prin mijloace diplomatice”, continuă Joe Biden, amintind de încercările de a se ajunge la un acord în Fâșia Gaza pentru încetarea focului și eliberarea ostaticilor, precum și pentru readucerea civililor în siguranță în casele lor din Israel și sudul Libanului.

„Este timpul ca aceste acorduri să se încheie, ca amenințările la adresa Israelului să fie îndepărtate și ca regiunea mai largă a Orientului Mijlociu să câștige o mai mare stabilitate”, a mai transmis președintele SUA.

Hassan Nasrallah, care a condus Hezbollah în ultimi 32 de ani, a fost ucis vineri în loviturile lansate de Israel asupra suburbiilor sudice ale Beirutului. Moartea acestuia a fost confirmată sâmbătă de Hezbollah.

Foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    BONY 29.09.2024, 10:56

    Ne-am intors pe vremea ,,vestului salbatic", dreptatea nu se mai face in tribunale,ci care pe unde apuca folosind legea pumnului in gura si alte metode mai putin ortodoxe...

  • Avatar comentarii

    K476 29.09.2024, 16:56

    Ai lui considera ca pentru a se face dreptate terebuie sa moara si ucigasii lui si tot asa nu se mai termina niciodata. Practic se merita unii pe altii.

  • Avatar comentarii

    Vp344Jm 29.09.2024, 17:56

    Dar pentru victimele si pagubitii generati de voi marii democrati cand se va face dreptate... Asta nici nu mai stie pe ce lume traieste, unde-i stanga, unde-i dreapta, cand trebuie sa manance si cand sa se usureze... Halal

  • Avatar comentarii

    parpalache 29.09.2024, 19:34

    Macar pe lumea cealalta(daca lumea asta e la bunul plac al monștrilor), sa-și primeasca PEDEAPSA și criminalii (și complicii lor)-care omoara (prin bombardamente la gramada)- zeci și zeci de mii de oameni-femei copii-și lasa schilodiți pe viața- (fizic și sufletește)-alte sute de mii-și au alungat de pe pamânurile lor milioane de oameni!

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!