Liberalul care declanșează scandalul după dezvelirea statuii Reginei Maria din parcul Izvor. Executată ”în tehnica meșterilor de cimitir”

Comentează
Prima statuie a Reginei Maria a fost dezvelită în București în parcul Izvor, în apropierea Palatului Parlamentului. Inițiativa execuției acesteia i-a aparținut primarului Daniel Florea, care s-a ocupat de acest proiect. În spațiul public au apărut o serie de critici cu privire la viziunea artistică

Prima statuie a Reginei Maria a fost dezvelită în București în parcul Izvor, în apropierea Palatului Parlamentului. Inițiativa execuției acesteia i-a aparținut primarului Daniel Florea, care s-a ocupat de acest proiect. În spațiul public au apărut o serie de critici cu privire la viziunea artistică, care nu ar avea nici o legătură cu chipul Reginei, așa cum apare în izvoarele istorice. Și președintele PNL Sector 5 este de aceeași părere, considerând că statuia este ”o blasfemie la adresa Reginei Maria a României”.

Cristian Marian Olteanu, președinte PNL Sector 5, îl atacă pe primarul Daniel Florea, considerând că statuia pe care a inaugurat-o nu are nici o legătură cu Regina.

„Edilul ZERO al Sectorului 5, Daniel Florea, a inaugurat o statuie denumită Regina Maria, în care unul dintre ctitorii României nu poate fi recunoscut nici după noblețe, nici după atitudine și portret. PNL Sector 5 consideră o blasfemie la adresa Reginei Maria a României inaugurarea acestei statui.Concret, bâlbâielile compoziționale și volumetrice, drapajul nerezolvat prin lipsă de dinamică și volum (nu este nici clasic, nici modern), carențele studiului anatomic, toate aceste aduc la o poziție nefirească a corpului. Dacă Regina ar fi fost reprezentată în mers, s-ar fi explicat cumva înclinarea trupului, însă picioarele sunt poziționate greșit, astfel încât, privit din profil, personajul 'cade' pe spate. Mai mult, 'Eleganța și măreția', cum susține edilul Sectorului 5 al Capitalei că ar exista la această statuie, lipsesc cu desăvârșire, chipul este inexpresiv, de fapt totul este lipsit de expresie plastică. Regina Maria este de nerecunoscut, atât pentru public, cât și pentru artiștii sau istoricii care au vizualizat acest monument și sunt familiarizați cu fizionomia ei. Chiar și după o vizualizare superficială a pozelor sau filmărilor de la Încoronarea din anul 1922, (moment pe care se presupune că îl imortalizează sculptorul), chipul transpus nu seamănă deloc cu muza sa. De observat este faptul că nici măcar un detaliu simplu, precum coafura suveranei nu are nimic în comun cu realitatea. Însă, ca să nu existe confuzii, s-a ales un soclu aberant pe care îi stă scris numele cu litere supradimensionate, alegând cele mai nefericite fonturi, scrise macabru, în tehnica meșterilor de cimitir, pe un fundal de marmură neagră", susține Cristian Marian Olteanu într-un comunicat de presă.

PNL Sector 5 solicită public edilului sectorului 5 al Capitalei, Daniel Florea, să indice public sursele vizuale folosite de artist și cum cum a ajuns Anton Rațiu să execute lucrarea.

Citește și: VIDEO/ Gestul emoționant făcut de Eva, fiica lui Cătălin Măruță și a Andrei: "Am întrebat-o de ce vrea să facem poză"

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
atentat 11 septembrie 2001 profimedia-1129202719
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
MONDEN
Cătălin Măruță la „Furnicuțele” | Foto: Antena 1
Exclusiv
13:56
Ce au spus fanii după ce Cătălin Măruță a plecat de la PRO TV la Antena 1: „Furnicuțele nu mai au haz”
Mirela Retegan, îmbrăcată într-un costum gri, cu o eșarfă roz la gât, pe un fotoliu gri, iar pe fundal un perete roz și o vază cu flori
13:27
Reactia Mirelei Retegan după ce i s-a spus ca e hidoasă și că are gura strâmbă. Accidentul care i-a marcat viata
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
14:13
Un chinez a cumpărat patru cuțite ascuțite și a plănuit să ucidă trei copii mici cu ChatGPT
14:10
Schimbarea majoră adusă de Apple pe cele mai ieftine căști: tehnologia de top care ajunge pe noile AirPods 5 la un preț neașteptat
14:10
Când se difuzează la TV show-ul de dating „Burlacii: Foc în Paradis” şi cum poate fi urmărit online
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
TRENDING
09:10
Péter Magyar, mesaj tranșant pentru un milionar din Harghita: „În legătură cu afacerea imobiliară de 300 de miliarde de forinți”
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Plajă din Costinești cu mulți oameni care se bronzeză, înoată sau se plimbă de-a lungul țărmului pe nisipul fierbinte, 7 iulie 2024
14:01
Vacanțele pe litoral s-au ieftinit cu peste 35% de la încheierea verii. Cât plătesc românii pentru o noapte de cazare în luna septembrie
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
13:24
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Imagine în care apare o mână de femeie ce pune afine într-un bol cu terci de ovăz, nuci și miere.
12:30
Mic dejun rapid și sănătos: Idei simple pentru dimineți ocupate
Zona de check-in a companiei Vueling de la Aeroportul Barcelona–El Prat, aglomerată de călători și bagaje. Spania, 16 iulie 2025
12:27
Cel mai bun aeroport din lume este în Europa și prin el trec mii de români în fiecare an: „Așa de mare încât ai nevoie de GPS”
Doi lemuri cu coadă inelată. Sursă foto: Getty Images
12:19
Doi lemuri furați și vânduți cu 43.000 de euro au reapărut la peste 1.500 km după aproape un an și jumătate. Interpolul, chemat să-i recupereze
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
O fetiță cu părul împletit stă pe o bordură înaltă lângă o fântână arteziană, întinzând o mână spre jeturile puternice de apă. Pe pavaj și în aer sunt mai mulți porumbei în apropierea ei, inclusiv unul în zbor lângă fântână.
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală