Crin Antonescu, politicianul care a fost la un pas să fie actualul președinte al României, inițial acesta trebuia să candideze în locul lui Klaus Iohannis, a beneficiat de o “bunăvoință” de 150.000 de euro din partea familiei unui fost șef de  serviciu de spionaj când și-a achiziționat apartamentul de lux de pe malul Lacului Herestrău.

În 2009, acesta și soția sa, actualul europarlamentar Adina Vălean, au cumpărat o locuință cu 248.000 de euro, așa cum ne-a declarat chiar Antonescu. În preț era inclus și TVA-ul. Apartamentul de lux era amplasat într-un imobil de pe strada Zăgazului din Capitală. Clădirea a fost construită de familia lui Virgil Măgureanu, fostul director al Serviciului Romând de Informații (SRI) între 1990 -1997.

Blondina care l-a pârât pe președintele interimar

Alina Petre, blondina pusă pe reclamații, care a fost căsătorită cu Marian Măgureanu, fiul lui Virgil Măgureanu, a sesizat Direcția Națională Anticorupție (DNA) de faptul că fosta sa familie prin alianță s-a implicat într-un matrapazlâc când i-a dat ieftin locuința lui Crin Antonescu. Conform denunțului său și al lui Florin Ghiulbenghian, fost angajat al lui Virgil Măgureanu la firmele sale de consultanță, măgurenii i-au vândut cu jumătate de preț apartamentul de la etajul trei, prima scară, din imobilul de pe strada Zăgazului, iar restul de plată a fost achitat de compania Romprest.

Destinul tragic al Mariei, femeia care a murit la 45 de ani operată la mandibulă, deși suferise un infarct. Malpraxis „pedepsit” de justiție cu 150.000 de euro
Recomandări
Destinul tragic al Mariei, femeia care a murit la 45 de ani operată la mandibulă, deși suferise un infarct. Malpraxis „pedepsit” de justiție cu 150.000 de euro

Crin Antonescu a negat public că ar fi fost implicat în aceste manevre. „Nu am habar. N-am absolut habar de toate chestiile astea. Orice astfel de acuzaţii sunt aberante şi lipsite de temei”, a declarat Antonescu în legătură cu aceste denunțuri ale nurorii lui Măgureanu. Mai mult, și compania Romprest a precizat că firma nu a cumpărat vreodată un apartament în imobilul de pe strada Zăgazului și nici nu a finanțat construcția clădirii.

Vecinul lui Crin își vinde apartamentul cu 440.000 de euro

Chiar dacă juridic doar procurorii DNA vor stabili dacă denunțul Alinei Petre este aberant sau credibil, cert este că prețul apartamentului lui Crin Antonescu a fost mai ieftin decât cel plătit de un vecin. Acesta stă tot la etajul trei și și-a scos locuința de lux la vânzare, identică cu a familiei Antonescu, la sfârșitul anului trecut.

Vecinul lui Crin Antonescu a plătit în jur de 400.000 de euro pe locuință, așa cum ne-au transmis agenții acestuia, cam cu 150.000 de euro mai mult ca actualul senator liberal. Apartamentul vecinului are o suprafață utilă de 175 mp plus terase. Este compartimentat cu living, cu zona de dining, bucătărie închisă, grup sanitar de serviciu , trei dormitoare fiecare cu grup sanitar. Proprietarul locuinței din imobilul construit de familia Măgureanu a cerut pentru apartamentul său suma de 440.000 de euro, în care este inclus și TVA-ul.

Care este adevărata miză a recalculării pensiilor: Guvernul plafonează 700.000 de pensii, unele pentru cel puțin 5 ani
Recomandări
Care este adevărata miză a recalculării pensiilor: Guvernul plafonează 700.000 de pensii, unele pentru cel puțin 5 ani

Fostul candidat la funcția de președinte al României și soția sa au luat pentru 248.000 de euro un apartament compus tot din cinci camere – un living, cameră de masă și trei dormitoare cu baie fiecare – plus două băcătării, baie suplimentară, dreesing, hol, toate având o suprafață utilă de 205 mp.

“Nu mă pricep la piața imobiliară. Este normal să fie această diferență de preț în opinia mea. Eu am luat apartamentul nemobilat, nefinisat și chiar și fără țevi. Cred că așa s-ar explica diferența de preț cu vecinul”, ne-a explicat Crin Antonescu.

Citește și: Blonda care aruncă în aer scena politică înainte de alegeri

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O femeie care avea pensia 1.900 lei a primit la recalculare 10.284 lei. Ce a observat Zoica Gheorghe în documente
Știrileprotv.ro
O femeie care avea pensia 1.900 lei a primit la recalculare 10.284 lei. Ce a observat Zoica Gheorghe în documente
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Fosta mare iubire a lui Alain Delon a ajuns la căpătâiul actorului. Jurnaliștii francezi au dat detalii de la priveghi. Delon și-a dorit să fie depus pe un pat negru, din piele
Libertateapentrufemei.ro
Fosta mare iubire a lui Alain Delon a ajuns la căpătâiul actorului. Jurnaliștii francezi au dat detalii de la priveghi. Delon și-a dorit să fie depus pe un pat negru, din piele
Cartierul de lux din București unde chiria e peste salariul minim pe economie. Cât costă, de fapt, să stai aici
FANATIK.RO
Cartierul de lux din București unde chiria e peste salariul minim pe economie. Cât costă, de fapt, să stai aici
Darren Cahill a rupt tăcerea. Australianul a dezvăluit motivul pentru care Sinner a putut să joace, deși a fost prins dopat de două ori
GSP.RO
Darren Cahill a rupt tăcerea. Australianul a dezvăluit motivul pentru care Sinner a putut să joace, deși a fost prins dopat de două ori
Animalul din România pe care nu vrei să-l vezi niciodată. E abil în camuflaj și e mai periculos decât un urs înfometat
FANATIK.RO
Animalul din România pe care nu vrei să-l vezi niciodată. E abil în camuflaj și e mai periculos decât un urs înfometat
Cum ascunzi firele de păr albe fără să te vopsești. Șase trucuri geniale
Unica.ro
Cum ascunzi firele de păr albe fără să te vopsești. Șase trucuri geniale
"I told you. Stupid...". De aici a pornit conflictul de amploare la Sepsi! Fotbalist luat de gât şi tumefiat de colegul său, într-o criză de nervi | EXCLUSIV
Orangesport.ro
"I told you. Stupid...". De aici a pornit conflictul de amploare la Sepsi! Fotbalist luat de gât şi tumefiat de colegul său, într-o criză de nervi | EXCLUSIV
Au furat sacii cu ambalaje pentru a le recicla din nou. "Afacerea" bănoasă care a ajuns până pe masa ministrului
Observatornews.ro
Au furat sacii cu ambalaje pentru a le recicla din nou. "Afacerea" bănoasă care a ajuns până pe masa ministrului
Horoscop 23 august 2024. Fecioarele ar trebui să se concentreze pe cele mai urgente treburi și să limiteze risipa de resurse de orice fel
HOROSCOP
Horoscop 23 august 2024. Fecioarele ar trebui să se concentreze pe cele mai urgente treburi și să limiteze risipa de resurse de orice fel

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI