La 37 de ani, negociatorul Bogdan Căpruci a salvat peste 500 de oameni de la sinucidere

Comentează

Negociatorii fac parte din echipa de elită a Poliţiei Române. Menirea acestor oameni foarte bine antrenaţi e să salveze vieţi, să îi ajute pe nefericiţii care, aflaţi în situaţii-limită, nu găsesc “cheia” uşilor ce li se închid în faţă. Şi nu sunt deloc puţini.
Statistica arată că ţara noastră depăşeste cu mult media UE în ceea ce priveşte suicidul, iar cei mai mulţi care aleg să-şi pună capăt zilelor au vârste între 15 şi 20 de ani, iar adulţii, între 50 şi 54 de ani. Reţeta ar părea simplă, dar nici pe departe nu e aşa. Cu tact, cu fraze şi cuvinte-cheie alese în funcţie de caz, specialiştii în arta negocierii reuşesc să intre în mintea celui care, cu nici un chip, nu-şi mai găseşte locul în lumea asta. “Clienţi” le sunt, de regulă, oameni a căror raţiune a fost afectată de boli psihice grave, chiar incurabile. Sub coordonarea lui Bogdan Căpruci, şeful Secţiei psihologice din cadrul Poliţiei Capitalei şi şeful secţiei de negociatori, negociatorii Bogdan Busuioc, Costel Dincă, Mircea Căpăţână, Bogdan Mânzâiala şi Alexandra Camberea luptă din răsputeri pentru fiecare viaţă care s-ar putea pierde dacă “ingredientele” folosite de ei nu conturează “reţeta” salvatoare.

S-a antrenat în SUA, alături de FBI

“Aveam 20 de ani când am intrat în poliţie şi ţin minte că eram trimis la cele mai complicate cazuri datorită faptului că eram psiholog, un tip calm, care, din punctul lor de vedere, rezolvam orice caz între viaţă şi moarte: ameninţări cu suicidul, automutilări şi baricadări. Proiectul de constituire l-am realizat în 2009, însă din anul 2006 am căutat oameni cu care să realizez o echipă unită de negociatori.La început am lucrat pe bază de voluntariat, fiindcă era o activitate care se desfăşura la solicitări. În ţările civilizate există de mult aşa ceva în cadrul structurilor de poliţie. La ei se lucrează în echipe mari, cu traducători, lingvişti, psihiatri etc. Eu, de pildă, sunt poliţist- psiholog, pe când colegii mei sunt poliţişti. Am fost în San Diego cu toată echipa, în 2012. Ne-am antrenat cu echipa de elită de la FBI şi acum mergem în Ungaria, pentru schimb de experienţă”, povesteşte Bogdan Căpruci, care a salvat peste 500 de oameni de la sinucidere.

Cel mai greu caz

Bogdan Căpruci povesteşte că cel mai dificil caz al carierei sale a fost atunci când a trebuit să o facă pe soţia sa să înţeleagă de ce pleacă noaptea de acasă şi cu ce se ocupă: “Ştiţi cum se zice, femeile sunt şi ele poliţiste în felul lor. La început a fost greu să accepte că sunt tot timpul plecat, dar a înţeles într-un final că sunt şef de poliţie”.

Au discutat chiar şi 28 de ore

“Un caz memorabil a fost cel al unui bolnav psihic cu care am negociat toţi zece din echipă timp de 28 de ore şi care avea şase subiecte de discuţii. Individul stătea între două blocuri, pe acel hol cu ghene de gunoi, ameninţând că se aruncă de la etajul şapte. Din nefericire, am aflat, doi ani mai târziu, că şi-a măcelărit soţia, după care s-a aruncat de pe bloc. Un alt caz a fost al altui individ care se urcase pe o schelă, cu care am negociat mai multe ore. Riscul de suicid în acest caz nu era atât de mare ca la precedentul”, îşi aminteşte Bogdan Căpruci.
Poliţiştii-negociatori povestesc că e o satisfacţie uriaşă atunci când salvezi vieţi şi că unele cazuri le rămân în minte. “După şapte ore de negocieri am reuşit să o salvăm pe Melania, o femeie de 47 de ani, cu grave afecţiuni psihice, care în plină iarnă a escaladat în pijama un bloc sărind din balcon în balcon, pe verticală. Voia să se sinucidă. Au fost momente de suspans în care am crezut că o pierdem, am crezut că se aruncă... Totul s-a terminat cu bine şi femeia a fost preluată de ambulanţă”, rememorează şeful negociatorilor. Pentru Căpruci şi echipa lui un caz e rezolvat atunci când subiectul e în ambulanţă. Un “mulţumesc” însă, o îmbrăţişare venite din partea celor salvaţi e răsplata supremă...

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
MONDEN
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
Miruna Nacu și Robert Iosifescu la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
9 oct.
Cutremur puternic cu magnitudinea 7,6 în Panama. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe țări din America Latină
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
9 oct.
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
9 oct.
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
9 oct.
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
9 oct.
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
9 oct.
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...