Justițiarul de Berceni, trimis în judecată pentru hărțuire. Fosta parteneră: „Nu mai vreau să ies cu frică din casă”

Comentează
Arhiva foto

Dosarul în care Alexandru Constandachi este acuzat că și-a hărțuit fosta parteneră a ajuns în instanță la sfârșitul lunii ianuarie, la mai bine de doi ani de la prima plângere. Pe internet, „Justițiarul” își continuă activitatea.

UPDATE 18:40 - Alexandru Constandachi a trimis ziarului Libertatea un drept la replică la acest articol, pe care îl publicăm integral la finalul textului.

„Aștept de mai bine de 2 ani să înainteze lucrurile în dosar. Mă bucur că în sfârșit se întâmplă asta. Sper că se vor lua măsuri cât mai repede, pentru ca nu mai vreau sa ies cu frică din casă”, declară Diana pentru ziar.

Libertatea a arătat în luna noiembrie cum Alexandru Constandachi, cunoscut pe internet drept „Justițiarul de Berceni”, și-a hărțuit mai multe foste partenere. În aceeași zi cu publicarea materialului, Diana, una dintre ele, a obținut un ordin de protecție și bărbatul a primit măsura de a fi supravegheat cu brățară electronică.

Procurorii au trimis cazul în instanță, iar dosarul se află acum în camera preliminară la Judecătoria Sectorului 3. Asta înseamnă că instanța va decide dacă probele aduse până acum de procurori au fost administrate corect și poate începe procesul propriu-zis. Potrivit legii, instanța are 60 de zile pentru a lua această decizie. Următorul termen este pe 3 martie.

Ordinul de protecție obținut de fosta parteneră este valabil până la finalul lunii martie.

Foto

Este în continuare influencer pe internet

27.000 este numărul de urmăritori pe care Justițiarul îi are pe Facebook și 40.000 pe Instagram. Pe canalul de TikTok, unde postează constant clipuri, a strâns de asemenea peste 100.000 de urmăritori. Acesta pretinde că demască public pedofili și că le face dreptate unor fete ademenite și hărțuite pe internet.

În 19 noiembrie, după ce pe platforma socială Reddit au apărut mai multe mărturii anonime ale fostelor partenere care au acuzat că au fost hărțuite de Justițiar, Constandachi a anunțat că ia „o pauză”. El a continuat însă să publice filmări de la „prinderea” presupușilor pedofili.

Cele mai recente video-uri de la acțiuni pe care le-a postat sunt de pe 18 și 22 februarie. Împreună acestea au strâns peste 100.000 de vizualizări pe YouTube.

A încălcat ordinul de protecție

Diana a depus încă de acum doi ani plângere împotriva Justițiarului de Berceni, după ce, la finalul unei despărțiri, acesta a asaltat-o cu sute de apeluri, mesaje și e-mailuri trimise săptămâni la rând.

Constandachi a vizitat-o de mai multe ori la ea la apartament, uneori chiar în toiul nopții, și chiar a urcat în balconul ei și i-a bătut în geam, după cum arată înregistrările publicate de Libertatea în noiembrie anul trecut.

Chiar în ziua în care poliția i-a montat brățara de monitorizare, Justițiarul a încălcat ordinul de protecție.

Justițiarul: „Filmarea din scara blocului este scoasă din context”

La câteva ore după publicarea articolului, Alexandru Constandachi, „Justițiarul de Berceni”, a trimis ziarului un drept la replică. El neagă faptul că incidentele din septembrie 2020 s-au desfășurat așa cum a relatat Diana, fosta sa parteneră.

„Nu m-am urcat niciodată la balconul fostei partenere și nici nu am aruncat cu pietre în geam”, a spus el, în mesajul către ziar. El se referă la noaptea de 18 septembrie, când, a povestit Diana, care a înregistrat momentul, a urcat pe acoperișul unei construcții de lângă blocul în care locuiește ea și a bătut în termopanul balconului, strigând că o va vizita în fiecare noapte dacă nu vorbește cu el. „I'll come every night so please talk to me. I'm fucking desperate here” („Voi veni în fiecare noapte, te rog, vorbește cu mine. Sunt disperat”, n.r.), i-a strigat atunci Justițiarul, conform înregistrării pe care Diana a depus-o la poliție.

