UPDATE | Ludovic Orban vine în Parlament cu acelaşi Cabinet de miniştri. Lista Guvernului şi programul de guvernare, depuse oficial

Comentează
Arhiva foto

PNL s-a reunit, astăzi, în şedinţa Biroului Executiv, pentru a valida componenţa Guvernului Orban 2, cu care premierul desemnat va merge în faţa Parlamentului, pentru un vot de învestitură. Lista miniştrilor şi programul de guvernare vor fi depuse, luni, în Parlament.

UPDATE ora 14.00 Lista miniștrilor și Programul de Guvernare au fost înregistrate la Birourile Pemanente ale celor două camere ale Parlamentului.

Şeful Cancelariei, Ionel Dancă, a anunţat că din programul de guvernare au fost scoase o mare parte dintre angajamentele asumate şi deja realizate în trei luni de guvernare şi adăugate noi măsuri pe termen scurt.

UPDATE ora 12.50 Ludovic Orban, premierul interimar şi desemnat, a anunţat că noul Cabinet propus, identic cu cel aflat încă în funcţie, şi programul de guvernare updatat vor fi depuse, luni, în Parlament.

PNL va invoca în cererea depusă termenul de 15 zile prevăzut de Regulamentele Camerelor, pentru audierea miniştrilor şi votul de învestitură al noului Guvern.

Asta în condiţiile în care PSD ar încerca să tergiverseze întreaga procedură de votare a noului Cabinet, pentru ca liberalii să nu îşi pună în practică planurile privind alegerile anticipate.

"Guvernul va avea aceeaşi componenţă. Sunt mulţumit de activitatea fiecărui ministru. Echipa guvernamentală este propusă în aceeaşi componenţă ca şi Guvernul care a funcţionat de la data de 4 noiembrie" Ludovic Orban

Cabinetul Ludovic Orban 2, identic cu Cabinetul Orban 1

UPDATE ora 11.10 Conducerea PNL a decis că premierul Ludovic Orban va trimite Parlamentului aceeaşi echipă de miniştri din actualul Cabinet demis, au precizat surse liberale pentru Libertatea.

Şedinţa PNL este în desfăşurare, la Palatul Parlamentului.

Şi programul de guvernare a fost actualizat, eliminându-se acele prevederi care au fost deja adoptate, precum eliminarea pensiilor speciale.

Cine sunt miniştrii propuşi în noul Guvern

  • Raluca Turcan - viceprim-ministru
  • Florin Cîţu - ministrul Finanţelor Publice
  • Marcel Vela - ministrul Afacerilor Interne
  • Bogdan Aurescu - ministrul Afacerilor Externe
  • Cătălin Predoiu - ministrul Justiţiei
  • Nicolae Ciucă - ministrul Apărării Naţionale
  • Virgil Popescu - ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri
  • Lucian Bode - ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor
  • Adrian Oros - ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
  • Costel Alexe - ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor
  • Ion Ştefan - ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei
  • Marcel Boloş - ministrul Fondurilor Europene
  • Victor Costache - ministrul Sănătăţii
  • Monica Anisie - ministrul Educaţiei şi Cercetării
  • Bogdan Gheorghiu - ministrul Culturii
  • Ionuţ Stroe - ministrul Tineretului şi Sportului
  • Violeta Alexandru - ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale

Potrivit unor surse din PNL, Ludovic Orban va merge pentru a doua oară în faţa parlamentarilor cu aceeaşi componenţă a Cabinetului.

Doar programul de guvernare va avea unele modificări, care vor cuprinde promisiunile pentru acest an ale liberalilor.

Orban va sublinia, în noul Program de guvernare, că este necesar ca actualul Legislativ să îşi încheie mandatul, anticipat, pentru a se pune în practică reformele promise.

Paradoxal, premierul demis şi propus din nou să preia şefia Guvernului trebuie să negocieze, în Parlament, nu strângerea unei majorităţi care să voteze noul Guvern ci aliaţi care să pice Guvernul, pentru a se merge în continuate pe ideea alegerilor anticipate.

Dacă două propuneri de premier pică la vot, în Parlament, preşedintele poate dizolva Parlamentul. Astfel, alegerile parlamentare ar urma să aibă loc în acelaşi timp cu alegerile locale, potrivit planurilor celor de la PNL.

De altfel, PNL şi USR au anunţat, deja, că la votul de învestitură pentru Guvernul Orba vor sta în bănci şi nu îşi vor exprima votul.

PSD este pus, astfel, în faţa unei alegeri grele: fie pică Guvernul Orban 2 şi contribuie la planul PNL şi al preşedintelui Klaus Iohannis pentru anticipate, fie îl votează, sau amână votul cât mai mult, profitând de majoritatea pe care o are în Birourile Permanente ale celor două Camere.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
06:11
Facturile la curent ar putea crește din nou. Ministrul Energiei estimează scumpiri de până la 10%
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!