Lupta unei mame pentru ca părinții din sănătate care își cresc singuri copiii să primească mai mulți bani pe durata școlii online

Comentează
Arhiva foto

Raluca Deliu, medic la Spitalul Județean Sf. Spiridon din Iași și mamă singură, împreună cu alți părinți care-și cresc singuri copiii, a reușit, după multe petiții, să schimbe legea de acordare a bonusurilor pentru angajații din sănătate, apărare, penitenciare, ordine publică și securitate națională. Inițial, nu se aplica și pentru familiile monoparentale. Modificarea legislativă a fost promulgată de președinte și urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.

UDPATE 15 aprilie, ora 17.56: În urma publicării acestui articol, ministrul Muncii, Raluca Turcan a trimis o serie de precizări. Forma integrală a acestora poate fi consultată la finalul textului.

„Ca urmare a mențiunilor din cadrul articolului „Lupta unei mame pentru ca părinții din sănătate care își cresc singuri copiii să primească mai mulți bani pe durata școlii online”, apărut pe 12 aprilie, pentru o informare corectă, consider utile următoarele precizări:

1.Chiar în urma sesizărilor venite din public, am susținut ca ministru al Muncii amendamente pentru ca familiile monoparentale să beneficieze de majorarea salarială de 75%. Astfel, pe 17 februarie 2021 s-a discutat în Parlament proiectul de lege de aprobare a OUG 182/2020 care modifica și completa OUG 147/2020 și am propus amendamente care să clarifice modalitatea de aplicare a bonusului în cazul familiilor monoparentale. Problema a fost într-adevăr, lipsa unei interpretări unitare a prevederii legale, în sensul în care angajatorii considerau că familiile monoparentale au dreptul doar la zile libere, nu și la majorarea salarială”, se arată în documentul trimis de Ministrul muncii, Raluca Turcan. Continuarea, la final.

Părinții angajați în sănătate, penitenciare, apărare, securitate națională și ordine publică și care-și cresc singuri copiii sub 12 ani încă nu beneficiază de bonusul asigurat de lege colegilor căsătoriți.

Raluca Deliu, medic primar la secția ORL a Spitalului Județean de Urgență Sf. Spiridon din Iași, este unul dintre părinții care au încercat pe toate căile să ajungă la decidenții politici și să le atragă atenția că Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG 147/2020) defavorizează familiile monoparentale ai căror membri fac parte din personalul esențial amintit mai sus.

Acest 75% din salariul de bază (și nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din salariul mediu brut folosit la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, adică 5.380 de lei) îl încasează unul dintre părinți când școlile sunt închise în pandemie, iar copiii lor învață online.

Cei din familiile monoparentale au, deocamdată, o singură opțiune: să-și ia liber, ca să stea cu cei mici acasă, însă pentru fiecare zi ar primi cu 25% mai puțin din salariul corespunzător acelei zile de muncă. Ei rar pot lipsi de la lucru, tocmai pentru că sunt considerați esențiali. Deci, sunt obligați să renunțe la orice formă de recompensă, deși au o grijă în plus, pentru că n-au întotdeauna cu cine să-și lase copiii.

După ce mai mulți părinți, printre care și Raluca Deliu, au trimis scrisori și e-mailuri către politicieni și petiții la Ministerul Muncii, o modificare legislativă, conform căreia familiile monoparentale pot accesa acel bonus, a fost votată de parlamentari și promulgată de președintele Klaus Iohannis în aprilie. După publicarea în Monitorul Oficial, amendamentul va intra în vigoare.

„Norocul meu e că am o fetiță destul de mare și că mă ascultă”

Raluca Deliu, 47 de ani (foto), își crește fiica singură, căci soțul ei a murit acum ceva timp. Este medic ORL-ist de 16 ani și crede că e important să-i fie apreciată munca, iar un astfel de bonus ar fi un semn de prețuire. „Un angajat mulțumit muncește mai cu spor decât unul supărat și obosit”, spune femeia.

