Lupi în iarnă. Cum ajung să fie exploatate femeile care își caută liniștea la mănăstirile românești

• Există nume celebre care și-au pierdut, de zeci de ani, urma sub hainele monahale, precum campioana olimpică la atletism Mihaela Peneș, și există mii de oameni simpli care pornesc pe acest drum al regăsirii. 
• Pentru unii dintre ei, schimbarea e autentică și benefică, dar pentru alții, viața de ucenicie bisericească se transformă treptat în manipulare, abuz, și într-o dependență economică aproape de relația stăpân-șerb din Ev Mediu. 
• Câteva dintre aceste femei au avut curajul de a povesti pentru publicul Libertatea ceea ce li s-a întâmplat. Au căutat libertate interioară și au găsit prizonierat. Au bătut în ușă pentru adăpost și au întâlnit lupii în mănăstiri. 

Când ajungem la schit, începe să ningă, iar sora Margareta* e în curte și o cățelușă albă, Leuța, îi ține companie. Salută cu “Doamne ajută”. 

Femeia greoaie se mișcă cu grijă în curtea acestui schit mănăstiresc vecin cu pădurea, lăcaș aflat pe jumătate în construcție. 

Margareta și-a făcut bagajele ca să plece. Din nou, toată viața ei a încăput în câteva plase de 1 leu, exact ca acum un an și jumătate, când a venit la schitul Schitul “Buna Vestire” din Poiana Negrii, Suceava. 

E pregătită să-și schimbe iarăși drumul de nevoie. A ales să rămână singură în schit înainte, ca să plece ”fără tărăboi”. 

Avea 14 ani când s-a gândit prima oară că locul ei ar putea fi într-o mănăstire. Dar a crescut și viața nu a mai întrebat-o cine își dorește să fie. A devenit croitoreasă, soție, mamă. 

A plecat din lume din cauza abuzurilor soțului

Acum doi ani, sătulă de bătăile soțului alcoolic, Margareta a fugit de acasă pentru a-și găsi liniștea la o mănăstire. Aflase cum cunoștințe diverse, dar și oameni pe care nu-i știa, fac această alegere. Ce se întâmplă când porțile se închid e un lucru pe care l-a aflat după. 

Femeia a mers mai întâi la un lăcaș din sudul țării, unde spune că a trăit ”un calvar”. Cu încrederea trădată, în vara lui 2018, a ajuns aici, în nordul împădurit, unde se simte victima unui nou abuz, zidit din muncă, manipulare și frică. Ca într-un perpetuu joc cu cărțile măsluite de alții, o femeie expusă a găsit inversul a ceea ce a căutat. 

“Pace și liniște sufletească, ce să îți dorești altceva? Dar nu dai de ea, nu o găsești, probabil că nu e aici”,  spune, resemnată, femeia de 49 de ani.

“Te duci la bărbat, ți-e dor de bărbat?”

În fruntea schitului “Buna Vestire” se află Stareța Teodora, o femeie de 45 de ani, cu o constituție atletică și trăsături orientale.

Criteriile de desemnare a unui stareț sunt “vrednicie, frumoasă viețuire, activitate duhovnicească, studii teologice etc.”, conform Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Când o întrebăm pe maica stareță ce studii are, aceasta răspunde: “Sunt niște taine ale sufletului, niște așezări.“

Pentru șefa lăcașului de cult, regulile vieții monahale sunt clare: “A fi maică înseamnă să fii bună, muncitoare, iubitoare și să nu-ți lipești inima de nimic. Nu ai mamă, nu ai frate, nu ai tată, nu ai pe nimeni”.

Până la schit e un drum anevoios de 6 kilometri prin pădure, care poate fi făcut pe jos sau, agale, cu o mașină. E liniște și doar zgomotul monoton al râul răspunde vântului din brazi. 

Margareta povestește cum stareța o manipulează și o abuzează.

Când i-a cerut voie să se ducă până acasă să își viziteze fostul soț care făcuse o comoție cerebrală, maica nu a lăsat-o. 

I-a promis inițial că o va duce ea cu mașina, dar s-a răzgândit. “Te duci la bărbat, ți-e dor de bărbat?”, își amintește sora că a fost reacția stareței.

Mama ”din orașul Palestina”

Deși ea le cere maicilor să rupă legătura cu cei dragi, stareța ține contactul cu mama ei despre care spune că este din Palestina, “chiar din orașul Palestina”, indiferent ce ar însemna asta în geografia vieții unui om. 

