La Cernobîl, e rai, nu iad! Unde sunt radiaţiile?
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Potrivit specialiştilor, explozia de la Reactorul 4 al Centralei nucleare Cernobîl, Ucraina, din 26 aprilie 1986, a generat radiaţii cât 500 de bombe nucleare de mărimea celor de la Hiroshima şi Nagasaki. Pentru a opri emisiile radioactive, zona activă a reactorului a fost acoperită cu un “sarcofag” de beton. Au fost puse în alertă nu numai autorităţile sovietice de la acea vreme, ci şi întreaga Europă. A fost nevoie de 3 zile pentru a evacua populaţia din jurul centralei, pentru că la momentul accidentului, peste 273.000 de persoane locuiau în vecinătatea acesteia. Au fost interzise culturile pe 784.320 de hectare de teren agricol, iar pe alte 700.000 de hectare a fost interzisă plantarea de păduri. Un nor radioactiv a acoperit Europa de Nord, apoi Europa de Est, expunând populaţia acestor zone la radiaţii de 100 de ori mai mari decât cele normale. Se considera atunci că vom asista la o nenorocire generalizată din cauza radiaţiilor, iar zona Cernobîl va deveni un deşert…
Locul a devenit o rezervaţie naturală
Cu toate acestea, locuinţele şi fermele abandonate, adică potenţialul deşert, s-au transformat între timp în mlaştini şi păduri devenite cămin pentru numeroase specii de animale. Zona din jurul Cernobîlului a devenit, spre surprinderea cercetătorilor, una din cele mai mari rezervaţii naturale din Europa, fără nici o intervenţie din partea oamenilor. Acum, trăiesc acolo căprioare, lupi, mistreţi, toată fauna din pădurile zonei temperate! Cum rămâne cu iradierea pentru 500 de ani, unde este deşertul? Nu au trecut, totuşi, decât 29 de ani… În primii ani de după explozie, când nivelul de radioactivitate era foarte ridicat, cercetătorii au descoperit nenumărate exemple de mutaţii, cum ar fi malformaţiile, nanismul, gigantismul sau alte anomalii, însă doar în rândul plantelor. Animale malformate nu au fost observate. Pisicile şi câinii rămaşi în zonă nu au murit, ci s-au sălbăticit. În anul 2003, autorităţile din Ucraina au început chiar să încurajeze turismul în noua rezervaţie naturală Cernobîl (în traducere înseamnă “iarbă neagră”). O explicaţie, cel puţin parţială, a fenomenului de la Cernobîl pare să fi găsit un fizician român, Teodor Săndulescu. Acesta cercetează de ani buni efectele radiaţiilor asupra organismelor şi a ajuns la concluzii uluitoare. “Teoretic, radioactivitatea provoacă în celula vie tăierea catenelor ADN şi, astfel, aduce decesul. Începând cu anul 1968, am avut ocazia să lucrez în cercetare la Institutul de Oncologie din Bucureşti şi am verificat puterea organismelor de a rezista diferitelor tipuri de radiaţii”, ne-a declarat fizicianul Teodor Săndulescu, fost referent al Academiei de Ştiinţe Medicale.
Specialistul a lucrat zeci de ani pe porci, şobolani, ciuperci, insecte. Trebuia să determine nivelul de iradiere pe care îl suportă celula vie, pentru a ne da seama la ce nivel de expunere se poate face tratamentul împotriva cancerului. “Am descoperit, printre altele, că primăvara şi toamna, celula vie este foarte rezistentă la radiaţii. De asemenea, se pare că organismele se adaptează mult mai repede decât credeam noi. Insectele sunt aproape imune, de pildă, deşi sunt tot organisme vii! Misterul de la Cernobîl ne arată că, deocamdată, teoriile în acest domeniu sunt şubrede. Efectele iradierii există, dar nu ştim decât aproximativ care sunt consecinţele”, a concluzionat cercetătorul.
