Justiția, prinsă în ofsaid. Un angajat de tribunal care falsifica și vindea sentințe continuă să lucreze în instanță, deși a fost condamnat

Comentează
Arhiva foto

Un agent procedural din cadrul Tribunalului Vrancea a fost condamnat după ce a falsificat 16 hotărâri judecătorești pe care ulterior le-a vândut. Bărbatul a recunoscut faptele și continuă să lucreze în instanță, după ce i s-a aplicat o condamnare cu amânarea executării pedepsei. Disciplinar nu a mai putut fi tras la răspundere, pentru că „faptele s-au prescris” din punct de vedere administrativ.

La începutul anului 2014, mai mulți grefieri și judecători din cadrul Tribunalului Vrancea au aflat cu stupoare că o serie de hotărâri judecătorești pronunțate în procese civile de pe rolul acestei instanțe au fost falsificate, prin înlocuirea numelor părților din dosar. Miza: obținerea unor excepții pentru achitarea taxei de timbru la înmatricularea mașinilor.

O persoană civilă alertase procurorii că ar fi făcut demersuri la Tribunalul Vrancea pentru a obține o hotărâre judecătorească prin care să fie scutită de plata taxei de timbru, iar după ce a primit sentința, când a verificat pe portalul instanței a constatat că la numărul de dosar consemnat în documente figura un alt nume.

7 ani de anchetă

În ciuda acuzațiilor fără precedent, polițiștii și procurorii din Vrancea au reușit cu greu să descâlcească ițele acestui caz. Șapte ani a durat urmărirea penală, dosarul fiind instrumentat de procurorii Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani.

În urma verificărilor, s-a constatat că 16 hotărâri ce figurau a fi pronunțate de Tribunalul Vrancea au fost falsificate și ulterior folosite la Serviciul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Vrancea pentru înmatricularea unor autoturisme fără plata taxei de timbru.

Autorul falsului modifica în conținutul hotărârii datele de identificare ale autoturismului, precum și ale reclamantului, numărul de dosar și data pronunțării hotărârii judecătorești. Pe sentința civilă falsificată era aplicată ștampila dreptunghiulară de grefă cu mențiunea rămânerii definitive și irevocabile și cea rotundă a Tribunalului Vrancea.

În cele din urmă, anchetatorii au descoperit vinovatul: toate cele 16 sentințe falsificate au fost puse la dispoziția titularilor de către agentul procedural al Tribunalului Vrancea Petruș Octav Cireașă.

Potrivit procurorilor, în luna octombrie 2013, mai multe persoane din județul Vrancea s-au adresat agentului procedural Cireașă pentru a afla cum pot scăpa de plata taxei pentru emisiile poluante pentru autoturismele pe care doreau să le înmatriculeze.

Agentul procedural le-a spus că pentru asta trebuie să dea statul în judecată și să aștepte soluționarea cauzei. Martorii întrebau dacă trebuie să apeleze la un avocat, însă acesta îi asigura că se va ocupa el de demersul juridic, contra cost.

Agentul procedural cu biroul în arhivă

Octav Petruș Cireașă își desfășura activitatea ca agent procedural în cadrul Tribunalului Vrancea din 2006. Avea biroul situat în arhiva Secției I a instanței, unde își desfășura activitatea și grefierul-șef. În biroul alăturat era Registratura.

Audiat de procurori, Octav Petruș Cireașă și-a recunoscut faptele.

El susține că niște prieteni i-au cerut să le introducă acțiuni în instanță pentru scutirea taxei de timbru la înmatriculare, iar pentru unul dintre aceștia a uitat să depună documentele.

Așa că a decis să falsifice o hotărâre de instanță. A luat pe un memory stick, de pe calculatorul unuia dintre grefierii de la Registratură, o hotărâre de instanță și a copiat-o în calculatorul de acasă.

Văzând că acestă modalitate este funcțională, inculpatul a mai falsificat 15 încheieri, în total a falsificat 16 sentințe civile. De la unele persoane a perceput anumite sume de bani, sume care variau între 100 și 200 de euro. Încheierile respective le redacta la domiciliul său, pe calculatorul personal, după care, mergea la sediul instanței unde le aplica ștampile pentru conformitate, fără să fie văzut de vreun coleg.Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani:

Acord de recunoaștere validat și pedeapsă cu suspendare

Agentul procedural le-a declarat anchetatorilor că persoanele care au beneficiat de hotărârile judecătorești falsificate nu aveau cunoștință de modalitatea de obținere a acestora, crezând că sunt obținute printr-o procedură legală. 