În timp ce povestește despre mama ei de la marginea deșertului, stareța culege ciuperci cu pălărie mare, roșie, din curtea suceveană plină cu bușteni tăiați pentru sobă. Zice că le mănâncă, ”nu sunt otrăvitoare”.

Stareța spune că mama ei e musulmană și, de aceea, Dumnezeu i-a dat o lecție și bătrâna s-a îmbolnăvit. “Păi dacă nu te botezi, mama?”, i-a răspuns fiica Teodora, când mama a întrebat-o de ce îi e atât de rău.

Religia musulmană nu e singura pe care stareța o respinge. Cea catolică e și ea pe listă, pentru că e prea permisivă, iar “Papa este un om al pericolului, pentru că încearcă să cucerească lumea”. 

Înainte să aleagă viața monahală la vârsta de 16 ani, maica Teodora a fost “o fată foarte înstărită, mi-a fost foarte greu la început”, rememorează femeia. 

În prezent spune că se gospodărește din comerțul cu icoane și obiecte bisericești și din donațiile pe care le primește în numele mănăstirii. Când este la schit, are grijă ca regulile să fie respectate cu sfințenie.

Se pitește, mă urmărește, mă strigă încontinuu. Eu merg la toaleta de afară, și acolo vine să vadă dacă vorbesc la telefon sau ce fac.

Sora Margareta:

Singurele lucruri care o leagă pe Margareta de lumea de afară sunt un telefon mobil și o cască Bluetooth. Vorbește cu sora ei, cu o nepoată care locuiește în străinătate și cu o prietenă. Ele o sfătuiesc să plece. Pentru ea, plecarea înseamnă o nouă fugă.

Stareța spune că măicuțele ocolesc sau părăsesc repede acest loc din cauza slăbiciunii lor. “Maicile se plâng de starea sufletească, că nu pot să stăpânească ispitele.” 

În același timp, ea nu se sfiește să recunoască felul în care maicile muncesc, taie lemne, aștern, mătură, îi pregătesc baia. “Du-te și fă focul, puiu!”, îi spune ea Margaretei.

Femeia se supune și așteaptă. În mii de mănăstiri din România scena se repetă, cu grade diferite de dominare, unele mai blânde, altele mai aspre. Margareta este, ea însăși, ultima rămasă aici, dintr-o serie de femei care n-au mai rezistat. 

Înaintea Margaretei a fost maica Nectaria.

“Maicile parcă dezertează din închisoare”

”Nu știu de ce a plecat ultima maică. M-am trezit fără ea, a doua zi de Paști”, spune stareța când o întrebăm de ce nu mai sunt și alte măicuțe în schitul care ar putea găzdui cel puțin cinci maici. 

Stareța recunoaște că a simțit că locul în fruntea mănăstirii îi era amenințat de maica Nectaria, cea care a plecat de Paști: “Avea boală de conducere și nu poți să lași conducerea pe un om șubred.” 

Maica Nectaria, cea la care se referă stareța, este maică de 14 ani și crede că viața monahală a fost o minune în viața ei. Dar face diferență între viața monahală și ce i s-a întâmplat aici, la schitul din Poiana Negrii.

“Am fost profesoară de matematică, aveam mașină, logodnic, eram în culmea succesului. Am avut un duhovnic care mi-a arătat că asta e calea. A fost nebunia pentru Hristos, liniștea”, spune maica Nectaria.

Ea mărturisește că a înțeles, cu timpul, că soluția nu e să pleci din lume spre Hristos când ești deja dărâmat. “Dacă vii la mănăstire când ești într-un moment disperat, nu reușești”.

În cele 6 luni în care a stat la schitul Buna Vestire, maica Nectaria s-a ocupat de contabilitatea mănăstirii. 

”În contul mănăstirii era totul în regulă, nu erau sume exagerate, ce intra de la 2% de la anumite firme. Erau maxim 20.000 lei în cont. Dar ea lucra foarte mult cu contul ei personal, sponsorii, tot”, descrie maica Nectaria felul în care stareța folosea banii.

Ea mai spune că stareța avea două mașini trecute pe numele ei și din cauza unor datorii mari la o companie de telefonie mobilă, a pus a treia mașină, pe numele Nectariei. Ca să nu i se poată lua mașina.

Apoi a început zavera între femeile izolate între pământ, ceruri și posesia unui automobil Ford. Stareța Teodora se temea că maica Nectaria o să fugă cu această mașină. 

