În piața din fața Teatrului Luceafărului au fost peste 400 de ieșeni care, ținuți departe de gardurile jandarmilor, au strigat lozinci împotriva conducerii PSD, cel mai vizat fiind Liviu Dragnea – „În democrație, hoții stau la pușcărie”, „Hoții, Hoții!”, protestatarii insistând și pe replica președintelui PSD adresată contestatarului de la Botoșani, mulți dintre ei având pancarte cu „#PSD nimic”, „Nimic ești tu!”, „Bine ai venit în Moldova, nimicule!”

20190420_145557Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

În piața din fața Teatrului Luceafărul, într-o zonă unde nu s-a mai organizat până acum în Iași nicio manifestare publică, au fost anunțate de la ora 14.00 discursuri ale conducerii PSD în turul acestora prin Moldova.

În întâmpinarea lor au început să se adune încă de la prânz organizații PSD din județ, pentru Sesiunea extraordinară a Biroului Județean a PSD, unde Maricel Popa, singurul candidat, urma să fie uns președinte. Însă în paralel cu cele 2.000 de persoane care s-au strâns, aduși din toate comunele din Iași, circa 400 de ieșeni s-au strâns în jurul unui gard întins de jandarmi și au început să strige lozinci împotriva lui Dragnea, a PSD-ului și a executivului.

EXCLUSIV. O cunoscută cineastă franceză, Mia Hansen-Løve, despre lecția filmului său, recent lansat și în România: Când pierdem pe cineva, doliul înseamnă și dorința de a trăi, deci să nu ne simțim vinovați
Recomandări

Deși conducerea PSD a adus mai multe vuvuzele pentru ca reprezentanții aduși să acopere protestatarii, reprezentanții organizațiilor județene au fost apatici și rar au preluat scandările inițiate de liderii care în îndemnau de pe treptele de la intrare în Teatru.

Este pentru prima dată când se organizează un astfel de eveniment în această piață și din cauza faptului că este foarte ușor de controlat accesul – fiind trei puncte mari, toate închise de jandarmi cu garduri, iar protestatarii au fost ținuți la distanță mare de scena improvizată.

„Nu se poate așa ceva, să aibă curajul să vină în Moldova cu miniștri, cu ministrul Transporturilor, să ne vorbească despre reușitele lor, când nu au fost în stare să facă nimic pentru autostrada Iași – Târgu Mureș în atâția ani de guvernare. Să ne vorbească ce au făcut pentru satele din România, să îi înfiereze pe străini, să vorbească de fructe și legume oamenilor ăstora aduși cu forța aici de la sate, care nu au cu ce să crească în grădinile lor de-ale gurii. Nu le este rușine?”, a declarat Mariana S. pentru „Libertatea”, o protestatară de 35 de ani care lucrează la o companie de IT din Iași și care a venit să își strige nemulțumirile alături de soțul ei. Ea îl avea în brațe și pe copilul lor, un băiat de 2 ani.

INTERVIU EXCLUSIV. Reputatul profesor ruso-american de economie Oleg Itskhoki spune că Europa și SUA au calculat greșit, lăsându-i lui Putin un miliard de euro pe zi
Recomandări
INTERVIU EXCLUSIV. Reputatul profesor ruso-american de economie Oleg Itskhoki spune că Europa și SUA au calculat greșit, lăsându-i lui Putin un miliard de euro pe zi

Cel mai mare banner l-au întins cei de la asociațiile „Moldova vrea Autostradă” și „Împreună pentru A8”, cu mesajul „Suntem sătui de minciuni! Moldova se ridică!”.

Huiduielile au fost acuperite de muzica orchestrei

Mult mai vocali decât membrii PSD din județ, protestatarii au fost atât de gălăgioși încât orchestrei aduse pentru a oferi un spectacol muzical înainte de discursurile programate ale liderilor PSD i-a fost cerut să cânte și în pauzele dintre melodiile interpreților.

Cum sunetul mulțimii era mai puternic și decât orchestra, după circa 40 de minute au fost pornite boxele exterioare cu muzică „inspirațional patriotică”, cum a numit-o prezentatorul evenimentului, care îi îndemna pe susținătorii PSD să scandeze „numele partidului pe care îl iubiți – PSD”, fără succes. Scandările protestatarilor au fost înăbușite temporar de „Oda bucuriei” și „Hora Unirii”, versiuni mixate și mult mai alerte decât originalele.