Despre agresiunea din scara blocului, care a avut loc cu trei zile înainte și care a fost înregistrată de camerele de supraveghere din bloc, spune că este „scoasă din context”. Justițiarul a atașat e-mailului o captură din conversația avută cu Diana a doua zi, spunând că aceasta surprinde „comportamentul agresiv verbal al partenerei mele, comportament ce nu poate reprezenta o persoana speriată”. În dialogul dintre cei doi de pe WhatsApp, care nu are legătură cu incidentul din scara blocului, ori cu articolul de față, Diana îi reproșează că ieșea cu alte fete cât încă cei doi erau împreună.

În final, Constandachi susține că fosta lui parteneră „a mințit în chestionarul de risc, declarând că aș deține arme de foc, că aș avea un comportament violent”, pentru a obține ordin de protecție împotriva lui și pentru ca poliția să-l monitorizeze prin brățară electronică. Pe baza dovezilor prezentate și ținând de asemenea cont de existența unei alte plângeri depuse de Diana cu doi ani înainte, Poliția a decis că vloggerul reprezintă un risc și că este necesară această măsură.

Prezentăm integral dreptul la replică al lui Alexandru Constandachi, așa cum ne-a fost transmis:

„Ca urmare a informațiilor eronate publicate constant de către dumneavoastră, doresc să fac următoarele precizări:

Nu m-am urcat niciodată la balconul fostei partenere și nici nu am aruncat cu pietre în geam, aceste afirmații fiind preluate fără nicio dovada reala, ci bazându-se pe un videoclip unde se aude vocea mea doar.

În continuare, pentru a dovedi ca filmarea din scara blocului din data de 15.09.2020 este scoasa din context si folosita pentru a portretiza o agresiune, atașez conversația din ziua următoare, unde se observă comportamentul agresiv verbal al partenerei mele, comportament ce nu poate reprezenta o persoana speriată.