Stareța primește autoturisme ”de la cunoștințe de-ale ei și de la oameni buni la suflet, credincioși care le donează”, povestesc maicile. În curtea schitului se află acum trei automobile.

Cămara închisă, interdicție pentru medic

Maicile spun că stareța le controla nu doar munca și proprietatea, ci și sănătatea.

La un moment dat, stareța i-a interzis Nectariei să se mai ducă la doctor și la duhovnic, spune ea. “Cel puțin de 2 ori trebuia să merg la doctor, aveam programări la inimă și aveam de făcut un tomograf.” 

Apoi au urmat restricțiile legate de hrană. “Ne-a încuiat de foarte multe ori cămara cu mâncare și ne-a lăsat lucruri vechi, expirate”, mai spune Nectaria. 

“Maica stareță este bolnavă, din câte știu eu. Are boala și pe hârtie, o boală la cap. Aș zice că e o persoană periculoasă, are momente în care e malefică. Psihic te poate controla și speria. Dar are un suflet milostiv”, o descrie Nectaria. 

Vorbele se întretaie în universul mărunt de la marginea pădurii, dar până la urmă, fiecare viață se derulează, de fapt, în acest cerc mic, în care ne afectează oamenii din jur și, mai puțin, moțiunea de cenzură. Aici, stareța e mai importantă decât președintele Iohannis. Iar maicile starețe pot fi numite și revocate din funcție numai de către un Ierarh, spune Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, care mai menționează pentru Libertatea că nu știe de existența vreunor nereguli la schitul “Buna Vestire”.

Ninsoarea se întețește și auriul cupolelor mănăstirii aduce ultima lumină pe fundalul aproape negru al cetinii brazilor. 

A doua maică plecată 

În aceeași perioadă cu maica Nectaria, la schit a fost și maica Xenia, o femeie de 77 de ani, care s-a călugărit acum cinci ani, după moartea soțului.

Ea spune că i-a dat lunar maicii starețe o treime din pensia ei de 1.000 de lei.

Când a ajuns la mănăstirea “Buna Vestire”, maica Xenia i-a explicat stareței că nu poate munci mult, pentru că e cardiacă și că s-a retras aici să se roage. Își amintește că aceasta i-a răspuns că nu e la stațiune și ”să se roage, că totul va veni”. 

Maicile spun că se rugau aproximativ 4 ore pe zi, de două ori dimineața și de două ori seara și că, în rest, munceau.

“Făceam toate rugăciunile bisericii și toată treaba. Stareța nu avea chef de muncă, ea se ducea în treaba ei, cu vânzările”. 

Maica Xenia:

Maica Xenia e croitoreasă și mai cosea haine pentru ele, veste, fuste, bluze. În plus, spune că era nevoită să care lăzi cu fructe.

Într-o zi a făcut o criză cardiacă de fibrilație și a ajuns cu ambulanța la spital, unde a stat internată câteva zile. Maica spune că a făcut criza din cauza efortului excesiv.

După ce veniseră să își caute liniștea sufletească, dar dăduseră de un program de pluton, cu muncă multă și mâncare puțină, maicile Xenia și Nectaria au plecat fără să își ia la revedere de la stareță. Era a doua zi de Paște, dimineața. 

“I-am spus la revedere în gândul meu”, spune maica Xenia care a rezistat la schitul din munți un an și jumătate. Acum e la o mănăstire unde se roagă toată ziua și nu muncește deloc.

Lupi și căprioare

În afară de măicuțe, de la schitul “Buna Vestire” lipsește și un preot care să țină slujba în mod regulat. Acum e frig, iar mănăstirea nu are centrală și “rar găsești om care să se jertfească”, justifică stareța această lipsă.

Frica, frica măruntă, cea care destramă și paralizează omul, frica obișnuită e cea care înconjoară perimetrul schitului. Maicile de aici se simt prizoniere. “Stau numai în stres, cu frică. Aici intri, dar nu mai poți să ieși”, se gândește Margareta, ultima rămasă.

“Eu apar dură pentru cei care nu vor să lucreze”, spune stareța.

Pentru stareță și pentru soră, lumea din jur are rosturi diferite. Stareța o vede ca pe o amenințare, în timp ce Margareta privește lumea ca pe o posibilitate de revenire la o viață liberă, chiar dacă a plecat rănită din ea și a ajuns între culmi. 

“Dacă nu iubești munții, nici ei nu te iubesc pe tine”, spune stareța. Prin fereastră, stareța distinge lupi, urși, mamifere mari, neiertătoare, dominatoare, care te înconjoară și te obligă să stai la adăpost, ferit de dușmănia lumii. Căci ”lupii sunt mai blânzi ca oamenii”, spune ea.

