Pensionarea la 65 de ani, urmată de două sau trei decenii fără serviciu, ar putea deveni un lux pe care tot mai puțini oameni și-l permit. Un istoric american spune că modelul clasic al pensionării se apropie de sfârșit, pe măsură ce oamenii trăiesc mai mult, economisesc prea puțin și rămân tot mai mult pe piața muncii, scrie MarketWatch.
Cuprins:
Să muncești zeci de ani, apoi să închizi definitiv ușa biroului și să trăiești încă două sau trei decenii din pensie și economii. Modelul pe care generații întregi l-au considerat firesc ar putea deveni tot mai greu de susținut. Lawrence R. Samuel, istoric american și autor al cărții „The Rise and Fall of Retirement in the United States”, susține că pensionarea în forma sa clasică începe să-și piardă din relevanță.
Nu înseamnă că pensiile dispar mâine, dar Samuel vorbește despre o schimbare lentă, care s-ar putea întinde pe decenii, pe măsură ce oamenii trăiesc mai mult, mulți au economii insuficiente, iar tot mai mulți continuă să lucreze și după vârsta la care părinții sau bunicii lor se retrăgeau.
Iar ideea unei perioade lungi de viață petrecute fără să mai muncești a devenit normală abia în secolul al XX-lea. Înainte, pentru foarte mulți oameni, lucrul continua atât timp cât sănătatea le permitea. Ulterior, sistemele publice de pensii, pensiile oferite de angajatori, economiile și întreaga industrie construită în jurul vieții de după serviciu au transformat pensionarea într-o etapă aproape firească. Samuel crede că pendulul începe acum să se miște în direcția opusă.
Una dintre cele mai mari probleme este diferența uriașă dintre banii de care oamenii cred că au nevoie și ceea ce au reușit, în realitate, să strângă. Un studiu Schroders arată că americanii estimează că ar avea nevoie de aproximativ 1,2 milioane de dolari pentru a se pensiona confortabil. În schimb, datele National Institute on Retirement Security arată că, dacă sunt incluși și lucrătorii care nu au deloc bani puși deoparte, valoarea medie a economiilor pentru pensie este de numai 955 de dolari.
Pentru cei care au efectiv un cont de economisire pentru pensionare, suma medie este de aproximativ 40.000 de dolari. Diferența explică de ce, pentru mulți, munca după 65 de ani nu mai este o alegere făcută pentru a nu se plictisi, ci o necesitate.
Schimbarea se vede deja. În 2025, aproximativ 19% dintre americanii de cel puțin 65 de ani făceau încă parte din forța de muncă, potrivit datelor Biroului american pentru Statistică a Muncii. Samuel se așteaptă ca numărul lor să crească. Oamenii trăiesc mai mult decât în perioada în care au fost construite primele sisteme moderne de pensii, ceea ce înseamnă că veniturile și economiile trebuie să ajungă pentru mult mai mulți ani.
Presiunea nu este doar asupra economiilor individuale. Sistemul public american de asigurări sociale se confruntă cu un deficit financiar important. Potrivit estimărilor oficiale pentru 2026, fondul destinat pensiilor pentru limită de vârstă și urmași ar putea plăti integral beneficiile până spre sfârșitul lui 2032 și, dacă nu se schimbă nimic, veniturile curente ar mai putea acoperi apoi doar 78% din necesar.
Istoricul spune că retragerea completă din activitate poate aduce și o problemă mai puțin discutată: pierderea rutinei și a sentimentului că ai un scop. După decenii în care serviciul îți organizează ziua, trecerea bruscă la foarte mult timp liber poate fi dificilă pentru unii oameni.
„Pensionarea nu mai este cuvântul potrivit. Cuvântul potrivit este scop”, explică Samuel.
De aceea, viitorul ar putea însemna mai puțin o despărțire definitivă de muncă la o anumită vârstă și mai mult o tranziție: program redus, proiecte, activități independente sau alte forme de muncă după 65 de ani.
Sistemul românesc de pensii este diferit de cel american, iar predicția lui Samuel nu poate fi mutată automat peste România. Există însă o problemă comună: populația îmbătrânește. Între 2005 și 2025, România a înregistrat cea mai mare creștere a vârstei mediane dintre toate statele Uniunii Europene: 8,6 ani, potrivit Eurostat.
În același timp, România se află la polul opus când vine vorba despre durata vieții profesionale. Pentru 2025, Eurostat estimează o durată medie de numai 32,7 ani, una dintre cele mai mici din UE, față de media europeană de 37,5 ani. Doar Italia se află foarte aproape, cu 33 de ani. Cu alte cuvinte, România are o combinație complicată: populația îmbătrânește rapid, dar oamenii petrec relativ puțini ani pe piața muncii. Potrivit datelor publicate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), în ianuarie 2026, în România au fost înregistrați 4.583.267 de pensionari. Și acesta este exact tipul de presiune demografică despre care vorbește Samuel: oamenii trăiesc mai mult, iar sistemele de pensii trebuie să susțină mai mulți ani de viață după retragerea din activitate.
Istoricul nu le spune oamenilor doar să strângă mai mulți bani. Recomandarea sa este să nu se grăbească să renunțe complet la muncă, mai ales dacă jobul le asigură venit, asigurare medicală și un ritm al vieții. Pentru el, viitorul pensionării nu înseamnă neapărat că oamenii vor lucra cu normă întreagă până la 80 de ani, ci că modalitatea de muncă și de pensionare de până acum ar putea începe să dispară.