Festivalul ArtMania, ediţia 2014

Când începe ediţia din acest an a Festivalului ArtMania? Şi ce formaţii vor concerta? Tudor Potcoavă, jud. Sibiu Răspuns: Cea de a noua ediţie a festivalului se va desfăşura în săptămâna 4-10 august. Veţi putea urmări trupele Eqilibrium, Zdob şi Zdub şi Alternosfera.

Valoarea pensiei anticipate parţiale

De ce e aşa mare diferenţa dintre pensia anticipată parţială şi cea definitivă? Anca Diaconu, Brăila Răspuns: Pensia anticipată parţială este mai mică şi pentru că nu se iau în considerare punctajele pentru perioadele asimilate: facultate, stagiu militar, invaliditate.

Şoseaua de centură a Capitalei

Când va fi gata tronsonul dintre autostrada A2 şi DN2 de pe Centura Capitalei? Simion Stratan, Bucov Răspuns: Conform planificărilor, porţiunea la care vă referiţi (şi care este acum în lucru) va fi gata în cel de-al doilea semestru al anului 2015.

Servicii de salinoterapie gratuite

Întrunesc condiţiile pentru a face salinoterapie gratis, în sectorul 6. Unde mă înscriu? Floarea Tudose, Bucureşti Răspuns: Cel mai aproape de locuinţa dv. este Complexul de Servicii Sociale Floare Roşie, aflat pe str. Floare Roşie, nr. 7A (zona Apusului), tel. 021.569.28.73.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.