Lista țărilor cu cea mai bună și cea mai proastă reputație din lume. Pe ce loc se află România

Comentează
Arhiva foto

Reputația unui stat se clădește foarte greu, dar poate fi stricată instantaneu, se arată într-un raport al țărilor cu cea mai bună și cea mai proastă reputație.

Așa cum în cazul Turciei atentatele teroriste au slăbit într-un mod evident turismul în această țară, așa și alte state ale lumii au fost afectate din diverse motive. Raportul arată că odată stricată reputația unei țări este greu de reconstruit la loc.

Studiul a ajuns la un clasament al țărilor cu cea mai bună și cea mai proastă reputație, ținând cont de mai multe aspecte printre care și de incidentele teroriste, dar și de nivelul de dezvoltare economică.

Țara cu cea mai bună reputație este Suedia. Aceasta a ajuns prim în top datorită nivelului ridicat de trai recunoscut la nivel internațional.

Astfel, lista celor 70 de țări cuprinde și țările cu cea mai bună reputați, dar și pe cele cu cea mai proastă reputație, acestea din urmă aflându-se pe ultimele locuri în top. Astfel, dacă Suedia este cea țara cu cea mai bună reputație, Irakul este statul cu cea mai proastă reputație, fiind situat ultimul în clasament.

Nici România nu stă prea grozav la capitolul reputație potrivit acestui raport, țara noastră situându-se pe locul 56 din 70.

  1. Suedia
  2. Canada
  3. Elveția
  4. Australia
  5. Norvegia
  6. Finlanda
  7. Noua Zeelandă
  8. Danemarca
  9. Irlanda
  10. Olanda
  11. Austria
  12. Italia
  13. Marea Britanie
  14. Japonia
  15. Franța
  16. Belgia
  17. Spania
  18. Germania
  19. Portugalia
  20. Singapore
  21. Republica Cehă
  22. Costa Rica
  23. Peru
  24. Brazilia
  25. Taiwan
  26. Thailanda
  27. Polonia
  28. SUA
  29. Argentina
  30. Republica Dominicană
  31. Malaesia
  32. Filipine
  33. Puerto Rico
  34. Chile
  35. Panama
  36. Paraguay
  37. Indonesia
  38. Cuba
  39. Maroc
  40. Grecia
  41. Venezuela
  42. Ecuador
  43. Mexic
  44. India
  45. Coreea de Sud
  46. Emiratele Arabe
  47. Bolivia
  48. Uruguay
  49. Africa de Sud
  50. Guatemala
  51. Israel
  52. Honduras
  53. Qatar
  54. El Salvador
  55. Egipt
  56. România
  57. China
  58. Turcia
  59. Ucraina
  60. Columbia
  61. Kazakhstan
  62. Nicaragua
  63. Angola
  64. Algeria
  65. Rusia
  66. Nigeria
  67. Arabia Saudită
  68. Pakistan
  69. Iran
  70. Irak.

Lista a fost creată de cetățeni din țările cele mai avansate din punct de vedere industrial – Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Rusia, Marea Britanie și SUA-  și așa s-a ajuns la aceste 70 de țări. Totuși, sunt multe state importante care nu apar în listă, precum Siria - care este un câmp de luptă, nici Islanda, care este considerată țara cu cel mai important progres social, economie în plină dezvoltare și cetățeni prietenoși.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!