Același munte își dezvăluie însă blândețea prin ochii Margaretei, care uneori vede în curtea schitului iepuri, veverițe sau căprioare.

“Nu vreau să iasă tărăboi”

Margareta spune că cel mai tare s-a speriat când maica stareță i-a zis că vrea să o ducă la un medic psihiatru care să îi dea un certificat, să se poată pensiona pe caz de boală. “Și să stau internată o perioadă. Dar cum să stau eu acolo cu nebunii, că se întâmplă atâtea?”, spune femeia. Suspectează că stareța voia să-i folosească pensia.

A decis să se desprindă definitiv de schit în urmă cu o săptămână, când și-a găsit portofelul gol, la ea în chilie. “Aveam 5 milioane, strânși într-un an jumate. De la diferite persoane care mi-au dat mie personal și de la stareță, care mi-a dat când am fost la spital și la divorț”. Spune că stareța i-a luat banii, ca să nu poată pleca în lipsa ei. 

“N-aveam voie să încui chilia, era casa ei, așa spunea”, zice Margareta. 

În ultima perioadă, în afară de cele două, la schit mai era un muncitor care construiește alte chilii. 

“Cum să îi iau eu banii? Cine știe ce a făcut cu ei? E puțină rău la minte!”, se apără stareța. 

Plecarea a fost liniștită și măruntă, ca viața oricăruia dintre noi. După ce stareța Teodora s-a dus la Iași să vândă obiecte bisericești cu ocazia Sfintei Parascheva, sora Margareta a împrumutat niște bani de la o vecină, a parcurs cu un taxi cei 6 kilometri hurducați prin pădure și a ajuns în gara din Vatra Dornei. 

“Nu vreau să iasă tărăboi”, și-a justificat Margareta hotărârea de a pleca pe furiș în orașul din care provine.

Ea ne-a scris că a ajuns acasă în zori, la 5 dimineața, după un drum de șapte ore cu trenul. N-a așteptat-o nimeni.

• Am ajuns cu bine la destinație, să aveți noroc de bani, i-a scris Margareta stareței, cu ironia simplă a omului supărat.
• În lipsa mea nu trebuia să pleci. Pot să te dau la poliție, că nu știu ce ai furat. Nu ți-e frică de Dumnezeu, cât te-am ajutat? O să te bată Dumnezeu rău. De unde ai avut bani? Nu eu ți-am trimis bani de drum? Și dacă ai luat de la biserică și nu știi unde i-ai pus, te pun la psaltire și vei păți rău. Blestemato, o să te bată Dumnezeu, i-a răspuns, prin mesaje, stareța.

Margaretei i-a revenit frica. “Deja mă simt mai speriată decât acolo”, spune ea, după ce stareța a sunat-o și i-a trimis mesaje de amenințare toată ziua.

“Maicile care vorbesc așa înseamnă că nu și-au vindecat sufletul. Sunt niște panarame care pleacă și fac lucrurile astea. Cu cine se răzbună, cu Dumnezeu? După o viață în mănăstire, niște parașute din astea să-mi facă mie reclamație”, se revoltă, la telefon, stareța.

La schitul Buna Vestire nu se mai află acum nicio măicuță. E, în sfârșit, liniște și se aud  lupii în iarnă.

Maica stareță ne-a trimis un mesaj vocal:

”Bună seara. Sunt măicuța care dvs încercați să-i faceți probleme. … (ininteligibil) N-aveți nicio dovadă… Datorită unor persoane care mă bârfește… n-aveți nicio dovadă. Să îmi arătați fapte doveditoare că eu sunt ceea ce spune alții. Ați venit în mănăstire ca să îmi faceți mie probleme datorită la niște oameni care eu i-am ajutat foarte mult.

Veți vedea. Ce ați făcut cu dânsa? Ați luat-o la București și ați dus-o? Ați intrat în mănăstire fără ca eu să știu. Acolo este proprietatea mea și dvs nu aveți voie să intrați în proprietatea mea fără să-mi spuneți”.

Disclaimer: Meseria noastră este să redăm publicului realitatea așa cum este, nu să intervenim în viețile oamenilor. Am fost la Schitul “Buna Vestire” o singură dată,  în prezența maicii starețe, cu o zi înainte ca sora Margareta să plece de la schit.

Margareta* este un pseudonim, pentru a-i proteja identitatea sorei. 

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro