Vineri, în cadrul unei emisiuni televizate, preşedintele Parlamentului de la Tbilisi, Shalva Papuaşvili, a declarat că acuzaţiile privind torturarea lui Saakaşvili sunt false.

„Astăzi am aflat că preşedintele Zelenski a minţit când a acuzat Georgia că l-a torturat pe Saakaşvili, am aflat că preşedinta Sandu a minţit când a acuzat Georgia că l-a torturat pe Saakaşvili. Am aflat că şi legislatorii europeni care au acuzat Georgia că l-a torturat pe Saakaşvili au minţit”, a spus el.

Papuaşvili a subliniat că Georgia „aşteaptă scuze” din partea politicienilor menţionaţi.

Reacţia preşedintelui Parlamentului de la Tbilisi, Shalva Papuaşvili, vine după ce UE a publicat un raport în care se indică faptul că Saakaşvili se află în condiţii „bune”.

Joi, Comitetul european pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante a publicat un raport privind condiţiile în care este ţinut Saakaşvili în clinica privată Vivamed din Tbilisi, acolo unde este internat.

În general, condiţiile din clinică au fost evaluate ca fiind „bune”. În acelaşi timp, raportul consemnează că fostul preşedinte georgian „a fost ţinut singur timp de mai multe luni” şi a fost privat de exerciţii fizice în aer liber. De asemenea, în document se indică faptul că acesta se află sub supraveghere video permanentă. „Toţi aceşti factori creează o situaţie deprimantă şi umilitoare, care nu este favorabilă îmbunătăţirii stării sale de sănătate”, se arată în raport, conform newsmaker.md.

După arestul din 2021, starea de sănătate a lui Saakaşvili s-a deteriorat brusc. Din mai 2022, politicianul se află la clinica Vivamed. În cursul audierilor în instanţă, 20 de medici au declarat că Saakaşvili se află într-o stare extrem de gravă. În februarie 2023, s-a raportat că Saakaşvili cântărea 67 kg, la o înălţime de 1,95 de metri. Înainte de a fi arestat, acesta cântărea 116 kg.

De-a lungul timpului, Maia Sandu şi Volodimir Zelenski au criticat condiţiile în care este ţinut Saakaşvili, meţionând că acesta este „torturat”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (12)
Avatar comentarii

DMV75 20.01.2024, 11:36

***

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor

Avatar comentarii

Alex.59 20.01.2024, 12:35

Păi bine, măi vere (cum vine vorba), toată lumea a mințit...??? ???

Avatar comentarii

valihaita 20.01.2024, 12:39

Poate cei 30.000 de euroi oferiti D- nei Maia Sandude Herr Fritz au fost pentru acele minciuni..

Vezi toate comentariile (12)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.