Libertatea, la 30 de ani - ziarul care a ieșit pe geam și a intrat pe ușă

Comentează
Arhiva foto

Cotidianul Libertatea împlinește azi 30 de ani. A fost prima publicație a României democrate, tipărită și distribuită oamenilor chiar la câteva ore după plecarea lui Ceaușescu. A avut un noroc pe care se cuvine să și-l urmeze: pe 22 decembrie, toate celelalte ziare apăruseră cu mesajele de sprijin pentru Ceaușescu. Numai Informația Bucureștiului, pentru că se tipărea după-amiaza, a avut timp să-și schimbe numele în Libertatea și să prindă știrea căderii comunismului!

Primele exemplare le-am aruncat pe geam din Palatul Universul. Strada Brezoianu era plină de lume, oamenii aflaseră de la televizor că va apărea Libertatea, cea care până atunci se numise Informația Bucureștiului.Octavian Andronic, primul redactor-șef al ziarului de după Revoluție:

Câțiva tineri citind primul număr al ziarului Libertatea. Fotografia a fost făcută chiar pe 22 decembrie 1989, de fotoreporterul ziarului Gabriel Miron

“Nimeni nu mai știe cine a propus numele Libertatea pentru ziarul pe care l-am scos chiar în după-amiaza zilei de 22 decembrie”, spune Octavian Andronic. “Din redacție s-a auzit o voce: să-i spunem Libertatea!”.

Redactorul-șef al ziarului crede că numele a apărut ca o reverberație a scandărilor din stradă.

Mișcările de protest începuseră cu aproape o săptămână în urmă și se formase deja un folclor spontan al scandărilor de baricadă. În primele zile, la Timișoara, printre alte revendicări, se strigase “Jos Ceaușescu!”, “Jos comunismul!”, “Noi suntem poporul!”, “Armata e cu noi!” și “Azi, în Timișoara, mâine, în toată țara”.

Octavian Andronic a povestit în studioul Libertatea cum s-a realizat primul număr al ziarului

Apoi, la București, mulțimea începuse cu “Ti-mi-șoa-ra! Ti-mi-șoa-ra!”, ca o incantație care a zdruncinat geamurile Hotelului Intercontinental. În seara zilei de 21 se ridicase dintre oameni și țipătul “Ceaușescu judecat, pentru sângele vărsat”, ceea ce părea o utopie, căci secretarul general al Partidului Comunist Român părea de nezdruncinat, în ciuda faptului că devenise singurul regim din Europa care trăsese în propriul popor după cel de-al Doilea Război Mondial.

Au venit zorii de 22 decembrie 1989 și milionul de oameni care a ieșit în stradă în București, o mulțime hotărâtă și răzbunătoare, căci era limpede că nebunul era în stare să ne omoare pe toți și că ziua aceea devenise una de “care pe care”.

Toată noaptea se trăsese în frații, surorile și copii noștri și nu mai era cale de întoarcere, Bucureștiul se ridicase la luptă, așa cum Timișoara era decisă să moară sau să fie liberă.

După ce elicopterul cuplului prezidențial a fugit, s-a auzit scandarea de pe stadioane: “Ole, ole, Ceaușescu nu mai e”. Dar strigătul cel mai des întâlnit în acea zi astrală a României a fost “Libertate! Libertate!”.

Manifestanți în timpul Revoluției din 1989

Acești oameni au dat, în fond, numele ziarului.

În 30 de ani, ca și în deceniile de dinainte, când se numise Informația Bucureștiului, Libertatea a găzduit în paginile sale condeie importante: Radu Cosașu, sub pseudonimul Belphegor, Alex Leo Șerban, cu cronicile lui minunate de cinema, sau Adrian Halpert, cel mai longeviv redactor-șef al ziarului de după Revoluție.

Intrat în patrimoniul trustului elvețian Ringier la 5 ani după ziua magică a botezului democratic, Libertatea a rămas un ziar românesc. A avut perioade bune și răstimpuri modeste. În 30 de ani de viață zbuciumată, a reușit tiraje de un milion de exemplare, dar și identificări, meritate, cu “fata de pagina 5”.

De câțiva ani, ziarul și site-ul sunt într-un proces de schimbare, într-o încercare de revenire în serviciul public bazată pe un efort de echipă.

Nu știm dacă vom reuși.

Dar, în fond, suntem ziarul care a ieșit pe geam, aruncat direct în brațele oamenilor din stradă, și a revenit către public pe ușă.

Drept recunoștință pentru munca tuturor redacțiilor succesive și cu prețuire pentru oamenii care cred în implicare cetățenească, azi retipărim cele 4 pagini de atunci.

Libertatea a fost redacția care a prins cea mai importantă știre a istoriei României din ultimii 80 de ani: renașterea democratică a țării.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
MONDEN
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
15:36
5 Știri Imobiliare.ro Finance - Sectorul construcțiilor accelerează în România, în timp ce piața creditării trece prin transformări: Ce trebuie să știi
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!