ANAF spune că va verifica „la sânge” OMV Petrom pentru a vedea dacă se încadrează sau nu la plata taxei de solidaritate

Comentează
Arhiva foto

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a declarat vineri, 13 ianuarie, la Antena 3, că instituția pe care o conduce se va lămuri în câteva zile dacă OMV Petrom se încadrează sau nu în prevederile Ordonanței privind contribuția de solidaritate impusă de Guvern pentru suprataxarea profiturilor excepționale. „Dacă vor refuza să plătească, vom veni cu o impunere și apoi vom trece spre executarea silită”, a afirmat Lucian Heiuş.

OMV Petrom a anunţat joi, 12 ianuarie, că nu va achita contribuția de solidaritate impusă de Guvern pentru suprataxarea profiturilor excepționale, argumentând că „ne așteptăm ca OMV Petrom să nu intre în scopul acestei contribuții de solidaritate”.

În acest context, președintele ANAF, Lucian Heiuș, a precizat că instituția va demara verificări ample.

„Eu pot să vă spun doar atât. Că ANAF-ul va controla, va verifica la sânge toate societățile care se încadrează în prevederile Ordonanței 186. Vom verifica în prima fază dacă în cifra de afaceri se respectă acele venituri din codurile CAEN care sunt stabilite în Ordonanță, adică să fie 75% din cifra de afaceri pe acele coduri CAEN. Și după aceea vom verifica dacă calculul și cuantumul contribuției la solidaritate este corect declarat și achitat”, a spus Heiuș.

Referitor la un orizont de timp în care Fiscul va putea da un răspuns, șeful ANAF a răspuns că este vorba despre câteva zile și a subliniat că dacă OMV Petrom nu va plăti suma datorată, se va trece la executarea silită.

Pornind de la declarația pe care a dat-o OMV-ul la Bursa de Valori București, o să ne dăm seama în zilele următoare dacă este corectă sau nu. Dacă va refuza să plătească, vom emite o decizie de impunere, vom stabili suma care va trebui plătită și vom trece spre executarea silită.Șeful ANAF, Lucian Heiuș:

Taxă europeană

Guvernul a adoptat pe 29 decembrie 2022 o ordonanță de urgență prin care transpune în legislația națională un regulament UE apărut după ce liderii europeni s-au pus de acord pe impozitarea profiturilor foarte mari realizate de companiile energetice ca urmare a creșterii prețurilor.

Concret, impozitul este de 60% din profiturile excedentare. Acestea sunt cele din anii 2022 și 2023 și sunt definite drept profiturile care depășesc cu 20% media profiturilor din anii 2018-2021.

Justificarea Guvernului a fost că noua taxă este introdusă pentru a proteja populația vulnerabilă de creșterea prețurilor.

OMV a spus că plătește taxa de solidaritate în Austria, nu și în România

În acest context, OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, a anunţat joi, 12 ianuarie, că nu va achita contribuția de solidaritate impusă de Guvern pentru suprataxarea profiturilor excepționale generate de criza energetică.

„Ne așteptăm ca OMV Petrom să nu intre în scopul acestei contribuții de solidaritate pentru anul fiscal 2022, având sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite: extracţia ţiţeiului, extracţia gazelor naturale, extracţia huilei şi rafinarea petrolului”, a transmis OMV.

În schimb, grupul OMV a anunțat că va plăti taxa de solidaritate, impusă de UE, în Austria.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
MONDEN
Mirela Vaida si copiii ei
08:45
Cum și-a găsit Mirela Vaida cei trei copii când s-a întors de la „Asia Express” 2026. „Nu mai avea doi dinți. Dezordine, lucruri stricate...”
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
09:22
Ioana Năstase, replică pentru Brigitte Pastramă. Fosta soție a lui Ilie Năstase face noi dezvăluiri: „Nu știe nimeni mai bine decât mine ce s-a întâmplat”
09:09
Un șofer de TIR va plăti 1.350 de euro amendă pentru 53 de minute de condus în Olanda, timp în care a parcurs 63 de km
08:52
A înotat fără oprire din Grecia până în Italia și a parcurs 91,4 km în aproape 32 de ore: „Mama mea mă aștepta”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!