Kamala Harris se răfuiește cu Joe Biden într-o carte în care îi aduce mai multe acuzații: „Privind în urmă, a fost nechibzuință”

Comentează
Kamala Harris, îmbrăcată cu cămașă și sacou negru, vorbește având mâna dreaptă ridicată în cadrul unei conferințe de presă la Washington, conferință, ianuarie 2025

Kamala Harris îşi reglează conturile cu Joe Biden şi anturajul acestuia într-o carte care va apărea luna aceasta și în care fosta candidată democrată la Casa Albă afirmă că a fost „nechibzuit” să i se permită preşedintelui în vârstă să candideze din nou, relatează AFP.

Fosta vicepreședintă a Statelor Unite spune că a simţit că era ultima persoană care putea să-l sfătuiască pe şeful său, în vârstă de 81 de ani, să nu candideze la alegerile prezidențiale din noiembrie anul trecut.

Joe Biden şi-a încheiat campania de realegere la Casa Albă pe 21 iulie 2024, după o prestaţie slabă într-o dezbatere cu contracandidatul republican Donald Trump. Această prestație i-a determinat pe consilieri şi oficiali ai Partidului Democrat să se întrebe public dacă Biden și-ar putea duce campania sau eventualul al doilea mandat până la capăt.

Harris îl acuză pe Biden că s-a încăpățânat să candideze, deși miza era „prea mare”

„Dintre toţi oamenii de la Casa Albă, eu eram în cea mai proastă poziţie pentru a-l convinge să renunţe. Ştiam că i s-ar fi părut incredibil de egoist dacă eu l-aş fi sfătuit să nu candideze”, scrie Harris în „107 Days” („107 zile”), potrivit unui fragment publicat în revista The Atlantic. „El ar fi văzut asta ca pe o ambiţie neînfrânată, poate chiar ca pe o trădare perfidă”, mărturiseşte fosta vicepreședintă a Statelor Unite.

„Este decizia lui Joe şi a (soţiei sale - n.r.) Jill. Toţi spuneam asta, ca pe o mantră, de parcă am fi fost hipnotizaţi. A fost delicateţe sau nechibzuinţă? Privind în urmă, cred că a fost nechibzuinţă. Miza era pur şi simplu prea mare. Nu era o alegere care trebuia lăsată la latitudinea egoului sau ambiţiei unui individ. Ar fi trebuit să fie mai mult decât o decizie personală”, continuă Kamala Harris.

Kamala Harris (60 de ani) a intrat în cursa prezidențială imediat după retragerea lui Joe Biden şi a avut la dispoziție doar 107 zile pentru a convinge publicul american. Ea a pierdut în faţa lui Trump, acum în vârstă de 79 de ani, în alegerile din noiembrie şi a intrat într-un con de umbră.

Doar 107 zile pentru Kamala

Cu toate acestea, Harris îl consideră pe Biden mult mai capabil decât Trump. „În cea mai proastă zi a sa, era mai bine informat, mai capabil să chibzuiască şi mult mai compătimitor decât Donald Trump în cea mai bună zi a sa”, scrie ea.

Joe Biden rămâne deocamdată cel mai vârstnic președinte al Statelor Unite. În primăvară, la 82 de ani, fostul președinte a fost diagnosticat cu o „formă agresivă” de cancer de prostată care s-a răspândit la oase.

Kamala Harris, ex-procuroare generală în California și ex-senatoare de California, a fost vicepreședintă a Statelor Unite în perioada 2021 - 2025, fiind prima femeie, precum şi prima persoană cu origini în Asia de Sud şi de culoare care a ocupat această funcţie.

Lipsă de susținere din partea Casei Albe

Fosta vicepreședintă reproșează totodată faptul că a primit prea puţin ajutor din partea Casei Albe pentru a respinge criticile activiștilor de extremă-dreapta. „Aveau o echipă de comunicare uriaşă. Karine Jean-Pierre ţinea briefinguri în sala de presă în fiecare zi. Dar era aproape imposibil să obţin vreun comentariu pozitiv despre munca mea sau vreo apărare împotriva atacurilor mincinoase”, afirmă Harris.

Mai mult, Harris acuză chiar că a „aflat că echipa preşedintelui alimenta adesea zvonurile negative care apăreau în jurul meu”.

Anturajul lui Biden nu vrea să răspundă acuzațiilor

Kamala Harris mai scrie că la Casa Albă „nu a fost apreciat” un discurs în care ea atrăgea atenţia asupra crizei umanitare din Gaza, al cărui text fusese totuşi validat în prealabil. „Se pare că am fost mustrată pentru că l-am pronunţat prea bine”, susţine fosta vicepreședintă.

Cartea sa, „107 Days” („107 zile”), publicată de Editura Simon&Schuster, va apărea pe 23 septembrie în Statele Unite şi va avea parte de un turneu de promovare. Titlul se referă la durata campaniei prezidențiale a Kamalei Harris.

Contactați, reprezentanţii lui Joe Biden au refuzat să comenteze acuzațiile aduse de Kamala Harris.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
MONDEN
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:46
Când apare în cinematografele din România noul film cu Sandra Bullock și Nicole Kidman
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!