Liderii lumii defilează azi pe străzile Parisului

Comentează

Atenţia întregii lumi rămâne aţintită asupra Franţei, care se află în continuare în alertă maximă, după ce a fost cutremurată timp de trei zile de atacuri teroriste, soldate cu 17 morţi. Şi asta cu atât mai mult, cu cât, astăzi, numeroşi lideri străini se vor afla azi la Paris, pentru a participa la marşul solidarităţii, un omagiu în memoria victimelor atacurilor.
Preşedintele francez, François Hollande, preşedintele României, Klaus Iohannis, premierul britanic, David Cameron, cancelarul german, Angela Merkel, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker şi cel al Consiliului European, Donald Tusk, premierul italian, Matteo Renzi, primul ministru spaniol, Mariano Rajoy, premierul Turciei, Ahmet Davutoglu, şi cel al Ungariei, Viktor Orban, preşedinta Elveţiei, Simonetta Sommarugale, şi prim-miniştrii din Danemarca, Belgia, Olanda, Grecia, Portugalia, Cehia şi Letonia şi-au anunţat prezenţa.
În afară de aceste personalităţi, un milion de oameni sunt aşteptaţi la mitingul de amploare, care va începe la ora 15.00. Marşul solidarităţii intenţionează să aducă în atenţia decidenţilor politici ideea luptei comune împotriva terorismului, concept existent în interiorul NATO, dar pur teoretic la nivelul Uniunii Europene.
1.350 de poliţişti vor patrula pe străzi
În afară de forţele speciale menite să apere politicienii de eventualele atentate, pe străzile din Paris vor fi mobilizaţi 1.350 de poliţişti şi 500 de militari. Mai mult, ministrul francez de interne, Bernard Cazeneuve, a anunţat că planul antiterorist din regiunea pariziană, ridicat miercuri la cel mai înalt nivel, va fi menţinut săptămânile următoare şi chiar va fi consolidat în urma atacurilor din ultimele zile.
Atacurile, revendicate de ISIS şi de Al-Qaeda
Franţa a fost, săptămâna aceasta, scena mai mult atacuri teroriste. Miercuri, fraţii Said şi Cherif Kouachi au deschis focul şi au aruncat cu rachete în redacţia publicaţiei franceze Charlie Hebdo, unde 12 oameni şi-au pierdut viaţa.
Apoi, în ajutorul teroriştilor a sărit şi un amic de-al lor, Amedy Coulibaly, care joi dimineaţa a deschis focul în sudul Parisului asupra a doi poliţişti, iar vineri a luat ostatici la un magazin evreiesc din estul capitalei, unde a ucis patru oameni.
În urma unei operaţiuni de amploare, fraţii Kouachi au fost ucişi, după ce s-au baricadat într-o tipografie din nordul Franţei şi au luat un ostatic, iar acelaşi sfârşit l-a avut şi prietenul lor.
Atacurile orchestrate de aceştia au fost revendicate atât de reţeaua teroristă sunnită ISIS, cât şi de organizaţia Al-Qaeda. Iar asta, după ce teroriştii şi-au anunţat apartenenţe diferite la cele două grupări: Cherif Kouachi a declarat pentru un post de televiziune, înainte să fie ucis, că a fost trimis şi finanţat de Al-Qaeda, în timp ce autorul luării de ostatici de la magazinul evreiesc din Paris, Amedy Coulibaly, a spus la acelaşi post că face parte din grupara teroristă sunnită şi că se supune califului Statului Islamic, Abu Bakr al Bagdadi.
Un membru al Al-Qaeda a declarat că Said a fost antrenat de ei să iniţieze atacul şi că plănuiesc şi alte atacuri pe teritoriul Franţei, dar şi în Marea Britanie şi în Statele Unite ale Americii. Hayat Boumeddiene, femeia care i-a fost complice lui Coulibaly, şi care se face vinovată de moartea unei poliţiste, era ieri căutată în continuare de autorităţile franceze.









