Obligativitatea plătirii pensiei alimentare

Cât timp este obligat un părinte să plătească pensie alimentară copilului, în urma divorţului? Amalia M., Piteşti
Răspuns: Părintele este obligat să se ocupe de întreţinerea minorului pe perioada minorităţii sau dacă îşi continuă studiilor, până la vârsta de 26 de ani.

Reclamaţie pentru dărâmarea unui perete

Vreau să-l reclam pe vecinul meu, care a dărâmat un perete de rezistenţă în bloc. Unde pot face acest lucru? Valentin Râşnoveanu, Bucureşti
Răspuns: Faceţi o sesizare la administraţia blocului sau la departamentul de relaţii cu asociaţiile din cadrul primăriei de sector de care aparţineţi.

Calculator online pentru rovinietă

Vreau să ştiu dacă există un calculator online pentru calcularea rovinietei. Marcel Toader, Brăneşti
Răspuns: Vă puteţi calcula online rovinieta, accesând site-ul roviniete.ro, unde veţi găsi toate informaţiile necesare selectând tipul autovehiculului.

Valabilitatea unei adeverinţe de salariat

Am solicitat de la locul de muncă o adeverinţă de salariat pentru la bancă, dar vreau să ştiu cât timp este valabilă. Constantin Pandrea, Galaţi
Răspuns: Termenul de valabilitate a adeverinţei eliberate de angajator este de trei luni.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.