Liderii occidentali au convenit să intensifice presiunea asupra Moscovei și să trimită mai multe arme și bani Ucrainei

Comentează
Arhiva foto

Președintele american Joe Biden și liderii celor mai importante state ale lumii și-au reiterat marți seară angajamentul de a oferi Ucrainei asistență de securitate, economică și umanitară în cadrul unei videoconferințe comune, a transmis Casa Albă într-un comunicat citat de CNN.

În cadrul videoconferinței, la care a participat și președintele român Klaus Iohannis, liderii „și-au afirmat solidaritatea” cu poporul ucrainean și au condamnat suferința umanitară din țară. Ei au discutat, de asemenea, despre „angajamentele diplomatice” și eforturile de „a impune costuri economice severe pentru a trage Rusia la răspundere” pentru acțiunile sale.

Ulterior conversației, care a durat aproximativ 90 de minute, Japonia a declarat că intenționează să-și majoreze oferta de împrumut către Ucraina de la 100 de milioane de dolari la 300 de milioane de dolari, potrivit BBC.

La rândul său, cancelarul german Olaf Scholz a transmis că țara sa va oferi Ucrainei bani pentru a continua să cumpere arme. El a spus că Germania a atins limita de arme pe care le poate trimite din stocurile sale armate.

Scholz a spus că a cerut industriei germane de armament să spună ce poate oferi rapid, relatează Reuters. Aceasta ar putea include armele antitanc și de apărare aeriană pe care Ucraina le-a cerut. Germania va lucra, de asemenea, cu parteneri pentru a ajuta la asigurarea artileriei cu rază lungă de acțiune pentru Ucraina.

Ucraina a cerut mai multe arme grele, pe măsură ce Rusia își intensifică ofensiva în regiunea de est Donbas, unde oficialii ucraineni au anunțat că „a început a doua etapă a războiului”.

Și premierul britanic Boris Johnson a declarat că Regatul Unit va intensifica ajutorul pentru Ucraina și va furniza sisteme de artilerie într-un moment în care conflictul „se află într-o etapă foarte periculoasă”.

Vorbind în Camera Comunelor imediat după videoconferință, Johnson a spus că este „esențial să nu-i permitem lui Putin să câștige teren” în Donbas. „De aceea ne intensificăm aprovizionarea cu echipamente militare de tipul de care ucrainenii au nevoie în mod special acum”, a spus el, adăugând că războiul a devenit „un conflict de artilerie”.

Într-un alt comunicat emis de premierul italian Mario Draghi, citat de Reuters, se precizează că liderii au împărtășit „îngrijorarea profundă” pentru ostilitățile prelungite din Ucraina și au spus că este nevoie de o încetare rapidă a focului.

„A existat un larg consens cu privire la necesitatea de a intensifica presiunea asupra Kremlinului, inclusiv prin adoptarea de noi sancțiuni și de a crește izolarea internațională a Moscovei”, se arată în declarația Romei.

Spre deosebire de alte comunicate, cel emis de guvernul italian menționează și importurile de gaz din Rusia. Mario Draghi afirmă că liderii au reiterat angajamentul de a diversifica aprovizionarea cu energie pentru a reduce dependența de Rusia.

Administrația Prezidențială de la București transmite că liderii europeni și NATO au analizat situația de securitate și cea umanitară „deosebit de gravă”, după retragerea forțată a armatei ruse din zonele ocupate „și au condamnat crimele comise împotriva civililor, dar și distrugerile masive ale zonelor locuite și ale infrastructurii civile”.

Klaus Iohannis le-a comunicat liderilor europeni și NATO demersurile României pentru sprijinirea Ucrainei, inclusiv „facilitarea fluxului a peste 770.000 de cetățeni ucraineni de la frontieră și găzduirea refugiaților pe teritoriul țării noastre”. Totodată, șeful statului a subliniat importanța implementării rapide a deciziilor Summitului extraordinar al NATO din 24 martie, mai precis, crearea accelerată a Grupului de Luptă în România.

La videoconferința de marți, găzduită de președintele american Joe Biden, au participat premierul canadian Justin Trudeau, președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen, președintele Consiliului European Charles Michel, președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz, premierul italian Mario Draghi, premierul japonez Fumio Kishida, secretarul-general NATO Jens Stoltenberg, președintele polonez Andrzej Duda, președintele român Klaus Iohannis și premierul britanic Boris Johnson.

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
MONDEN
Concurentii Asia Express 2027, în prima ediție a acestui sezon
08:44
What's Up și Miky au părăsit „Asia Express” 2026. Motivul pentru care cei doi au fost eliminați din competiție. „Nu am reușit”
Concurenți Burlacii - Foc în Paradis
08:30
Cine sunt concurenţii show-ului de dating Burlacii: Foc în Paradis de la PRO TV
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
09:37
Gabriela Cristea și Tavi Clonda și-au demolat casa din Italia: „Vă arăt niște imagini”
09:29
Imagini din noua casă a lui Valerie Lungu, concurenta de la „Asia Express” 2026. Mulți nici nu ar avea curaj să viseze la așa locuință
09:23
Când vor putea circula șoferii 155 km fără întrerupere pe Autostrada A3 de la Poarta Sălajului la Târgu Mureş
09:15
Un mecanic a desfăcut cel mai problematic motor Toyota care a cedat aproape nou, în SUA
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Un avion zburând prin cerul albastru și printre nori
08:48
Românii vor putea zbura direct din Târgu Mureș către Alicante, începând din ianuarie 2027. Cât costă un bilet și când se pun în vânzare
Diamantul roz Conde
07:42
O menajeră înfometată a mușcat dintr-un măr și a rezolvat misterul unui jaf de bijuterii de 3.000.000 de dolari
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
Mâini încătușate ținând un teanc de bani dintr-o servietă neagră
08:05
Zeci de români au rămas fără bani și vacanțe după ce o agenție de turism din Târgu Mureș nu le-a mai plătit cazarea. Administratorul firmei a fost arestat
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni gri se spală cu săpun într-o fântână arteziană, înconjurată de plante, din Italia.
07:36
Un român și-a făcut duș într-o fântână din Italia: „Nu este nici un polițist local prin zonă?”
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală