Premierul Nicolae Ciucă a vizitat marţi, 24 ianuarie, lucrările de modernizare de la Aeroportul Internaţional Iaşi, printre care construcţia noului terminal, creşterea locurilor de parcare şi realizarea a încă trei porţi de îmbarcare. Proiectul în valoare totală de 80 de milioane de euro va fi finalizat până la sfârşitul anului, a transmis șeful Guvernului.
„O infrastructură modernă, adaptată cerinţelor economice şi sociale, este determinantă pentru dezvoltarea oricărei regiuni. Am vizitat lucrările de extindere şi modernizare ale Aeroportului Internaţional Iaşi, proiect susţinut de echipa guvernamentală, şi mă bucur să constat că progresele se văd de la o lună la alta. Construcţia noului terminal, T4, creşterea numărului locurilor de parcare la aproape 500 şi realizarea a încă trei porţi de îmbarcare vor creşte numărul de pasageri la 3,3 milioane, ceea ce înseamnă dublarea activităţii aeroportului şi facilităţi suplimentare de cargo”, a scris premierul Ciucă pe Facebook.
El a adăugat că la nivelul Guvernului a fost asigurată finanţarea complementară celei europene, iar proiectul în valoare totală de 80 de milioane de euro va fi „finalizat până la sfârşitul acestui an”.
Autoritățile locale au promis că acesta va fi al doilea cel mai mare aeroport din țară, după cel de la Otopeni. În vara anului trecut, Aeroportul Internaţional Iaşi era pe locul trei după numărul de pasageri înregistraţi în primele şase luni. Pe primele două locuri erau aeroporturile Otopeni şi Cluj.