A fost catastrofă nucleară de gradul 7
Raportul Forului Cernobîl din anul 2005, condus de Agenţia Internaţională Atomică (AIEA) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), a atribuit 56 de decese directe - 47 de lucrători şi 9 copii cu cancer tiroidian - exploziei de la Cernobîl.
De asemenea, a estimat că mai mult de 9.000 de persoane, dintre cele aproximativ 6,6 milioane foarte expuse, pot muri din cauza unei forme de cancer. Catastrofa nucleară de la Cernobîl nu a fost o noutate pentru omenire. Încă din anii ’50 au fost înregistrate mai multe accidente de acest gen, în Statele Unite, Anglia, Rusia, Japonia, a căror gravitate a fost clasificată după o scală internaţională a evenimentelor nucleare cu şapte puncte, în care nivelul 7 reprezintă maximum de gravitate, iar 1, minimum. Până în prezent, catastrofa de la Cernobîl, din 1986, rămâne de departe cea mai gravă, având gradul 7. Între timp însă, experţii au ridicat şi dezastrul de la Fukushima, din 11 Martie 2011, de la nivelul 5 la nivelul 7.
«Reactoarele erau neanvelopate»
În accidentele nucleare la centralele electrice, contaminarea mediului este semnificativ redusă sau chiar stopată dacă reactorul este anvelopat - adică are înveliş de protecţie din beton armat, cu o grosime de 1-2 metri, care reţine mare parte din radiaţii.
“Sovieticii au construit la Cernobîl o centrală nucleară care imita modelul de reactor CANDU, dar care era neanvelopat şi folosea ca moderator grafitul, nu apa grea. Pe 26 aprilie 1986, grafitul din reactorul 4 de la Cernobîl a luat foc şi a explodat”, ne-a explicat Cornel Mihulecea, “părintele” centralei nucleare de la Cernavodă, fost ministru secretar de stat, care înainte de 1990 s-a ocupat, timp de 14 ani, de proiectul energiei nucleare româneşti. Menţionăm că anvelopele de la Centrala Cernavodă sunt gândite în aşa fel încât nici dacă sunt lovite de un avion nu se poate ajunge la reactoare. În partea superioară există bazine mari pline cu apă, care se varsă imediat peste reactor, în caz de incendiu.
Sălbăticie - Luate prin surprindere de faptul că sălbăticiunile nu au ţinut cont de restricţiile impuse de contaminare, autorităţile din Ucraina au transformat zona Cernobîl într-o rezervaţie naturală
Radioactivitate - Specialiştii spun că, la 29 de ani de la explozia centralei nucleare de la Cernobîl, Ucraina, efectele devastatoare ale poluării se resimt încă, din cauza incendiilor de pădure de lângă centrala atomică. Aceste incendii duc la ridicarea din sol a cesiului radioactiv din apropierea centralei. Cercetătorii avertizează că situaţia se poate agrava, din cauza schimbării climei, care va face mai frecvente asemenea incendii de pădure. Mistreţii din zonă nu par însă afectaţi de radioactivitate...
Minunea de la Hiroshima şi Nagasaki
În 1945, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, americanii au lansat două bombe nucleare asupra oraşelor japoneze Hiroshima şi Nagasaki. Urmările au determinat Japonia să capituleze.
Memorialele din Hiroshima şi Nagasaki au înregistrat atunci moartea a peste
400.000 de oameni. Întâmplarea a făcut ca un japonez să supravieţuiască, în mod miraculous, celor două atacuri nucleare. Tsutomu Yamaguchi era la doar 3 kilometri de “zona zero” din Hiroshima când a căzut prima bombă. Se afla în oraş într-o călătorie de afaceri şi a fost ars serios pe partea stângă a corpului. A plecat spre casă pe 8 august, cu o zi înainte de cea de-a doua explozie. La Nagasaki s-a expus din nou radiaţiilor reziduale, cautându-şi rudele printre dărâmături. Pe 29 martie 2009, guvernul japonez l-a numit pe Tsutomu Yamaguchi dublu hibakusha (om afectat de explozie). Născut în 1916, Tsutomu Yamaguchi a trăit până în anul 2010, adică 94 de ani.
