Regele Florin Cioabă a anunţat că luna viitoare va organiza la Sibiu un megacongres al ţiganilor de pe continent, pentru a lua atitudine faţă de politica discriminatorie dusă de Franţa împotriva acestei etnii: “Am organizat mai multe proteste publice în Franţa, dar şi în România, prin care vrem să atragem atenţia Parlamentului European asupra nedreptăţilor pe care le îndură ţiganii peste tot în Europa. Odată intraţi în UE, ar trebui să avem aceleaşi drepturi cu toţii, iar asta nu se întâmplă, cu toate că şi noi suntem europeni”. Autoproclamatul rege al ţiganilor a mai adaugat că a înaintat o scrisoare preşedintelui Sarkozy, prin care îi cere acestuia să oprească “prigonirea rromilor”.

Încă 100 de rromi repatriaţi

Circa 100 de rromi, adulţi şi copii, vor fi expulzaţi, azi, spre România din Marsilia, Franţa, au anunţat surse din cadrul administraţiei franceze, citate de postul Europe 1. Ţiganii vor fi repatriaţi cu avionul, fiecare primind o sumă de bani din partea statului francez. Peste 8.300 de rromi din România şi din Bulgaria au fost expulzaţi din Franţa de la începutul anului.4530-290641-t2.jpg

Împăratul Iulian îşi critică supuşii care fac infracţiuni

Autoproclamat împărat al tuturor rromilor, Iulian Rădulescu (foto) se arată foarte dur cu “supuşii” care au ajuns spaima Europei, din cauza infracţiunilor comise în ultimii ani. “E normal gestul francezilor. Orice ţară vrea să-şi cureţe ţara. Ţiganii n-au făcut lucruri bune acolo”, spune Iulian Rădulescu.

4530-290639-t3.jpgExpulzarea, un joc electoral

Florin Motoi (foto), preşedintele Comitetului European al Romilor Krisinitori (judecători de stabor) îi acuză pe francezi că se folosesc de ţigani în scop electoral. “Sarkozy vrea să arate că luptă împotriva infractorilor şi i-a găsit pe rromi ţapi ispăşitori”, spune el.

4530-290640-t4.jpgMădălin Voicu: «Liderul francez şi-a uitat originile»

“Ceea ce mă miră foarte tare este că Sarkozy, care este la origine evreu ungur, deci urmaşul unor emigranţi, ar trebui să înţeleagă că sunt anumite persoane care aleg exodul, să plece migrând din nevoia de a găsi în altă parte un trai mai bun. Sarkozy, cu siguranţă, a uitat care este originea sa şi atunci se comportă ca un tip de sorginte hipernaţionalistă, fiind dominat de ură”, a încheiat Mădălin Voicu (foto).

Citiţi mâine ce se întâmplă cu ţiganii expulzaţi de francezi în România

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.