Klaus Iohannis merge marți la Casa Albă, unde va fi primit de Joe Biden. Programul președintelui în vizita oficială din SUA

 34 comentarii
Klaus Iohannis, la Casa Albă, în 2017 Foto AP

Klaus Iohannis va face marți și miercuri, 7-8 mai, o vizită de lucru la Washington, SUA, anunță Administrația Prezidențială într-un comunicat. Președintele va fi primit marți, 7 mai, de omologul american Joe Biden la Casa Albă, cei doi şefi de stat urmând să discute despre situaţia din Ucraina şi din bazinul Mării Negre, precum şi întărirea securităţii în spaţiul euroatlantic. 

Conform agendei prezidenţiale, Iohannis va fi primit de Biden la ora locală 13.30 (20:30, ora României).

„Cu acest prilej, vor fi discutate teme prioritare ale agendei internaționale și bilaterale. Un loc aparte în schimbul de opinii al celor doi șefi de stat îl va ocupa situația din Ucraina și din bazinul Mării Negre, precum și întărirea securității în spațiul euroatlantic. Dialogul la nivel înalt va fi o bună oportunitate pentru ridicarea profilului Parteneriatului Strategic cu Statele Unite și reconfirmarea relațiilor bilaterale privilegiate dintre cele două state și a cooperării multisectoriale”, a transmis Administrația Prezidențială.

Din delegaţia oficială care îl va însoţi pe Iohannis la Washington vor face parte ministrul afacerilor externe, Luminiţa Odobescu, şi viceprim-ministrul Cătălin Predoiu, ministrul afacerilor interne.

Iohannis va fi premiat

Administraţia Prezidenţială a adăugat că, miercuri, 8 mai, Iohannis va primi premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, din partea Consiliului Atlantic, o prestigioasă organizație americană de tip „think tank”, fondată în anul 1961.

„Consiliul Atlantic din SUA a decis ca pentru anul 2024 să acorde acest premiu Președintelui României, ca o recunoaștere a carierei sale și a rolului său de lider transatlantic și european. Președintele Klaus Iohannis este primul șef de stat european onorat cu această distincție, în cei 24 de ani de la înființarea premiului”, a transmis Administrația Prezidențială.

Premiul va fi acordat la ora locală 19.00 (joi, 9 mai, 02:00, ora României).

Printre personalitățile cărora li s-a acordat de-a lungul timpului The Atlantic Council Distinguished Leadership Awards se numără foștii președinți ai SUA George W. Bush (2018), William J. Clinton (2010) și George H.W. Bush (2009), Vicepreședintele SUA Joe Biden (2011) – actualul Președinte al SUA, Președinții Comisiei Europene Ursula von der Leyen (2021) și Jose Manuel Barroso (2014), Prim-ministrul italian Mario Draghi (2022), Cancelarul german Helmut Kohl (2009), prim-ministrul britanic Tony Blair (2008), precum și alți șefi de stat și de guvern sau lideri de organizații internaționale.

Anunțul Casei Albe despre vizita lui Iohannis

Președintele american Joe Biden îl va primi pe omologul român Klaus Iohannis la Casa Albă pe 7 mai, moment în care cei doi lideri vor sărbători 20 de ani de când România este membră a NATO, a anunţat luni secretarul de presă Karine Jean-Pierre, conform site-ului Casei Albe.

„Preşedintele Biden îi va mulţumi preşedintelui Iohannis pentru că a găzduit militari americani în România şi va recunoaşte numeroasele contribuţii pe care România, un aliat ferm al NATO, le-a adus la securitatea pe flancul estic al Alianţei, în special în regiunea Mării Negre. Liderii vor sublinia sprijinul lor continuu pentru Ucraina, care continuă să se apere împotriva agresiunii Rusiei”, se arată în comunicatul transmis de Casa Albă.

De asemenea, vor discuta despre numeroasele domenii în care România şi Statele Unite colaborează, printre care energia, cooperarea economică şi valorile democratice comune, se mai arată în comunicat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (34)
  • Avatar comentarii

    Cartezius 06.05.2024, 23:17

    Nu cred ca a fost primit in calitate de președinte al acestui„teritoriu” și mai curând in calitate de emisar special pentru Ucraina!

  • Avatar comentarii

    cobra 06.05.2024, 23:32

    Tare scump a plătit România si românii pentru premiul eșuatorului!

  • Avatar comentarii

    NicolaeS 06.05.2024, 23:47

    Oare cu cate avioane se deplaseaza delogatia Romaniei ? Ce ne mai baga pe gat americanii in scurtul timp cat mai e Iohanis presedinte. Sigur se accepta ? De vizele partenerilor strategici asa de laudati cand discuta Presedintele ? Deodata cu Schengenul ?

  • Avatar comentarii

    Marica13 06.05.2024, 23:47

    Aceasta persoana nu ma reprezinta .

  • Avatar comentarii

    Aximisu 07.05.2024, 00:08

    Rușine. Suntem reprezentati de cel mai incompetent președinte de la Ceaușescu încoace.

ALTE ȘTIRI
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Ultimele știri
20:18
Donald Trump și Vladimir Putin au vorbit la telefon o oră fără să rezolve nimic. Cum l-a asigurat președintele rus pe omologul său
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!