Oamenii din magazinul evreiesc au scăpat ascunzându-se în frigider

O femeie care se afla vineri în magazinul evreiesc din Porte de Vincennes, atacat de Amedy Coulibaly, povesteşte că 30 dintre oamenii din incintă s-au ascuns în camera frigorifică şi au stat acolo, de frică, mai bine de cinci ore, până când teroarea a luat sfârşit. Potrivit autorităţilor, teroristul avea la el explozibil. Din fericire, nu l-a folosit.

Australienii riscă: au publicat o caricatură cu Mahomed

Un ziar australian a publicat ieri un desen umoristic cu profetul Mahomed discutând cu Iisus şi a făcut apel la susţinerea libertăţii de exprimare în lume, după atacul din Paris asupra redacţiei revistei Charlie Hebdo. Desenul, apărut în The Weekend Australian şi intitulat “Să ne rugăm”, îl prezintă pe Iisus ţinând Coranul şi zicându-i lui Mahomed: “Ţi-am spus că este nevoie de o continuare” - referire la faptul că Biblia are un Vechi Testament şi un Nou Testament.
Mahomed, care ţine în mână un ziar intitulat “Lumea în război”, răspunde că în prezent nu poate lua o formă umană, pentru că ar fi crucificat dacă ar face acest lucru. Desenele cu Mahomed, precum caricaturile publicate Charlie Hebdo, sunt interzise de Islam, iar orice formă de ironizare a profetului îi irită pe musulmani.

Arnold Schwarzenegger s-a abonat la Charlie Hebdo

Vedetele de la Hollywood s-au alăturat victimelor teroriştilor care au speriat Hexagonul. Actorul şi fostul politician Arnold Schwarzenegger s-a abonat la săptămânalul francez Charlie Hebdo şi şi-a încurajat fanii şi colegii de breaslă să facă acelaşi lucru.
“Sunt alături de francezi în lupta împotriva terorismului şi vreau să transmit un mesaj, aşadar, mă abonez. Şi voi ar trebui să faceţi la fel”, a scris Arnold pe Twitter.
Peste 13.000 de persoane s-au abonat, de miercuri, la săptămânalul francez, potrivit cotidianului Le Figaro, dublându-se, astfel, numărul celor care urmăresc regulat publicaţia. Anterior, Charlie Hebdo avea 10.000 de abonaţi.

