Jucării și bunătăți pentru 300 de copii internați la Spitalele Grigore Alexandrescu și Dr. Victor Gomoiu, din partea lui Moș Crăciun

Comentează
Arhiva foto

Pentru al treilea an consecutiv, Moș Crăciun pentru copiii internați în Spitalele „Dr. Victor Gomoiu” și „Grigore Alexandrescu” din București le-a adus zilele trecute 300 de cadouri unice, personalizate pe genuri și grupe de vârstă, conținând peste 1.500 de jucării și gadget-uri, plus peste 3.000 de produse alimentare atent selecționate, adaptate vârstei.

Acțiunea caritabilă a fost derulată de echipa AKTOR România, în spiritul Crăciunului și al dorinței de a le dărui bucurie celor mici internați în spitale exact atunci când urmează să vină Moș Crăciun, astfel că surpriza Moșului a fost întâmpinată cu mare bucurie de cei mici.

„Ne bucurăm că am reușit să asigurăm continuitatea aceste activități caritabile menite să sublinieze implicarea companiei de infrastructură în comunitate. Copiii s-au bucurat nespus, în parte și datorită deschiderii conducerii spitalelor de a ne permite să le aducem celor mici un moment de bucurie, mai ales în aceste momente dinaintea sărbătorilor de iarnă. La dorim celor mici o însănătoșire grabnică și părinților lor multă bucurie alături de copiii lor și un 2026 fericit”, a spus Antonis Kyriakos, Director General al AKTOR România.

„Unul din obiectivele pe termen lung ale grupului de companii AKTOR este să investim în generația următoare. Acțiunea de astăzi se încadrează în această strategie, care a inclus, în România, donații de cărți pentru biblioteci școlare din comunități defavorizate. Bucuria celor mici la vederea cadourilor de Crăciun ne-a impresionat foarte mult”, a adăugat George Tsaprounis, Chief Communication Officer, AKTOR Group of Companies.

Donația din partea companiei a respectat indicațiile medicilor cu privire la alimentele permise în acest context. Fiecare cadou de la Moș Crăciun a fost unic, cu jucării sau jocuri selectate în funcție de vârstele copiilor. Voluntarii de la AKTOR au reușit astfel să aducă un zâmbet celor mici și în 2025.

Grupul de companii AKTOR este un jucător de top pe piața din Europa de Sud-Est, valorificând 70 de ani de experiență pentru a implementa proiecte tehnice la scară largă și pentru a investi strategic în sectoare precum energia verde, imobiliare, proiecte de concesiune, parteneriate public-private (PPP), și managementul integrat al instalațiilor. Grupul AKTOR va direcționa 2 miliarde EUR în achiziții și investiții pentru a realiza o cifră de afaceri de 1,4 miliarde EUR și un EBITDA de 184 milioane EUR până în 2025 printr-un portofoliu diversificat de activități. În 2025, forța de muncă a Grupului este de așteptat să depășească 8.800 de angajați în Grecia și în străinătate. Misiunea Grupului AKTOR este de a deveni o forță motrice pentru progres în domeniile sale de operare, creând valoare pentru acționarii săi și societate, contribuind la progres și prosperitate și îmbunătățind viața oamenilor către un viitor durabil.

AKTOR România este cea mai mare subsidiară de construcții a grupului și este prezentă în țară de peste 20 de ani. Compania a finalizat șapte proiecte majore și are încă șase în derulare. Dintre acestea, reabilitarea liniei de cale ferată Brașov – Simeria (tronsonul Coșlariu – Sighișoara – sub-tronsoanele: 1. Brașov-Apața și 3. Cața-Sighișoara și sub-tronsonul 2. Apața – Cața) implică modernizarea unei părți vitale a Coridorul IV paneuropean pentru călătorii cu trenul de mare viteză.

Urmăriți AKTOR S.A. Romania pe LinkedIn | YouTube

Sursă foto: AKTOR S.A. România

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: promo
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
Laura Cosoi
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
18:37
Ce modele populare de mașini din România își pierd mai mult de jumătate din preț în primii 5 ani. Unele sunt mai ieftine cu 60%
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!