Președintele Iohannis a primit-o la Cotroceni pe ambasadoarea SUA în România. Ce au discutat

Comentează

Președintele Klaus Iohannis a primit marți, 14 februarie, pe noul ambasador al Statelor Unite ale Americii, Kathleen Ann Kavalec, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare, au informat Administrația Prezidențială și Ambasada SUA la București. Potrivit Cotroceniului, cei doi au vorbit și despre intrarea României în programul Visa Waiver.

În discuția cu Kathleen Ann Kavalec, Klaus Iohannis „a salutat revenirea acesteia în țara noastră, după postul anterior efectuat în cadrul Ambasadei SUA la București, în perioada 2005-2008”.

Totodată, șeful statului a mulțumit pentru creșterea prezenței militare americane în România, după ce Rusia a declanșat războiul din Ucraina, dar a abordat și „interesul comun pentru înregistrarea de progrese concrete în ceea ce privește accederea României în programul Visa Waiver”, potrivit Administrației Prezidențiale.

La rândul său, ambasada SUA a transmis că la începutul mandatului în România, Kavalec şi Iohannis „au discutat despre prietenia durabilă dintre naţiunile şi popoarele noastre, precum şi despre progresele democratice incredibile făcute de România în cursul celor trei decenii de la Revoluţie”.

Cei doi au mai vorbit și despre invadarea Ucrainei de către Rusia, iar printre prioritățile noului ambasador, potrivit Ambasadei, se numără parteneriatul de securitate, cooperarea în domeniul independenţei şi securităţii energetice, creşterea comerţului bilateral şi a investiţiilor străine şi statul de drept.

Ambasada SUA nu a făcut însă nicio referire la discuțiile privind ridicarea vizelor de călătorie pentru Statele Unite.

Cine este Kathleen Ann Kavalec

Kathleen Ann Kavalec este prima femeie ambasador al SUA în România. Ea a fost, până în iulie 2022, șefă a misiunii Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) în Bosnia și Herțegovina.

Anterior, a ocupat funcția de subsecretar adjunct în cadrul Biroului pentru afaceri europene și eurasiatice al Departamentului de Stat SUA.

Kavalec are o experiență în diplomație de 36 de ani, a fost consilier politic al Ambasadei SUA de la Kiev și a activat și la Ambasada SUA la Moscova.

Vorbește 5 limbi străine, inclusiv română și rusă

Originară din California, Kavalec este doctor în științe politice la Universitatea din California (1982) și are un Master pe politici externe la Universitatea Georgetown din Washington (1984). De asemenea, a primit numeroase premii din partea Departamentului de Stat SUA, precum și premiul Presidential Rank Award.

Kavalec vorbește 5 limbi străine, română, spaniolă, portugheză, franceză și rusă.

Ultimul ambasador al SUA la București a fost Adrian Zuckerman, al cărui mandat a expirat în ianuarie 2021. Reprezentantul diplomatic în ultima perioadă a fost David Muniz, însărcinat cu afaceri al SUA la București.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
Amalia Enache
ExclusivInterviu
17:34
Sacrificiul făcut de Amalia Enache încă de când fiica ei avea 2 ani: „Nu știe cum e altfel”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
18:08
Sens unic temporar pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu din București din cauza lucrărilor la linia de tramvai
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
18:05
Bătăi între fanii echipelor Poli Timișoara și Steaua în centrul Sibiului: jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene
17:55
Orașul Riad, zguduit de explozii. Elevii şi diplomaţii s-au refugiat în adăposturi. Rebelii din Yemen, un „ultim avertisment” pentru companiile aeriene
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește