La aproape 20 de ani de la trecerea la „leul greu”, românii încă vorbesc în „milioane”. Specialist: „La francezi a durat mai mult decât la noi trecerea la noul franc” 

 19 comentarii
Arhiva foto

La aproape 20 de ani de la denominarea leului, majoritatea românilor încă vorbesc în „milioane” în loc de lei. Cauza? Adrian Vasilescu, consilier în cadrul Băncii Naționale a României (BNR), spune că e vorba despre obișnuință.

„Chiar și acum sunt derutante exprimările. Am vorbit cu cineva care spunea că a plătit 200-300 de lei la ceva și am rămas surprins, mi se părea prea scump. El de fapt se refera la 20-30 de lei. Am vorbit atâta cu sumele astea că a rămas în obișnuință”, spune Vasilescu.

Nu suntem însă singurii care s-au adaptat greu: „La francezi a durat mai mult ca la noi trecerea la noul franc”. Aceasta a fost făcută în 1960, când 100 de franci vechi au devenit un franc nou, după două secole. Acesta fusese introdus în 1795.

Inflația mare, o povară

Inflația este o altă cauză. „Noi am fost o țară ce a avut mult de furcă cu inflația. Din 1980, când a fost inflația cauzată de cele două crize petroliere, Vestul nu a mai avut de-a face cu o inflație mare. Noi am avut și atunci, dar și după 1990. Am avut o perioadă cu inflație de trei cifre. 300%, vă dați seama? Apoi a scăzut la două cifre. Abia în 2004 am coborât la o inflație de o cifră, de 9%. Într-o inflație mare nu poți să faci o denominare. Noi am zis atunci că l-am apucat pe Dumnezeu de-un picior”, continuă Vasilescu.

Cel mai mare impact de după 1990

Trecerea la „leul greu” a reprezentat decizia financiar-monetară cu cel mai puternic impact asupra mediului economic de după 1990.

La data de 1 iulie 2005, un leu nou a fost echivalat cu 10.000 de lei vechi.

La acel moment, bancnota de 10.000 de lei s-a transformat într-un leu, cea de 500.000 de lei a devenit 50 de lei, cea de un milion s-a transformat în 100 de lei, iar cea de 50.000 de lei a devenit 5 lei.

Populația rămăsese cu teama confiscării banilor

Vasilescu spune că denominarea a fost „un foarte mare succes”. Trecerea la „leul greu” s-a făcut într-o atmosferă de neîncredere din partea populației, care a rămas cu teama confiscării banilor de către comuniști.

„În primul rând a fost o neîncredere. La noi a mai fost o denominare în 1947, când a fost efectuată o reformă monetară, iar comuniștii au confiscat banii. Dar oamenii au văzut că nu este vorba de așa ceva. La trecerea la euro vor trebui să învețe din nou, pentru că România este obligată să treacă la euro. Momentan, nu mai îndeplinim toate criteriile de aderare”.

Scăderea puterii de cumpărare

Cu toate că nu a existat o bancnotă de 5 milioane de lei, după denominare a fost pusă în circulaţie şi o bancnotă de 500 de lei, cea mai mare valoare.

Aceasta valora la acel moment 123 de euro, în timp ce acum valorează circa 100 de euro.

Vasilescu spune că pierderea de putere de cumpărare este chiar mică, având în vedere perioadele de inflație prin care a trecut România:

- creșterile de preț din boom-ul economic din 2007- 2008

- scumpirile din 2010, când Guvernul a majorat TVA de la 19% la 24% din cauza crizei economice

- inflația din perioada 2017-2019, după măsurile luate de Guvernele PSD, la care se adaugă liberalizarea prețurilor la energie și gaze

- inflația din 2021-2024 - din cauza pandemiei și a invadării Ucrainei de către Rusia.

Prețurile au fost afișate și în lei vechi

Anunţul oficial a fost făcut de către BNR pe 17 noiembrie 2004, care, la acea dată, a lansat campania de pregătire a populaţiei.