Liviu Dragnea, însoțit de Viorica Dăncilă și șase miniștri din executiv, au sosit în jurul orei 15.00, au făcut o mică baie de mulțime în partea Teatrului Luceafărul de unde nu se vedeau protestatarii, iar declarațiile din afara Teatrului au fost anulate și au început direct lucrările congresului din interiorul edificiului.

Donald Trump, pus sub acuzare penală la New York. Fostul președinte al SUA spune că e „persecutat politic”
Recomandări
Donald Trump, pus sub acuzare penală la New York. Fostul președinte al SUA spune că e „persecutat politic”

La intrare, o serie de membri PSD care nu s-au identificat au bruscat atât jurnaliștii, cât și alte persoane care au încercat să intre, fiind pe punctul să se declanșeze un conflict între aceștia, până când s-a restabilit ordinea și a fost permis accesul în sală doar membrilor PSD și presei.

Tensiunile au fost foarte mari în rândul ambelor tabere. La un moment dat s-a iscat un conflict între reprezanții asociațiilor care militează pentru autostrada Iași-Târgu Mureș și organizatori, fiindcă nu erau lăsați să intre în perimetrul evenimentului, care a fost cu greu potolit de jandarmi înainte să degenereze într-o bătaie deschisă.

Mai mulți admiratori ai PSD, întrebați de „Libertatea” de ce există oameni care protestează și dacă sunt de acord cu părerile lor, au spus că toți protestatarii sunt plătiți și că ar merita „liniștiți cu forța”. „Avea dreptate domnul Rădulescu (n.red. Cătălin Rădulescu, deputat PSD), ar trebui să fie liniștiți cu forța, nici nu știu ce vorbesc, țipă și înjură aici”, a spus unul dintre simpatizanții din organizația PSD Țibana.

Discursurile motivaționale ținute de primarii PSD și de oficialitățile de la București au fost proiectate pe un ecran către piață care s-a golit treptat, în mai puțin de o oră fiind cel mult 300 de simpatizanți PSD rămași și un număr similar de protestatari.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Dragnea, întâmpinat la Iaşi de sute de protestatari. Liderii PSD au încercat să acopere huiduielile cu muzică de fanfară

„Mori, mă!”, a strigat o femeie către fiul Lorenei Balaci, chiar în fața ei. Ce a urmat a fost șocant
GSP.RO
„Mori, mă!”, a strigat o femeie către fiul Lorenei Balaci, chiar în fața ei. Ce a urmat a fost șocant
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Playtech.ro
Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Ce pensie încasează lunar Monica Tatoiu. Ultimul ei salariu a fost de 10.000 de euro, pe cartea de muncă
Viva.ro
Ce pensie încasează lunar Monica Tatoiu. Ultimul ei salariu a fost de 10.000 de euro, pe cartea de muncă
"Mi-ai distrus copilul!" Falsul dentist sirian care a mutilat o concurentă Miss România, ridicat de poliţişti
Observatornews.ro
"Mi-ai distrus copilul!" Falsul dentist sirian care a mutilat o concurentă Miss România, ridicat de poliţişti
Povestea cutremurătoare a românului care a stat opt ani într-o închisoare din China. „În doi ani nu am văzut lumina soarelui”
Știrileprotv.ro
Povestea cutremurătoare a românului care a stat opt ani într-o închisoare din China. „În doi ani nu am văzut lumina soarelui”
Bătrânul de 87 de ani de la Românii au talent cu un trecut nebănuit. Radu Iordache: „Am avut aproape 900 de femei”
FANATIK.RO
Bătrânul de 87 de ani de la Românii au talent cu un trecut nebănuit. Radu Iordache: „Am avut aproape 900 de femei”
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
Orangesport.ro
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
'Nu-mi mai doresc să trăiesc asta! Sunt ok, nu vă faceți griji pentru mine'. Delia, anunț surprinzător
Unica.ro
'Nu-mi mai doresc să trăiesc asta! Sunt ok, nu vă faceți griji pentru mine'. Delia, anunț surprinzător
Horoscop 1 aprilie 2023. Berbecii au în față o zi plină de provocări, dar nu provocări frumoase, ci provocări ce trebuie privite cu prudență
HOROSCOP
Horoscop 1 aprilie 2023. Berbecii au în față o zi plină de provocări, dar nu provocări frumoase, ci provocări ce trebuie privite cu prudență
Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață
PUBLICITATE
Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață