Lecția predată de un fost actor devenit învățător într-o comună din Ilfov: română, mate și generozitate. 28 de elevi, în ajutorul unui copil fără casă
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
La 32 de ani, actorul Cristian Gheorghe a lăsat în urmă teatrul și a decis să se reinventeze. Așa a ajuns învățător într-o școală dintr-o comună aflată la 20 km de București, unde, alături de română și matematică, îi învață pe cei mici educație financiară, dar și să-și valorifice talentele pentru a ajuta un copil din Călăraşi pe care nu l-au întâlnit niciodată.
Cuprins:
Când a decis să renunţe la actorie, Cristian Gheorghe nu ştia exact spre ce domeniu se va îndrepta. „Simţeam doar că nu mai am energie pentru scenă”, povesteşte tânărul. Cristian a terminat Teatrul la Universitatea de Artă „George Enescu” din Iași, iar în ultimii ani a jucat mai mult în teatrele independente din București. Până acum, când a spus „Stop”.
Așa a ales să se înscrie în Teach for Romania, asociaţia care sprijină educaţia în zonele defavorizate. A dat examenul de suplinitor în învăţământ, anul trecut, şi a preluat clasa a II-a la Şcoala Gimnazială nr. 1 din comuna 1 Decembrie, Ilfov. Acum, când e alergat prin curtea şcolii de 28 de copii, într-un joc inventat de ei, „Raţă-gâscă”, Cristian Gheorghe descoperă, plăcut surprins, că „încă mă ţin bateriile”.
„La prima noastră întâlnire, elevii erau cam speriaţi de mine, asta mi-au mărturisit ei mai apoi. Toţi purtam măşti, eram nou în şcoală, nu mă ştiau dinainte. Ce-i drept, a fost un an provocator, să debutez la catedră în pandemie şi să iau şi clasa a doua, la care se dă un examen naţional de evaluare”, spune învăţătorul.
O zonă defavorizată în educaţie nu înseamnă neapărat o zonă săracă din punct de vedere economic. Poate fi vorba şi de rezultatele slabe ale elevilor, de rata mică de promovabilitate.
Când se aprinde becul în „căsuţa liniştii”
În afară de sesiunile „raţă-gâscă” din recreaţii, clasa lui Cristian Gheorghe a făcut şi „căsuţa liniştii”, cu mâinile deasupra capului, şi s-a concentrat apoi cu mare seriozitate pe aritmetică şi limba română. „M-am tot gândit la o metodă de învăţare în care ei să nu simtă că învaţă, că fac lecţii”, explică învăţătorul.
Un sponsor a donat clasei suma de 800 de lei, pentru a pune pe picioare un atelier de educaţie financiară: elevii să gestioneze un buget, să afle despre cheltuieli şi investiţii, despre marketing şi management.
„M-am gândit că ar putea învăţa mai mult, nu doar economie. Principala problemă pe care am sesizat-o la clasa mea e legată de cunoştinţele socio-emoţionale. De aceea, mi s-a părut important să înveţe să fie atenţi şi la celălalt”.
În locul unor exerciţii financiar-contabile pe baza materialului didactic constând în cei 800 de lei de la sponsor, elevii lui Cristian Gheorghe şi-au propus să mărească suma prin propriile lor forţe de „Supereroi mascaţi”. Să-şi pună la bătaie talentele latente sau evidente, creativitatea, şi să strângă bani pentru un copil din judeţul Călăraşi.
Un copil pe care nu-l văzuseră niciodată. Un străin. „O colegă din Teach for Romania mi-a zis că are în clasă un elev, pe nume Andrei, a cărui familie a rămas fără locuinţă, după un incendiu”. Aşa s-a născut proiectul „Hai să-l ajutăm pe Andrei!”.
Cooperativa meșteșugărească a II-a C
Timp de două săptămâni, în iunie, elevii lui Cristian Gheorghe s-au jucat de-a magnaţii care se implică în acţiuni caritabile. Bugetul de 800 de lei a fost împărţit între cei 28 de copii, 20 de lei a primit fiecare. Ce-a rămas a fost pus într-un borcan aşezat pe catedră şi denumit „bancă”. Dacă micii afacerişti aveau nevoie de refinanţări, pentru acuarele sau carioci, de pildă, solicitau un credit din borcan, aprobat verbal de învăţător.
Cea mai profitabilă miniafacere a fost a Mariei. La fabulosul preţ de 5 lei bucata, desenele făcute de ea s-au dat mai repede decât un Van Gogh la Christie’s. Şi artizanii de brăţări, inele şi coliere împletite au scos profituri frumuşele. Învăţătorul a făcut rost de un microfon şi o boxă şi i-a invitat pe fiecare dintre elevi la tablă, să-şi prezinte marfa.
Copiii şi-au lăudat creaţiile şi în online (campanii de promovare a Proiectului Andrei, în reţelele de socializare), şi în print (anunţuri scrise de mână şi lipite prin şcoală). Niciodată nu e prea devreme să deprinzi tainele marketingului. Indicat ar fi, cum ne învaţă frumosul basm românesc despre „Tinereţe fără bătrâneţe”, să te branduieşti şi să negociezi dur încă înainte de a te naşte.
Un set inel-brăţară-colier la 10 lei, plus o brăţară bonus, de altă culoare. Un desen de 1 leu, la comandă.
„I-am îndemnat să-şi descopere superputerile şi să le pună la treabă, pentru o cauză bună. Unii au dat lecţii de dans sau lecţii de şah, alţii şi-au vândut surplusul de rechizite, markere, creioane colorate. Uimitor a fost că s-au implicat cu entuziasm pentru un copil pe care nu-l văzuseră niciodată”, spune Cristian Gheorghe.
Treptat, pe durata proiectului, copiii din 1 Decembrie au aflat mai multe despre Andrei din Călăraşi, au văzut poze cu el şi familia lui, cu locuinţa distrusă de foc. Iar la final, după ce s-au strâns în total 1165 de lei, din şah, bijuterii cauciucate şi picturi pe foi A4, supereroii dintr-a doua au făcut cunoştinţă cu Andrei pe Zoom.
„M-am simţit emoționat și trist”
Pe lângă educaţia financiară, copiii din clasa lui Cristian Gheorghe au învăţat şi lecţia despre celălalt. De la afaceri, discuţiile s-au mutat la teme mai filosofice între elevi şi învăţător, „Nu trebuie să ai bani ca să fii fericit. Andrei, care n-are casă, părea fericit în poze”, „De ce crezi că era fericit?”, „Pentru că se afla lângă bunicii şi părinţii lui”.
Sau: „Cum te-ai simţit să ajuţi un copil necunoscut?”, „M-am simţit emoţionat, că era un copil nou şi că ajut pe cineva. M-am simţit trist că e un copil sărac. Acum mă simt fericit că am reuşit să-i dăm un cadou”.
Isabelei, puştoaica din prima bancă de la geam, Proiectul Andrei i-a amintit de vremurile „când eram eu mică”: „Atunci stăteam la Bucureşti. Verişoara mea, care stătea un etaj mai sus decât mine, primise o jucărie nouă, o păpuşă pompon. Am început să plâng şi să mă bat cu verişoara mea. Mama mi-a zis: Nu vă bateţi, că îţi iau şi ţie! Acum, din povestea cu Andrei, mi-am dat seama că nu trebuie să am ce au ceilalţi copii”.
„Hm, hm. Şi de ce crezi asta?”, întreabă omul de la catedră. Pe lângă desele întreruperi din sală, în timpul monologului, un alt risc al meseriei de învăţător e să primeşti replici mai bune decât ale tale. După puţină gândire, Isabela răspunde: „Suntem unici, suntem diferiţi, avem părinţi diferiţi. Poate părinţii nu-şi permit să ne ia acele jucării. Poate sunt răi cu noi şi nu vor să ne ia jucăriile. Poate părinţii ne mint şi nu ne iau jucăriile”.
„Trebuie să ne mulţumim cu ce avem”, intervine o colegă din rândul de la mijloc. „Trebuie să fim uniţi. Iar când observăm că un copil nu are ceva, trebuie să-l ajutăm, să împărţim cu el”.
După Proiectul Andrei, elevii din clasa a II-a C au emis, în rezumat, următoarele ipoteze de lucru pentru proiecte viitoare: „copiii bogaţi se dau mari şi nu le pasă, copiii săraci sunt mai ascultători, sunt de treabă”, „oamenii bogaţi pot fi oameni buni, dacă fac şi lucruri măreţe şi nu se gândesc numai la ei”, „oamenii săraci pot fi fericiţi”, „unii colegi nu-şi fac temele, deşi au casă”.
Într-o societate ideală, măcar în primii ani, statul oamenilor bătrâni şi buni ar trebui să le asigure copiilor aceleaşi jucării, aceleaşi excursii, grădiniţe gratuite, cu două mese asigurate. Pe scurt, şanse egale la copilărie.
Copiii din România lui 2021 nu au parte de asta. Dar, odată cu Isabela, Nicolas, Maria şi colegii lor, vor creşte şi ideile lor de solidaritate, şi amintirile lor despre cum te simţi când ajuţi pe cineva, când întâlneşti pe cineva, când afli despre necazul şi bucuria cuiva, când descoperi că ai talentul minunat, superputerea de a transforma în prieten pe oricine întâlneşti.
Dacă nu învăţăm astfel de lucruri în şcoli, atunci unde?
Trei geamuri şi un tricou
Din cei 1165 de lei strânşi, copiii dintr-a doua C au socotit şi au hotărât să îi cumpere lui Andrei din Călăraşi trei geamuri pentru casa nouă, a câte 339 de lei bucata, şi un tricou. „Dacă mai rămân bani, să îi dăm lui, să îşi cumpere ce vrea cu ei”, propune Nicolas.
„Am inventat multe probleme de aritmetică despre Andrei, am făcut compuneri, exerciţii de imaginaţie, cum e viaţa lui Andrei, cum e satul lui. La desen, am desenat portretul lui Andrei. La toate materiile, am folosit câte puţin povestea lui Andrei, să avem spor. Uite-aşa, elevii făceau matematică fără să-şi dea seama că fac matematică”, afirmă Cristian Gheorghe.
„Am trecut cu bine de acest prim an”, consideră el. „Au învăţat şi elevii mei, am învăţat şi eu, umăr la umăr cu ei, bine, eu am învăţat despre ce înseamnă să predai. Tot învăţare se cheamă şi nu se termină niciodată”.
