Lenovo Legion 5 Pro cu NVIDIA GeForce RTX 5070 Ti review: un laptop de gaming de top îmbrăcat în straie „business”

Comentează

Sărbătorile de iarnă reprezintă exact perioada când se simte nevoia unui upgrade, iar întrebarea „merită acum sau mai aștept?” se întoarce.

Lenovo Legion 5 Pro, în configurația cu noile plăci grafice din seria RTX 50, rămâne unul care reușește să dea un răspuns simplu: da, merită. Și nu o face neapărat prin artificii, ci printr-o combinație de performanță și utilitate în viața reală, exact echilibrul pe care îl cauți și îl vrei în 2025 la un laptop de gaming folosit și pentru muncă, și pentru distracție.

Modelul cu RTX 5070 Ti e probabil cel mai interesant din serie. Promite un salt suficient de mare față de generația anterioară ca să simți diferența, dar nu atât de exagerat încât să ai impresia că plătești doar pentru noutate. E un echilibru rar, pentru că de obicei laptopurile de gaming în zona mid-to-high vin fie cu compromisuri evidente, fie cu un marketing care sună mai bine decât rezultatele.

Design conservator, sleek și care nu „urlă” a RGB

La exterior, Legion 5 Pro rămâne aproximativ în aceeași linie conservatoare pe care Lenovo o rafinează de câțiva ani. Nu e un laptop care încearcă să epateze, nu are linii agresive, lumini RGB împrăștiate sau suprafețe lucioase care să se umple instant de amprente.

Lenovo Legion 5 Pro cu NVIDIA RTX 5070 Ti este una dintre cele mai bune alegeri pentru gaming din segmentul său. Foto: Claudiu Râpan / Libertatea

Carcasa din aluminiu are un ton rece care își păstrează identitatea indiferent dacă îl deschizi într-o sală de conferințe sau acasă. Întregul laptop pare construit în jurul ideii că performanța nu trebuie să fie însoțită de exces vizual, ceea ce pentru mine, personal, e un mare plus.

Ecranul OLED rămâne unul dintre cele mai puternice argumente ale seriei Pro. Panoul de 16 inci, cu raport 16:10 și o luminozitate care face față și în încăperi mai luminoase, e exact ce trebuie pentru ca acest device să poată fi folosit și fără un monitor extern, fără să simți vreo limitare.

Rezoluția QHD+ e ideală pentru acest format, iar rata de refresh ridicată e numai bună pentru tilturile competitive pe care le joci, cum ar fi Counter-Strike 2, Valorant sau Dota 2. E o diferență mică, dar e una dintre cele care fac diferența și le apreciezi. De altfel, mai e de menționat aici și tehnologia NVIDIA Reflex, una care e dezvoltată special pentru esports, care sincronizează mai bine GPU-ul plăcii video cu procesorul din dotare pentru a reduce drastic input lag-ul și pentru a permite reacții mai bune în situațiile limită din meciuri.

NVIDIA GeForce RTX 5070 Ti este principalul punct forte al acestui laptop

Desigur, componenta centrală rămâne placa video RTX 5070 Ti. E poate prima dată după câțiva ani când o placă grafică de laptop reușește să atingă un punct în care nu doar oferă mai mult, ci oferă mai bine.

Lenovo Legion 5 Pro cu NVIDIA RTX 5070 Ti este una dintre cele mai bune alegeri pentru gaming din segmentul său. Foto: Claudiu Râpan / Libertatea

NVIDIA a împins în față toată partea de AI, DLSS, accelerări hardware și capabilități pentru aplicații de creație, iar modelul 5070 Ti din seria 50 reușește să profite de toate optimizările. Ai suficientă putere pentru a rula titluri actuale la setări înalte, dar la fel de important e că nu doar jocurile au beneficii.

Dincolo de cifre și denumiri, RTX 5070 Ti devine motivul principal pentru care acest model din gama Legion poate fi considerat o alegere „de viitor”. Placa video nu impresionează doar prin forță brută, ci mai ales prin consistență.

Arhitectura Blackwell din seria 50 pune accent pe eficiența tranzistorilor și pe modul în care procesorul grafic gestionează sarcinile complexe, fie că vorbim despre randări în timp real sau scenarii de gaming cu ceva mai multe efecte dinamice.

Rezultatul e un GPU care „duce” foarte ușor titlurile moderne în QHD+. În combinație cu DLSS 4 cu Multi Frame Generation și cu nucleele specializate pentru AI, 5070 Ti ține pasul fără probleme cu cerințele actuale ale jocurilor. E foarte posibil să nu mai simți nevoia unui upgrade în anii care vor urma.

De asemenea, un utilizator care alternează între Premiere, Blender sau chiar aplicații ceva mai banale de editat foto va observa că laptopul nu ezită, nu lasă impresia că trebuie să îl aștepți să coopereze. DLSS în jocuri e de mult o normalitate, dar combinația dintre Max-Q, optimizări termice și AI-ul hardware integrat aduce un plus real în fluiditate.

Răcire, tastatură & touchpad

Apropo de răcire, rămâne unul dintre capitolele la care Legion 5 Pro se poziționează confortabil peste alte modele din zona asta de preț. Sistemul de ventilație își face treaba fără zgomot inutil, iar laptopul nu ajunge la temperaturi inconfortabile nici în sesiuni mai lungi.

E un pas important, pentru că performanța devine irelevantă dacă trebuie să îți ții mâinile deoparte ca să nu te frigi în zona tastaturii. Lenovo pare să fi înțeles că performanța sustenabilă e mai relevantă decât cifrele din primele 10 minute ale unui test.

Lenovo Legion 5 Pro cu NVIDIA RTX 5070 Ti este una dintre cele mai bune alegeri pentru gaming din segmentul său. Foto: Claudiu Râpan / Libertatea

Tastatura e familiară pentru oricine a folosit un Legion în ultimii ani: cursă suficientă, feedback clar și o experiență plăcută atât pentru scris, cât și pentru sesiuni lungi de gaming. Iluminarea RGB este discretă, fără să transforme laptopul într-un ornament de Crăciun, că tot vin sărbătorile.

Touchpad-ul e suficient de mare și precis, deși în 2025 majoritatea utilizatorilor care se joacă preferă în mod evident un mouse dedicat. Dar pentru utilizarea zilnică, pentru editări rapide sau navigare în browser, nu apare sentimentul că ai prefera să-l eviți.

Cum stăm cu autonomia?

Autonomia e, ca de obicei la laptopurile de gaming, mai degrabă un compromis decât un punct forte. Legion 5 Pro reușește totuși să ofere o autonomie decentă în utilizare office, undeva între câteva ore și o durată suficientă cât să poți lucra fără să stai cu încărcătorul după tine tot timpul.

În gaming, lucrurile se schimbă, evident, iar alimentarea devine obligatorie dacă vrei performanță completă. Dar modelul din 2025 pare ceva mai eficient decât predecesorii, probabil și datorită optimizărilor Max-Q și noilor algoritmi de gestionare a energiei.

În utilizarea reală, ce impresie lasă laptopul? Probabil cea mai clară e ideea de echilibru. Fiecare element pare suficient de bine calibrat. E un laptop care poate fi folosit la birou fără să atragă atenția, care se comportă impecabil în aplicații profesionale și care, seara, poate rula orice joc actual în condiții foarte bune. E genul de device în care simți că investiția nu e făcută doar pentru prezent, ci și pentru următorii ani.

Lenovo Legion 5 Pro cu NVIDIA RTX 5070 Ti este una dintre cele mai bune alegeri pentru gaming din segmentul său. Foto: Claudiu Râpan / Libertatea

Faptul că include RTX 5070 Ti îl poziționează diferit față de modelele anterioare. Rămâne un laptop de gaming, dar devine și un laptop pentru creație, pentru editare video, pentru tot ce înseamnă aplicații accelerate prin AI. Mai ales că ai mereu opțiunea de a instala pe el varianta Studio pentru driverele grafice NVIDIA, ceea ce e recomandabil dacă vrei să-l folosești mai mult pentru editare.

În contextul în care aproape fiecare platformă software încearcă să integreze funcții AI pentru productivitate și creare de conținut, hardware-ul care poate susține aceste funcții devine o necesitate, nu un moft. Iar acest model bifează acest aspect.

Pe partea de AI, RTX 5070 Ti permite rularea unor modele locale, accelerarea task-urilor de upscaling, generare grafică sau analiză de imagine. Pentru mulți utilizatori, poate părea un detaliu secundar. Dar pe măsură ce aceste tehnologii devin parte din fluxurile obișnuite de lucru, diferența dintre un laptop cu sau fără accelerare AI devine vizibilă. În Premiere, în Blender, în orice aplicație unde timpul contează, diferența se traduce în minute sau chiar ore economisite.

Concluzie

La final, întrebarea rămâne dacă Legion 5 Pro cu RTX 5070 Ti e o alegere potrivită pentru un upgrade în perioada sărbătorilor. Răspunsul, fără ocolișuri, e da.

Nu pentru că promite lucruri spectaculoase, ci pentru că face ce trebuie, când trebuie. Oferă performanță reală, un ecran excelent, o construcție solidă și o placă video din generația nouă care chiar își justifică existența. E un laptop matur, fără exces și fără artificii.

Pentru utilizatorul obișnuit, contează dacă e rapid. Pentru creator, contează dacă e stabil. Pentru gamer, contează dacă duce jocurile noi fără să-ți impună limite. Iar Legion 5 Pro reușește să fie o opțiune de încredere în toate aceste scenarii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu chiar dacă nu va face parte din el
Ultimele știri
22:04
Donald Trump vrea să transforme complexul său de golf din Florida în reședință prezidențială și susține că armata i-a dat ideea
22:03
NATO începe exercițiul nuclear „Steadfast Noon” în Italia, în mijlocul tensiunilor crescute cu Rusia
21:41
Primul lift exterior din București care va fi montat la un bloc vechi din sectorul 2. Ce prevede legea „Lift pentru viață” și cum pot beneficia asociațiile de proprietari
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește