Atât Claudiu Târziu, într-un dialog avut marți la Pagina de Media, cât și George Simion, într-un interviu pentru Libertatea, spun că nu au fost ajutați financiar de Bobby Păunescu sau de familia Păunescu.
Cei doi copreședinți ai AUR neagă orice sprijin pe parcursul campaniei din partea magnatului Bobby Păunescu, unul dintre oamenii prezenți la fotografia de grup din seara de duminică.
Pe 6 decembrie 2020, după ce noua mișcare a reușit surpriza alegerilor parlamentare, obținând 8% voturi la prima participare la o rundă parlamentară, Bobby Păunescu a apărut fără mască pe treptele unde au stat personalitățile partidului.
„Ar fi fost foarte frumos să ne ajute Bobby Păunescu, dar faptul că nu ne-a ajutat este ușor demonstrabil. Noi nu am fost pe B1TV la nici o emisiune în ultimele cinci, șase luni”, a răspuns Claudiu Târziu, la întrebarea lui Petrișor Obae, în dialogul live derulat pe Pagina de Media. „Nu, categoric, nu”, a continuat liderul AUR când a fost rugat să spună dacă Bobby Păunescu sau familia Păunescu i-a sprijinit financiar.
Claudiu Târziu a spus că l-a văzut personal pe Bobby Păunescu de două ori, „o dată când a venit la lansarea mișcării politice care a adus la constituirea partidului AUR”, când „a venit și el acolo și a ținut să aibă o luare de cuvânt”.
A doua oară a fost chiar în seara alegerilor.
Bobby Păunescu s-a plasat la poză lângă noi, fără să fi cerut permisiunea, fără să fi avut vreo înțelegere. Nu știu de ce a făcut-o, l-am și întrebat: cu ce ocazie pe la noi?
Claudiu Târziu, copreședinte AUR:
Celălalt copreședinte al AUR, George Simion, a confirmat, într-un dialog mai amplu cu Libertatea, pe care ziarul îl va publica în curând, că nu a existat nici un sprijin financiar de la Bobby Păunescu.
Simion l-a elogiat pe Păunescu, numindu-l „un regizor patriot și naționalist”.
„Bobby Păunescu, un regizor patriot și naționalist, nu a finanțat campania noastră electorală. Am vorbit de multe ori și mi-a arătat o hârtie de la CNSAS, prin care tatăl lui, George Constantin Păunescu, a fost urmărit, nu colaborator al Securității. Mi-a zis că a venit în primul rând după rezultatul alegerilor pentru a arăta că ne susține împotriva acuzațiilor de xenofobie, rasism și așa mai departe. E un partizan al lui Trump, la fel ca și noi”, a spus George Simion, copreședinte AUR.