”Prin adoptarea acestei ordonanțe partidul de guvernământ și-a demonstrat adevăratele intenții. Nu îi interesează ca angajatul să obțină venituri mai mari. Este evident că e o măsură care crește fiscalitatea pentru cei care angajează, pentru angajator, deoarce obligă plata contribuțiilor la nivelul salariului brut. Singura consecință a acestei măsuri va fi aceea că vor crește costurile companiilor cu angajații și este posibil ca foarte mulți să își piardă locurile de muncă, cei care lucrau part-time”, a declarat Ludovic Orban, după ședința conducerii PNL.

Biroul Executiv al PNL a decis, luni, să numească coordonatori pentru comisiile de specialitate din cadrul partidului. Aceștia vor avea statut de interimari, şi se vor ocupa de domenii precum Apărare, Muncă, Justiţie, Agricultură, Infrastructură, Educaţie, Buget, Comunicaţii, Mediu şi Fonduri Europene.

Firmele vor fi obligate să plătească CAS și CASS pentru angajații cu part-time la nivelul salariului minim pe economie. Decizia a fost adoptată, joi, în ședința Executivului.

Premierul Mihai Tudose a declarat atunci că o practică folosită în prezent de angajatori este să țină angajați cu două trei ore de muncă și să îi plătească la negru, pentru diferența de până în salariul minim, eludând astfel statul.

Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”
Recomandări
Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”

Mihai Tudose a anunțat că o decizie adoptată joi în ședința de Guvern este plata CAS-ului și CASS-ului de către angajator, la nivelul salariului minim pe economie, pentru angajații cu part-time.”În fapt, devenise o practică și este astăzi o practică, ca angajatul să fie ținut cu patru ore, cu cinci ore, cu două ore, și plătită diferența până la salariul minim la negru, eludând statul”, a spus premierul.

Citește și: Voință de octogenar. La 80 de ani, a absolvit școala postliceală de analist-programator

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Știrileprotv.ro
De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
FANATIK.RO
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Elle.ro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Unica.ro
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Observatornews.ro
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI