Laura Nureldin a anunţat pe Facebook faptul că va prezenta Observatorul de weekend al Antenei 1.

„Nu m-am întors. Întoarcerea înseamnă un drum înapoi, o cale deja bătătorită. Or, eu nu mă întorc. Merg înainte, pe un drum unde nu am mai fost. Timp de 16 ani, pentru mine, jurnalele au avut ritmul unor posturi de știri. Cinci posturi de știri, unul după altul, cu tot ce aduc ele. Întâmplări. Oameni. Învățăminte. Experiență. Experiențe”, a scris Laura Nureldin pe Facebook.

Aceasta a adăugat: „Vă aștept sâmbăta și duminica, la Observator de weekend (la 13.00 și la 16.00), să facem împreună știri. În ritmul nostru. De oameni”.

Laura Nureldin s-a retras din presă în luna august a anului 2018, după mai multe comentarii rasiale de pe rețelele sociale. Ultimul jurnal l-a prezentat pe 26 august 2018, iar după acel moment a publicat un mesaj emoționant pe Facebook.

“Când prezentatorul coboară așa la ultimul jurnal, înseamnă că a avut lângă el oameni buni, frumoși și dragi. Vouă vă mulțumesc din suflet. Și vouă, celor care mi-ați spus că o să vă lipsesc din «cutia cu oameni»”, scria Nureldin la acea vreme.

Nureldin și-a început cariera în 2002, iar din august 2012 și până în august 2018 a prezentat știrile la Antena 3.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.