„Eu îmi doresc tare mult să gestionăm pandemia în așa fel încât lumea să poată să meargă și la biserică, să se întâlnească, sigur, în cerc mai restrâns, dar să se poată întâlni cu familia fără să avem petreceri cu multe persoane”, a declarat Klaus Iohannis, miercuri, la a o acțiune de împădurire care a avut loc la Dăbuleni.
Nu îmi doresc să îngrădim accesul la biserică. Sunt Sfintele sărbători de Paști, oamenii vor să meargă la biserică și trebuie să găsim soluții ca să poată merge la biserică
Klaus Iohannis:
Klaus Iohannis a mai spus că este îngrijorat de cel de-al treilea val al pandemiei şi doar respectarea restricţior şi accelerarea campaniei de vaccinare pot limita răspândirea virusului.
Anul trecut slujbele de de Florii și Paște s-au desfășurat în condiții speciale.
În bisericile din țară nu au avut loc slujbe cu credincioși, iar spovedania și împărtășania au fost oferite doar acasă, pentru cei care au solicitat acest lucru preotului.
La fel, și Lumina care a fost adusă oamenilor de delegații speciale de la Biserică. De asemenea, aceștia au fost ajutați și de angajații Ministerului Afacerilor de Interne.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro