“Liliecii Negri” s-au întors acasă. Misiunea militarilor din Grupul de luptă al NATO din Polonia a durat șase luni. Ceremonia de repatriere a celor 120 de militari braşoveni din Detaşamentul de Apărare Antiaeriană “Liliecii Negri”, care au participat la o misiune în Polonia, s-a desfăşurat, joi, la sediul Batalionului 228 Apărare Antiaeriană „Piatra Craiului“ din Brașov, în prezenţa autorităţilor locale şi a familiilor militarilor.
Cei 120 de militari, având în dotare tunuri antiaeriene de calibrul 35 mm OERLIKON, au fost dislocați, în perioada septembrie 2017 - martie 2018, ca parte a Grupului de luptă al NATO condus de SUA, având misiunea de a asigura prezenţa înaintată consolidată, în sistem rotațional, în nord-estul Alianţei, în conformitate cu măsurile adoptate în cadrul Summit-ului de la Varșovia.
La misiunea din Polonia, militarii români au participat la misiuni alături de colegi polonezi, americani sau croaţi.
"Din unitate a fost plecat un detaşament de 120 de militari şi e lesne să ne închipuim că cei care am rămas aici la bază a trebuit să compensăm toate sarcinile acestor militari pelcaţi. A fost dificil şi pentru noi, cât mai ales pentru ei, fiind departe de casă, de cei dragi, dar datorită pregătirii, voinţei şi implicării fiecărui militar în parte, activităţile s-au desfăşurat conform planificărilor. Esenţial este că şi-au îndeplinit misiunea acolo unde au fost“, a spus locotenent-colonel Godri Robert Ştefan, comandatul Batalionului 228 Apărare Antiaeriană "Piatra Craiului“.
În cadrul ceremoniei, o parte dintre militari au fost recompensaţi cu medalii şi diplome pentru rezultate deosebite, iar la final a avut loc o defilare a detaşamentului în curtea instituţiei.
"După cum bine ştim, există anumite vârfuri şi în activitate se evidenţiază anumiţi oameni. Şi mi se pare normal să încercăm să recompensăm, în limita posibilităţilor, acest lucru pentru a-i motiva în continuare, atât pe ei, cât şi pe ceilalţi pentru a da dovadă de acelaşi spirit de sacrificiu în îndeplinirea sarcinilor“, a adăugat el
De asemenea, sergent major Bogdan Marius, comandant tun, a precizat că operaţiunea a fost un succes, chiar dacă a fost grea depărtarea de casă, el fiind la a doua misiune de acest gen.
"A fost o şansă unic şi sper că ne-am ridicat la nivelul aşteptărilor. Am primit cele mai distinse felicitări şi din punct de vedere al partenerilor. Ne bucurăm să ne revedem familiile pentru că au fost şase luni şi două săptămâni destul de dificile, dar odată ajuns acasă, pot să spun că totul a revenit la normal. Depărtarea de familie a fost destul de grea. La mine a fost a doua misiune, dar şi eu şi soţia mea ne-am acomodat situaţiei şi a fost mai uşor decât la tura trecută în 2012. A fost o misiune complexă, dificilă, executată pe timp de iarnă. Iarna în Polonia e mai grea decât cea din România, dar fiind de la Vânători de munte, suntem obişnuiţi cu frigul“, a spus sergent major Bogdan Marius.
Printre militarii care s-au întors acasă din Polonia s-a aflat şi un tânăr de 25 de ani, care a devenit tată pentru prima oară în timp ce se afla departe de casă, soţia lui născând o fetiţă.
"Am fost în principal responsabil pentru menţinerea ordinii şi disciplinei în cadrul detaşamentului şi, totodată, pentru coordonarea activităţilor de poliţie militară. Spun eu că a fost o experienţă frumoasă fiindcă am lucrat într-un mediu internaţional şi am avut parte de o cooperare foarte frumoasă pentru că ei ne-au considerat mult mai civilizaţi decât credeau anterior şi chiar ne-au lăudat. Eu am avut parte în luna decembrie de o permisie de cinci zile pentru că a născut soţia mea o fetiţă şi sunt nerăbdător să o văd acum“, a spus sublocotenent Soica Mihai, ofiţer specialist de Poliţie Militară.
Militarii din Brașov au predat misiunea colegilor din Batalionul 205 Apărare Antiaeriană „General Gheorghe Pârvulescu“ de la Craiova, care vor executa o misiune de șase luni.