În încheiere, subliniez că brățara de monitorizare mi-a fost pusă ca urmare a unor amenințări primite de fosta mea parteneră, amenințări ce nu au venit din partea mea și nici nu s-a dovedit acest lucru, și ca urmare a faptului ca aceasta a mințit în chestionarul de risc, declarând că aș deține arme de foc, că aș avea un comportament violent, că alte persoane din anturajul meu ii vor răul fizic și că aș fi urmărit penal în alte dosare de hărțuire, lucruri complet neadevărate”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
In barbat in negru cu o sapca pe cap are alaturi pe un fundal roz o masca cu doua urechi negre si cu alb
Interviu
4 sept.
De la Oscar la supraviețuire. Animest, festivalul internațional de animație care se luptă cu lipsa banilor: „Notorietatea sau contribuția de până acum nu garantează finanțările”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
4 sept.
Cel mai important ziar francez scrie că Nicușor Dan și-a dezamăgit alegătorii, după dezvăluirile despre „șeful securității sale”, generalul Pahonțu: „Cea mai surprinzătoare”
MONDEN
Irina Rimes pleacă de la Vocea României, emisiune difuzată de PRO TV
4 sept.
Adevăratul motivul pentru care Irina Rimes pleacă de la PRO TV: „Sănătatea e foarte importantă”. Decizia luată după „Vocea României”
Alina Puscas si cei doi copii
4 sept.
Alina Pușcaș a ajuns de urgență cu fiul ei la spital. Ce a pățit Alex. „E groaznic. Respira pe gură”
POLITIC
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul unui discurs la sediul Parlamentului European
4 sept.
Primele explicații de la Bruxelles după ce CCR a validat „amendamentul Fritz”. Reacția oficială a Comisiei Europene
Doi politicieni stau de vorba intr-un birou
Analiză
4 sept.
Primul test pentru trăinicia unei alianțe PNL-USR. Partidele bat palma pentru alegerile în două funcții-cheie: primăriile din Timișoara și sector 6 SURSE
Ultimele știri
4 sept.
Un urs din Retezat descoperă o cameră de supraveghere și încearcă să „regleze dispozitivul” I VIDEO
4 sept.
A început „Vocea României” sezonul 14. O concurentă a reușit să întoarcă toate patru scaunele în doar 3 secunde: „Ești memorabilă!”
4 sept.
ONU a adoptat o rezoluție pentru a aduce harta lumii mai aproape de realitate. Harta propusă prezintă Africa la adevărata ei dimensiune și „micșorează” țări precum Rusia și SUA
4 sept.
Cum să scapi de musculițele de fructe sau de oțet. Patru trucuri simple cu produse ieftine pe care oricine le are în casă
TRENDING
3 sept.
În 1981, România a construit o locomotivă la Craiova. În 2025 era aproape abandonată, iar bulgarii au readus-o pe șine
2 sept.
Program TV „Insula Iubirii”. În ce zile și la ce oră se difuzează „Insula iubirii” 2026
2 sept.
Horoscop 3 septembrie 2026. Vărsătorii vor ști de ce s-au stricat anumite relații din cele care contează pentru ei
3 sept.
Loto 6/49 din 3 septembrie 2026. Report de peste 3,98 milioane de lei la 6/49, categoria I
plaja din Kos
4 sept.
Au plătit o avere pe cazare în Grecia însă au fost păcăliți și au rămas în stradă cu bebelușul lor de 5 luni: „Ne întoarcem acasă sau plătim totul din nou”
O familie care gătește paste în bucătărie și amestecă în cratiță cu un clește
4 sept.
Aproape toată lumea face aceste două greșeli când gătește paste. Italienii spun cum trebuie procedat
horoscopul zilei de astăzi 5 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
4 sept.
Horoscop 5 septembrie 2026. Scorpionii sunt pregătiți să le ofere mai multă libertate membrilor familiei, cel puțin deocamdată
Barcă cu coadă lungă pe o plajă tropicală, Krabi, Thailanda
4 sept.
Thailanda reduce durata șederii fără viză pentru cetățenii Uniunii Europene la maximum 30 de zile, începând din 15 septembrie
O autostradă din Elveția, în timp ce mai multe mașini trec pe toate cele patru benzi prin fața unor aparate radar și indicatoare rutiere
4 sept.
Un american de 23 de ani a gonit cu 251 km/h pe o autostradă din Elveția, iar pe lângă amendă s-a ales cu o sancțiune la care nu se aștepta
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Zile libere 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad - Imagine parţială cu fila din calendar corespunzătoare lunii ianuarie
31 aug.
Zile libere în 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad
Când este echinocțiul de toamnă 2026 - Imagine din spaţiu, în care sunt surprinse Pământul, Soarele şi Luna la echinocţiul de toamnă
22 aug.
Când este echinocțiul de toamnă 2026. Data și ora la care începe toamna astronomică
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kilogram de legume - Sursă foto: Shutterstock.
1 sept.
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kg de legume. Greșeala care îți strică toată zacusca
Un tânțar care înțeapă o persoană
4 sept.
Tot ce trebuie să știm despre virusul West Nile. Tudor Ciuhodaru explică modul cum ne protejăm, care sunt primele simptome, ce tratament există și cine sunt cei mai afectați pacienți
O cabină de duș realizată din faianță maro, din duș curge apă fierbinte și ușa de sticlă este aburită
4 sept.
Cum să faci duș când nu ai apă caldă la bloc: 7 metode eficiente pentru toate buzunarele
Perechi de dansatori pe o strada din Timisoara
4 sept.
„Spiritul Timișoarei”, redefinit. Opinia experților: Nu se mai transmite spontan și uneori este utilizat pentru „a justifica un excepționalism bănățean”
Dana Marijuana, condamnată pentru trafic de droguri și conducere sub influența substanțelor interzise
4 sept.
Dana Marijuana, condamnată la cinci ani și patru luni de închisoare pentru trafic de droguri. Decizia nu este definitivă
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!
Nicușor Dan, încruntat
2 sept.
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
2 sept.
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul
Multi oameni la un congres voteaza
1 sept.
Libertate sau neo-marxism?