Întrebat de un jurnalist ce planuri are România pentru a decupla tema migrației de Schengen, Iohannis a spus că va găsi soluții pentru problema Schengen.

”Noi vom continua discuțiile politice pe toate palierele, pe absolut toate palierele, și sunt optimist că vom găsi soluții pentru această problemă Schengen, dar n-aș vrea să ne legăm de o anumită dată. Repet, pentru mine, pentru România și pentru români, este important să intrăm în spațiul Schengen”, a declarat Iohannis, potrivit Administrației Prezidențiale.

Klaus Iohannis a precizat că va continua discuțiile și este optimist.

”Nu vreau să legăm discuția de o anumită dată, fiindcă, am văzut și în decembrie, aceste lucruri nu pot fi legate de o anumită dată, ele țin de foarte multe considerente, europene ar trebui. Din păcate însă țin și de chestiuni de politică internă în unele state membre. Asta este un lucru pe care nu-l consider bun, dar nu poate fi ignorat. Deci continuăm discuțiile și sunt optimist”, a adăugat Iohannis.

El a mai spus că a vorbit cu președintele Bulgariei, Rumen Radev, și că vor exista acțiuni comune România-Bulgaria pentru aderarea la Schengen. ”Și eu voi merge în Bulgaria în următoarele săptămâni pentru discuții, dar și pentru a da un semnal că noi suntem pregătiți”, a spus Iohannis.

Pe 8 decembrie 2022, Austria a blocat accederea României la Schengen, în cadrul Consiliului UE pentru Justiție și Afaceri Interne, invocând criza migranților.

România nu este sursă de migrație

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Bruxelles, înainte de reuniunea Consiliului European, că una dintre teme va fi protejarea granițelor externe ale UE și a subliniat că nu trebuie confundate migrația și Schengen.

”Vreau să spun încă o dată și să fiu foarte clar: România nu este sursă de migrație și România nu este țară de tranzit. Noi știm să ne protejăm granițele. Însă problema este una europeană și atunci e clar că și noi vrem să participăm la găsirea celor mai bune soluții.

În acest sens, noi suntem deschiși să colaborăm cu Comisia Europeană pe un proiect pilot care va veni să verifice anumite proceduri mai rapide, mai eficiente și, în acest fel, chiar să creăm o bună practică care poate fi preluată și de alte state membre.

Și ca să fie foarte clar: a nu se confunda migrația cu Schengen. Schengen se referă la o libertate de circulație a cetățeanului european, iar când vorbim despre migrație vorbim despre proceduri care se adresează unor oameni care vin din afara Uniunii Europene. Deci este cu totul altceva. Ah, că în opinia unor state membre există legături între acestea, am luat act de această chestiune și, și din acest motiv, vrem să găsim soluțiile cele mai bune. România niciodată nu este parte din problemă, dar noi încercăm întotdeauna să fim parte și să contribuim la soluție”, a precizat Klaus Iohannis.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.