La finalul anchetei, procurorii au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu Octav Petruș Cireașă, stabilindu-i o pedeapsă de un an și opt luni închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată și complicitate la uz de fals, cu amânarea aplicării pedepsei.

Procurorii nu au aplicat nicio interdicție privind drepturile civile, respectiv dreptul de a-și mai exercita profesia, chiar dacă infracțiunile comise au avut legătură cu serviciul. Acordul de recunoaștere a fost validat de Judecătoria Focșani pe 26 aprilie, anul curent, hotărârea de condamnare rămânând definitivă.

În tot acest timp, agentul procedural Cireașă a continuat să activeze în cadrul instanței.

Faptele disciplinare s-au prescris

Libertatea a solicitat un punct de vedere conducerii Tribunalului Vrancea. În răspunsul comunicat ziarului, președintele instanței a precizat că angajatul condamnat continuă să își desfășoare activitatea în cadrul Tribunalului. Despre situația sa a fost anunțată conducerea Curții de Apel Galați, în jurisdicția căreia se află instanțele din Vrancea.

Potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, președinții Curților de Apel sunt cei care numesc în funcție personalul auxiliar de specialitate și tot ei sunt cei care decid sancțiuni disciplinare, eventual încetarea contractelor de muncă.

Potrivit statutului privind personalul auxiliar de specialitate al instanțelor și al Parchetelor, singura sancțiune pe care o poate aplica conducătorul instanței/Parchetului unde s-a comis abaterea disciplinară este avertismentul.

Toate celelalte sancțiuni, mai aspre, pot fi dispuse doar de președinții Curților de Apel, respectiv procurorii șefi ai Parchetelor de pe lângă acestea.

Soluția de criză: mutarea la o instanță inferioară

Deși sentința prin care i s-a aplicat pedeapsa cu suspendare a fost pronunțată încă din 26 aprilie, până la sfârșitul lunii iunie, împotriva agentului procedural nu a fost luată nicio măsură, acesta desfășurându-și activitatea în mod obișnuit la instanța unde falsificase sentințele.

Președintele Curții de Apel Galați admite că este un caz care nu le face cinste, iar angajatul, raportat la faptele comise, nu ar mai avea ce căuta în sistem. Cu toate acestea, el nu poate fi concediat, pentru că legislația nu permite acest lucru.

Drept urmare, o primă soluție adoptată de conducerea Curții de Apel Galați a fost să instituie o procedură de monitorizare a agentului procedural pe o perioadă de doi ani.

„După încheierea fiecărei luni va fi întocmit un raport ce va fi înaintat Curții de Apel Galați, cu privire la comportamentul general al angajatului, la modul în care acesta respectă normele de etică și deontologie profesională și la situația întârzierilor în efectuarea lucrărilor și care va conține și verificări, prin sondaj, cu privire la calitatea lucrărilor”, a precizat, pentru Libertatea, președintele Curții de Apel Galați, jud. dr. Cosmin-Răzvan Mihăilă.

Pe lângă procedura de monitorizare, s-a dispus detașarea agentului procedural la o instanță inferioară, Judecătoria Panciu, pentru o perioadă de un an.

Ministerul Justiției, sesizat pentru modificarea legii

Având în vedere situația în care un angajat de instanță condamnat pentru falsificarea unor sentințe, continuă să lucreze în sistem, pentru că statutul nu permite excluderea lui, deoarece pedeapsa este cu amânarea aplicării, conducerea Curții de Apel Galați a sesizat pe 6 iulie Ministerul Justiției pentru modificarea și completarea legii privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea.

În prezent, potrivit Legii 567/2004, personalul auxiliar al instanțelor poate fi eliberat din funcție ca urmare a condamnării definitive pentru săvârșirea unei unei infracțiuni de natură a aduce atingere profesiei.

„Prevederile statutului sunt lacunare și nu permit eliberarea din funcție a personalului auxiliar de specialitate sau a personalului conex care a săvârșit fapte sau acte de natură penală care afectează în mod vădit demnitatea și probitatea profesională, precum și imaginea justiției”, a mai subliniat președintele Curții de Apel Galați.

În sesizarea comunicată Ministerului Justiției, acesta a solicitat modificarea Legii 5667/2004, în sensul includerii la cauzele de eliberare din funcție și cazurile cu amânarea aplicării pedepsei, respectiv renunțarea la amânarea pedepsei, atunci când faptele vizează infracțiuni care aduc atingere prestigiului profesiei și imaginii instituției, precum și pentru „efectuarea unui examen al legislației în ce privește cauzele de eliberare din funcție pentru mai multe profesii, care prezintă necorelări față de Codul Penal actual”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!