Programul ajuns la ediţia cu numărul 42 are loc în perioada 1-30 septembrie şi se adresează turiştilor care vor să vină pe litoral în extra-sezon, când sunt prețuri mai mici, a transmis Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), sâmbătă, 19 august.
Litoralul se ieftinește cu până la 70% de la 1 septembrie. Astfel, pentru o noapte de cazare, cel mai mic preț plătit de o persoană va fi de 35 lei. Cel mai ieftin pachet, fără masă, este la un hotel de 2 stele din staţiunea Eforie Nord, pentru un sejur de minimum 5 nopţi.
Până în prezent, s-au înscris în programul „Litoralul pentru toţi” 48 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, iar turiștii vor avea aproximativ 5.000 de locuri de cazare.
„Până la începerea efectivă a programului, pe 1 septembrie, estimăm ca peste 100 de unitati vor intra în acest program, astfel încât peste 40.000 de turiști ar putea beneficia de tarife reduse pe litoral in luna septembrie”, a transmis FPTR.
Locurile vor fi vândute direct de hoteluri dar si prin agenţiile de turism partenere și revânzătorii lor
Lista hotelurilor înscrise în programul „Litoralul pentru toți”
[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/08/tabel-litoralul-pentru-toti-septembrie-2023.pdf"]
laurlaur2180 19.08.2023, 16:25
macar de ar fi vremea frumoasa
Frumosul1 19.08.2023, 16:30
Un program foarte bun ptr.turisti cred că vremea va fi bună și în septembrie
Any0205 19.08.2023, 16:42
Interesant
Ion3laClaudia 19.08.2023, 18:22
Super sper doar sa mai fie vremea bună
N3gry90 19.08.2023, 18:39
Totul depinde de vreme.