La 10 ani a fost trimisă din Marea Britanie în Australia și i s-a spus că familia ei a murit. Adevărul pe care l-a descoperit după zeci de ani a șocat-o

Comentează
La 10 ani a fost trimisă din Marea Britanie în Australia și i s-a spus că familia ei a murit. Adevărul pe care l-a descoperit după zeci de ani a șocat-o

Yvonne Radzevicius, o femeie în vârstă de 76 de ani, care locuiește în Australia, la Perth, și-a povestit drama vieții. Când avea 10 ani, micuța Yvonne a fost trimisă de la o casă de copii din Glasgow la una similară din Geraldton, în îndepărtata Australie.Călugărițele de la casa de copii din Glasgow au informat-o că familia ei murise. Aflând asta și realizând că putea scăpa de abuzurile fizice, sexuale și emoționale la care fusese supusă în mod repetat la acea casă de copii aflată sub "protectoratul" bisericii catolice din Glasgow, Yvonne a plecat și a vrut să uite tot trecutul ei crud, a informat nine.com.au.Yvonne și-a amintit că, la un moment dat, o măicuță a izbit-o cu capul de un geam până când sticla s-a spart, provpcându-i răni serioase. Tot la acea casă de copii, ea a fost abuzată sexual de doi bărbați care lucrau acolo."Am fost prea speriată de măicuțe și de respectivii bărbați ca să spun ceva", a spus Yvonne.

Mama și cei cinci frați trăiau

Peste mai mult de 20 de ani, în 1975, viața i-a oferit un nou șoc Yvonnei. Ea a primit o scrisoare de la nașa ei de botez care a informat-o că mama și frații ei trăiesc.Din 1952, când a fost trimisă în Australia, până în 1975, ea n-a știut că mama și cei cinci frați ai ei erau în viață! "O măicuță și un superior de la acea casă de copii mi-au spus că familia mea murise, că nu mai am părinți și frați în Glasgow. Ani la rând am crezut că sunt morți. A fost un abuz emoțional la care m-a supus acea măicuță. Le-am fluturat acea scrisoare tuturor, ca să le arăt că nu sunt un copil ilegitim", a mai spus Yvonne.Tot atunci, în 1975, Yvonne a aflat că nu o cheamă Mhairi. Ea a stat într-o casă de copii până la 14 ani, când a terminat școala. Apoi, ea a început să muncească la bucătărie, dar, timp de trei ani, n-a primit salariu. Când a scăpat de această corvoadă, ea s-a făcut asistentă medicală și și-a realizat un rost prin munca ei.Mamei sale, care era alcoolică, i s-a spus că fata fusese adoptată de o familie din Queensland. După ce Yvonne și-a redescoperit mama alcoolică, a mai văzut-o o singură dată înainte ca femeia care i-a dat viață să moară.Dintre cei cinci frați, ea s-a întâlnit doar cu o soră.După Al Doilea Război Mondial, conform datelor din arhivele naționale din Australia, peste 3.000 de copii au fost aduși din Marea Britanie. Au crezut că sunt orfani, care nu mai puteau fi îngrijiți de un stat care avea alte priorități după conflagrația mondială.Nu toți erau însă orfani, iar unii dintre ei au trecut prin momente și abuzuri inimaginabile până să fie deportați la capătul lumii. Yvonne ajunsese la casa de copii din Glasgow de la vârsta de 9 luni, fiindcă mama ei era alcoolică și nu mai putea avea grijă de copii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:22
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:12
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
17:55
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
Analiză
18:00
Eterni în funcții publice. Președinții și premierii pleacă, ei rămân pe poziții
19:34
Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
19:31
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
19:17
Soldații ruși sunt antrenați într-o tabără din nordul Bulgariei, în apropiere de România, de veterani SAS și Navy Seal, arată un raport The Telegraph
TRENDING
13:57
Grindină uriașă de 10 cm, rafale de vânt de 120 de km și ploi abundente: se anunță furtuni extreme în Balcani
18:50
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
17:48
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
17:10
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei. Sursă foto: Ayako Funatsu / Facebook
14:40
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei: „România m-a învățat să fiu fericită”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
atentat 11 septembrie 2001 profimedia-1129202719
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate