UPDATE. Laura Codruța Kovesi nu va merge la audieri în comisia care anchetează alegerile din 2009. Reacția lui Tăriceanu

Comentează

Laura Codruța Kovesi nu va merge la audieri în comisia care anchetează alegerile din 2009. Șefa DNA a trimis o scrisoare Parlamentului în care își motivează decizia. UPDATE. Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, joi, că Laura Codruţa Kövesi că sfidează Parlamentulși consideră că refuzul reprezintă o recunoaştere a participării procurorului general de atunci la întâlnirea de acasă de la Gabriel Oprea, relatată de către jurnalistul Dan Andronic.

„Avem de-a face cu o atitudine incompatibilă pentru un magistrat, mai cu seamă dacă ne raportăm la funcţia cheie pe care o ocupă în ierarhia Ministerului Public, unde ar trebui să fie un model de profesionalism şi corectitudine. Motivaţia refuzului de a se prezenta în faţa Comisiei este cu siguranţă şi o recunoaştere  involuntară că s-a aflat la celebra întâlnire în calitate oficială”, susţine Tăriceanu, într-un comunicat de presă.

Preşedintele Senatului consideră că actualul procuror-şef al DNA are o atitudine inconsecventă.

„Ne amintim cu toţii de sloganul invocat permanent de DNA şi de slujitorii săi plătiţi: «Dacă e nevinovat, să-şi susţină cauza în instanţă şi va fi achitat». Oare acest argument nu mai este valabil şi acum, când subiectul este chiar dna. Kövesi? Dacă nu are nimic de ascuns în faţa opiniei publice şi în faţa Parlamentului României, dacă poate explica prezenţa sa partizană ca magistrat într-un moment de maximă importanţă politică alături de politicieni de vârf, de ce se eschivează de la audieri? Să vină cu explicaţii în faţa Comisiei şi să-şi susţină cauza”, consideră Tăriceanu.

„Aşa cum în SUA, ţară pe care o considerăm un model de democraţie parlamentară, la comisiile Senatului şi ale Camerei Reprezentanţilor s-au prezentat înşişi preşedintele ţării şi Procurorul General al SUA, când au fost invitaţi, consider că de aceeaşi consideraţie şi respect trebuie să se bucure şi Comisia specială de anchetă a Parlamentului României şi vom face tot ceea ce este necesar pentru ca acest lucru să se întâmple”, a conchis Tăriceanu.

Parlamentarii din comisia care anchetează alegerile prezidențiale din 2009 au chemat-o la audieri pe Laura Codruța Kovesi. Șefa DNA ar fi trebuit să se prezinte miercuri viitoare la audieri, însă a trimis o scrisoare Parlamentului în care spune că nu va veni la audieri.

La data de 24 mai 2007, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât că «procurorii nu pot fi citați și obligați să se prezinte în calitate de martori în fața comisiilor parlamentare, deoarece, conform normelor constituționale, fac parte din autoritatea judecătorească»”, scrie procurorul-șef al DNA în scrisoarea adresată lui Mihai Fifor, potrivit Digi 24.

Șefa DNA invocă și două decizii ale Curții Constituționale (nr. 317/2006 și nr. 45/1994), potrivit cărora dispozițiile din regulamentele interne ale Senatului sau Camerei Deputaților care prevăd obligativitatea persoanelor citate de a se prezenta la comisia de anchetă sunt neconstituționale.

„Față de aceste aspecte, vă comunic faptul că nu mă voi prezenta în data de 14 iunie 2017 la ședința Comisiei de anchetă”, își încheie Kovesi scrisoarea către parlamentarii din Comisia de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009.

Comisia de anchetă a fost propusă de PSD și ALDE. Solicitarea a venit în urma dezvăluirilor făcute de Dan Andronic legate de noaptea alegerilor și de persoanele aflate în anturajul lui Traian Băsescu. Acesta a scris că a mers, în calitate de consultant politic, în seara celui de al doilea tur al alegerilor prezidențiale în casa lui Gabriel Oprea. Acolo se mai aflau, potrivit lui Andronic, șeful SRI de la momentul respectiv, George Maior, prim-adjunctul directorului SRI, Florian Coldea, și Laura Codruța Kovesi, la momentul acela procuror general al României. Dan Andronic scria că Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi erau preocupaţi, în seara alegerilor, de victoria lui Traian Băsescu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Fata de 12 ani urcată cu forța într-o mașină în Teleorman a fost găsită, iar alerta de răpire a fost ridicată
Vama Siret a fost evacuată și închisă vineri seara
07:25
Vama Siret a fost închisă temporar din cauza unei alerte de dronă pe partea ucraineană
MONDEN
Maya Giotea la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
08:22
A comandat o trusă de scule de pe Temu, dar a avut o surpriză uriașă când a deschis pachetul
08:15
Anunțul făcut de Andreea Mantea despre emisiunea „Casa Iubirii” de la Kanal D: „Publicul simte”
08:02
Un fost profesor universitar de 100 de ani s-a înscris din nou la facultate: „Sunt de două ori mai în vârstă decât profesorii de acolo”
07:59
Benzina și motorina s-au ieftinit iar sâmbătă, 10 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
O femeie care bagă un pulover alb în mașina de spălat
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
9 oct.
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
logo lib
Analiză
07:00
Experimentul care promite să dezlege misterele autismului și ale epilepsiei. Șoareci cu creier uman, creați în laborator de cercetătorul român Sergiu Pașca
Susținătorul lui Călin Georgescu. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Analiză
07:00
Un judecător i-a restituit coada de topor suveranistului care a cerut poporului „să intre peste” votanții Elenei Lasconi
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și PNL din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...