Invitat în această seară la România TV, președintele PSD Liviu Dragnea a vorbit despre dosarul în care DNA l-a acuzat, astăzi, de grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi fraudă cu fonduri europene și a declarat că, de fapt, se încearcă ”execuția” sa ”în beneficiul lui Iohannis”. Mai mult, liderul PSD a subliniat că nu crede că există un membru în conducerea PSD care să nu aibă un dosar făcut.”Eu nu cred că există vreun membru din conducerea PSD care să nu aibă un dosar făcut. Nu mai cred asta. Nu cred că există”, a spus Dragnea la România Tv.
La remarca moderatorului că acest lucru este năucitor, Dragnea a comentat: „Este îngrozitor, nu năucitor”.„Sper să nu fie aşa... lideri locali...aţi văzut cazul Maricel Popa? Eu aşa ceva...iertaţi-mă, la mine am înţeles, trebuie să fiu executat, să se înmoaie partidul şi să fiu acolo pus în colţ...”,a continuat Dragnea.
DNA a anunţat luni că Liviu Dragnea este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea Tel Drum în privinţa acordării de contracte.
Dosarul a fost deschis ca urmare a unui sesizări a OLAF(Oficiul european antifraudă), transmisă procurorilor pe 30 septembrie 2016, privind suspiciuni de obţinere nelegală pentru lucrări de reabilitare de drumuri judeţene a unor fonduri europene.
Foto: Inquam Photos / Octav GaneaCITEȘTE ȘI:EXCLUSIV/Marcel Pavel își duce toată familia în arena Circului! Cântă cu fiii, cu sora și cu frațiiVIDEO/ Contabilitatea tristă a sărăciei: pensionarii cu venituri mici nu au dreptul la ajutor de încălzire. Lemnele de foc, udate cu lacrimile bătrânilorVIDEO/ Ultima fiță în materie de aranjamente florale. Trandafiri “nemuritori”, prizonieri în glob de sticlăSimona Halep și iubitul ei petrec vacanța de iarnă împreună. ”E o situație delicată”