Fostul președinte american Joe Biden a fost diagnosticat cu o formă „agresivă” de cancer de prostată care s-a extins la oase, a anunțat duminică biroul său, potrivit AFP.
Joe Biden (82 de ani) a fost diagnosticat vineri cu „cancer de prostată, cu metastaze la nivelul oaselor”, se arată în comunicat.
„Săptămâna trecută, preşedintele Joe Biden a fost examinat ca urmare a descoperirii unui nodul prostatic, după ce a prezentat simptome urinare din ce în ce mai severe. Vineri, a fost diagnosticat cu cancer de prostată, caracterizat printr-un scor Gleason de 9 (Gradul 5) cu metastaze la oase.
Deşi aceasta reprezintă o formă mai agresivă a bolii, cancerul pare să fie sensibil la hormoni, ceea ce permite un tratament eficient. Preşedintele şi familia sa analizează opţiunile de tratament împreună cu medicii săi”, a anunțat biroul lui Biden.
Potrivit Cancer Research UK, un scor Gleason de 9 înseamnă că celulele canceroase „arată foarte anormal” şi că boala „este susceptibilă să se dezvolte rapid”.
Joe Biden a fost cel de-al 46-lea președinte al Statelor Unite, din 20 ianuarie 2021 până la 20 ianuarie 2025. Anterior, a fost vicepreședinte al Statelor Unite din 2009 până în 2017.
Intrat în cursa prezidențială, Joe Biden s-a retras în vara anului trecut în favoarea fostei sale vicepreședinte, Kamala Harris.
Într-o carte nouă și explozivă, „Păcatul originar”, surse din interiorul Casei Albe dezvăluie cum problemele lui Joe Biden au fost ascunse publicului.
„Suferea de artrită spinală semnificativă, iar coloana vertebrală i se degenerase atât de mult încât, dacă ar fi suferit o altă căzătură sau poate doar din cauza vârstei, ar fi trebuit să fie într-un scaun cu rotile”, scriu autorii Alex Thompson și Jake Tapper.