Francezii şi musulmanii, împreună la ambasada de la Bucureşti

Ambasada Franţei la Bucureşti a fost ieri loc de pelerinaj. Asociaţia “România Franţa Amicale France Roumanie” a organizat un miting omagial, iar în semn de solidaritate cu victimele de la Paris, a participat la eveniment şi o delegaţie a Ligii Islamice din România.
Preşedintele ligii, Abu Aloha Nagi Al-Ghity, a ţinut să precizeze că atacurile teroriste, cum au fost cele din Franţa, nu au, în opinia sa, nici o legătură cu religia musulmană. Călin Popescu-Tăriceanu, preşedinte al Senatului României, şi-a făcut şi el drum ieri pe la ambasadă, pentru a prezenta condoleanţe.
“Trebuie să facem front comun pentru a ne apăra valorile pe care este clădită democraţia. Dreptul la liberă exprimare este un bun asupra căruia nu avem ce să negociem cu nimeni”, a declarat Tăriceanu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a devenit președintele României în mai 2025. Foto: Hepta
19 sept.
Nicuşor Dan a semnat decretul prin care Siegfried Mureşan a fost desemnat premier. Are 10 zile să formeze un Guvern, după publicarea în Monitorul Oficial
Un urs a fost văzut de două ori sâmbătă, 19 septembrie 2026, în orașul Pucioasa, județul Dâmbovița, situat la aproximativ 100 de kilometri de București. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Un urs a fost văzut la aproximativ 100 de kilometri de București. Două mesaje RO-Alert într-o singură zi
MONDEN
Mirela Vaida si sotul
19 sept.
Mirela Vaida, escapadă la Veneția după 17 ani de căsnicie: „Un erou! Cu mine n-a avut timp să se plictisească”
Elena Udrea si Eva
19 sept.
Elena Udrea, imagine de arhivă din Costa Rica, cu o zi înainte să devină mamă: „Neștiind că a doua zi avea să vină”
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Hepta
19 sept.
Traian Băsescu, despre George Simion: „Faptul că stăm atât de prost la testele PISA explică de ce are succes”. Crede că Georgescu va candida iar la prezidențiale
Nicușor Dan, susținând o declarație de presă, având în spate steagurile României și ale Uniunii Europene.
19 sept.
Nicușor Dan îndeamnă românii să se bucure de succese: „Pare că suntem în preajma apocalipsei. Nu suntem deloc aşa”
Ultimele știri
19 sept.
O nouă grupă sanguină, descoperită după o enigmă de peste 50 de ani. Ce au găsit cercetătorii
19 sept.
Rebelii houthi au revendicat un atac la Riad, capitala Arabiei Saudite: instalații Aramco au fost lovite
19 sept.
Un angajat care și-a raportat superiorul șefilor companiei a fost dat afară după 3 zile: un an mai târziu a câștigat în instanță 11.000 de euro
19 sept.
FCSB, umilită în Bănie: Universitatea Craiova a câștigat cu 5-0 și se apropie la un punct de liderul Dinamo
TRENDING
19 sept.
574.060 de pensionari ar putea fi executați silit, din cauza pensiilor calculate greșit
19 sept.
Turismul balnear va renaște într-o comună din sudul României. Băile termale de la Bughea de Sus, cunoscute din secolul al XIX-lea
19 sept.
Ce spunea Traian Băsescu cu puțin timp înainte ca Siegfried Mureșan să fie nominalizat premier de către Nicușor Dan
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
horoscopul zilei de astăzi 20 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
19 sept.
Horoscop 20 septembrie 2026. Scorpionii au chef de vorbă, dar cei cu care vor să discute s-ar putea să nu fie prea încântați
Cu porții generoase de caviar, șampanie și servicii premium, compania aeriană din Paris a reușit să își consolideze poziția. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Caviarul și șampania, soluția unei mari companii aeriene pentru a trece peste efectele războiului din Iran
O nouă descoperire legată de boala Alzheimer sugerează că o moleculă proteică numită ERBB4 ar putea fi cheia înțelegerii modului în care această afecțiune neurodegenerativă afectează memoria și funcțiile cognitive. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Cauza principală a declanșării bolii Alzheimer ar putea fi o moleculă din creier, conform unui nou studiu
Castelul Bran, aflat pe un deal stâncos, fortăreață medievală și monument național, cu steagurile românești, ale județului Brașov și ale Uniunii Europene fluturând în față, sub un cer albastru senin în România, Transilvania
19 sept.
Castelul Bran a intrat în top 10 cele mai populare castele și palate din Europa în 2026. Cum arată restul listei
 O bandă de delimitare a poliției izolează locul unei infracțiuni pe un trotuar
19 sept.
Rata infracționalității a crescut cu peste 10% în prima jumătate a anului, într-o destinație de vacanță tot mai vizitată de români
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
19 sept.
Siegfried Mureșan a anunțat planul de guvernare dacă Guvernul lui va trece de Parlament: „Reducerea inflației și creșterea nivelului de trai”
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
19 sept.
Nicuşor Dan vede și partea bună, și marele defect al României, în plin proces de formare a noului guvern
Viorel Oarză
19 sept.
Interlopul găsit împușcat în cap într-o pădure din Iași a murit. Familia lui Viorel Oarză a fost de acord să îi fie prelevate organele
Elevi fericiți, alături de învățătoarea lor. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
19 sept.
Prima minivacanță din noul an școlar. Când vor avea elevii un weekend prelungit
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”