Liviu Dragnea a fost întrebat dacă își va da demisia din Parlament, în condițiile în care luni declarase că se va gândi la acest lucru până astăzi. „Este foarte probabil, asta că să va dau o veste bună de sărbători. În orice caz nu până în Paşte”, a răspuns președintele social-democraților.

Șeful PSD a declarat luni că sunt șanse să nu mai continue în fruntea partidului după alegerile locale, din data de 5 iunie.

Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare, în dosarul Referendumului. Mai multe voci din PSD au cerut demisia acestuia din fruntea partidului, cel mai vehement fiind Valeriu Zgonea, președintele executi al PSD și președintele Camerei Deputaților. De altfel, din pricina acestor declarații, Valeriu Zgonea a fost exclus din PSD.

În aceeași zi în care a fost condanmnat, Liviu Dragnea a anunțat că nu va demisiona din fruntea partidului. El și-a motivat decizia spunând că retragerea sa ar destabiliza partidul. Câteva ore mai târziu, președintele Klaus Iohannis i-a cerut, printr-un mesaj publicat pe Facebook, să plece de la conducerea PSD.

Liviu Dragnea este președinte al social-democraților din octombrie 2015. Pentru alegerea sa a fost organizat un scrutin la nivel național, acest lucru deși era singurul candidat pentru această funcție, lăsată liberă de Victor Ponta din iulie 2015.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.