Leii vechi au mai circulat până la finalul anului 2006, iar prețurile au fost afişate dual, atât în lei noi, cât și în lei vechi, în perioada 1 martie 2005-30 iunie 2006.

La lansarea oficială a noii denominări, Mugur Isărescu - guvernatorul BNR - a declarat că România trece într-o nouă etapă: „Leul nou transmite un mesaj proeuropean din partea României. Economia românească se desparte de o perioadă inflaţionistă şi se înscrie pe o curbă a eficienţei”, potrivit Agerpres.

„Leul alerga cu o tinichea de coadă”

Adrian Vasilescu are și o anecdotă din urmă cu 20 de ani.

„Când era leul vechi la cursul leu-dolar ziceam că aleargă leul nostru cu o tinichea de coadă. Era 40.000 de lei un dolar. Apoi, la denominare, nu a mai fost, a fost 4 lei un dolar. Iar în 2007 ajunsese un dolar 3,1 lei. România era atunci «Tigrul Europei» în presa economică”, punctează acesta.

Polonia a făcut același lucru

România nu este singura care a făcut o „tăiere de zerouri”, același lucru făcându-l și Polonia.

Aceasta a făcut însă o denominare mult mai devreme față de țara noastră, în anul 1995. La fel ca la noi, 10.000 de zloți au devenit un zlot.

Foto: Shutterstock

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (19)
  • Avatar comentarii

    epoorik 08.09.2024, 15:29

    Eu de multe ori m-am întrebat la Bancă asta națională nu a observat nimeni lipsa bancnotelor de 2 și 20 de lei, cum e la euro? Dacă plătești ceva de 1 lei cu o hârtie de 5 primești înapoi patru de 1 leu, în loc de două de 2 Am văzut ca au făcut hârtia de 200 de lei din motive practice dar nimic despre 2 și 20. Și o altă chestie, 1 leu la valorea pe care o are nu ar trebui să fie bancnota.

    • Avatar comentarii

      Inginer 08.09.2024, 22:14

      Există bancnotă de 20 lei.

  • Avatar comentarii

    MistyDo49 08.09.2024, 15:59

    Nivelul de civilizație financiară își spune cuvântul. Unele zone din Franța se aseamănă mult cu unele de la noi.

  • Avatar comentarii

    ciobanudorin_2006 08.09.2024, 16:00

    Mda Banca nationala condusa din occident fiindcă noi nu suntem în stare sa ne facem politicile economice.Halal specialiști.Tot vorbim de inflație.Ia puneți voi taxe cum trebuie pe importuri și toate multinaționalele cum e normal ,ajutați firmele românești sa poată sa producă la un preț corect și vedem după.Asa doar sa spunem ca inflația e mare și nu facem nimic pot și eu sa zic din fotoliu fără sa fiu nu știu cinee la Banca nationala basca mai sunt și plătit din banii contribuabililor și încă sănătos.

  • Avatar comentarii

    AndreyRlz 08.09.2024, 18:27

    Nu e vorba de obișnuință, e vorba ca oamenii mai ales cei mai bătrâni nu se pot adapta la nou, este la fel ca în cazul calculatoarelor, telefoanelor Smart etc. Nu este nici voința dar nici dorința. Păcat.

  • Avatar comentarii

    DanielNuPreaFericitul 08.09.2024, 19:36

    Mai rau e cand auzi ca vorbesc de "ron/roni"... RON e doar un acronim de uz bancar, utilizat doar in inscrisuri interbancare, etc. Denumirea oficiala e "leu/lei", ce-o fi asa greu sa te uiti pe bancnota pe care o ai in mana si ca citesti ce scrie pe ea...?

ALTE ȘTIRI
Fotografie cu caracter ilustrativ
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
14:55
Românii ar putea ieși mai târziu la pensie. De ce cere Consiliul Fiscal creșterea treptată a vârstei de pensionare
14:54
Ungaria expulzează zece diplomați ruși. Cum a răspuns ministerul de externe din Rusia
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!