Julian Assange a fost primit pe aeroportul australian în uralele mulţimii. El şi-a îmbrăţişat soţia, pe Stella Assange, şi apoi a făcut un semn cu mâna către mulţimea care îl aplauda și striga „te iubim, Julian” și „bine ai venit acasă”.

Assange a călătorit din Insulele Mariane de Nord, din Oceanul Pacific, în Australia la bordul unui avion privat închiriat Bombardier, cu echipa sa juridică, ambasadorul în SUA, Kevin Rudd, și înaltul comisar al Regatului Unit, Stephen Smith.

Soția lui Assange a ținut o conferință de presă alături de avocații săi, unde le-a mulțumit susținătorilor, dar a cerut și intimitate pentru soțul ei.

Julian Assange WikiLeaksIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

„Julian are nevoie de timp pentru a se recupera. Să se obișnuiască cu libertățile. Cineva mi-a spus ieri, care a trecut prin ceva asemănător, că libertatea vine încet. Și vreau ca Julian să aibă acel spațiu pentru a redescoperi libertatea încet”, a spus ea în fața unei săli pline de reporteri.

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a ieșit miercuri dimineață din sala de judecată ca un om liber, după ce un judecător american a semnat acordul său de recunoaștere a vinovăției, care a pus capăt unei lupte juridice de 14 ani.

Assange a fost urmărit de procurorii americani pentru divulgarea unei mari cantități de informații militare secrete și risca o pedeapsă lungă într-o închisoare de înaltă securitate.

Australianul a fost eliberat luni dintr-o închisoare de maximă securitate din Londra, unde era încarcerat de cinci ani, pentru a fi judecat la tribunalul federal din Saipan, în Insulele Mariane, după ce a acceptat principiul unei pledoarii de vinovăţie.

Foto: AP

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.