Zile libere ca să o supravegheze pe fiica ei în vârstă de 11 ani (este în clasa a V-a) nu și-a luat. A preferat să se ducă la spital: „Condițiile salariale erau reduse. Când te bazezi doar pe tine, ai un copil și rate în franci, e mai dificil. Norocul meu e că am o fetiță destul de mare și că mă ascultă”, explică medicul.

În ultimul an, și-a mai luat concediu, pentru că îi mai rămăseseră niște zile de odihnă de recuperat, dar și din cauză că s-a îmbolnăvit de COVID-19 aproape toată luna decembrie a rămas acasă. Nu știe cum s-a infectat cu virusul. Spitalul Sf. Spiridon nu e destinat pacienților COVID-19, însă există o secție pentru aceștia.

În toamnă, după emiterea OUG 147/2020 și revenirea la școala online, Raluca Deliu a depus o cerere la spitalul în care lucrează, ca să obțină acel bonus, pe lângă salariul lunar. Atunci a aflat că legea nu se aplică în cazul familiilor monoparentale.

În noiembrie, a trimis o petiție la Ministerul Muncii, iar în decembrie a venit un răspuns cu articole de lege unde erau subliniate cuvinte-cheie. „Le-am scris prim-ministrului și ministrului muncii Raluca Turcan, dar nu au citit. Am trimis mesaje unde am avut și eu acces, pe messenger”, spune medicul.

„Legile pot fi și strâmbe și atunci trebuie schimbate”

A continuat să caute soluții; în ianuarie a făcut rost de numărul de telefon al unei senatoare de Iași, care i-a dat speranțe că s-ar putea face o schimbare, dar ulterior nu i-a mai răspuns. „Foarte greu renunț, mai ales când ceva mi se pare nedrept”, subliniază Raluca Deliu. A vorbit și cu Nelu Tătaru, după ce și-a încheiat mandatul de ministru al sănătății. Îl cunoștea din facultate și a vrut să-l informeze despre conținutul legii.

„Legile pot fi și strâmbe și atunci trebuie schimbate. Cineva trebuie să-și dea seama de asta și să insiste”, crede medicul. „Am fost, bineînțeles, descurajată de cunoștințe, că oricum nu o să am succes, că de ce mă mai zbat”.

Se gândea de pe-atunci că de schimbarea legii vor beneficia toți ceilalți părinți singuri din sănătate, penitenciare, ordine publică, apărare și securitate națională, nu doar ea - fiica ei oricum va împlini 12 ani în septembrie. Acum așteaptă să se publice legea în Monitorul Oficial. Se bucură că s-a ajuns așa departe, însă nu vrea să își asume vreun merit.

Precizările ministrului Muncii, Raluca Turcan

„Ca urmare a mențiunilor din cadrul articolului „Lupta unei mame pentru ca părinții din sănătate care își cresc singuri copiii să primească mai mulți bani pe durata școlii online”, apărut pe 12 aprilie, pentru o informare corectă, consider utile următoarele precizări.

1.Chiar în urma sesizărilor venite din public, am susținut ca ministru al Muncii amendamente pentru ca familiile monoparentale să beneficieze de majorarea salarială de 75%.

Astfel, pe 17 februarie 2021 s-a discutat în Parlament proiectul de lege de aprobare a OUG 182/2020 care modifica și completa OUG 147/2020 și am propus amendamente care să clarifice modalitatea de aplicare a bonusului în cazul familiilor monoparentale. Problema a fost într-adevăr, lipsa unei interpretări unitare a prevederii legale, în sensul în care angajatorii considerau că familiile monoparentale au dreptul doar la zile libere, nu și la majorarea salarială.

2. Ca ministru, primesc foarte multe mesaje și sesizări, legate de paletă foarte largă de probleme, la care fizic, este imposibil de răspuns personal, dar care sunt direcționate către experții din minister spre rezolvare, cum s-a întâmplat și în cazul de mai sus.

Încurajez cetățenii să se adreseze și ministerului Muncii și mie personal ca ministru, pe toate platformele de comunicare pe care le-am pus la dispoziție, pentru că la toate problemele există un răspuns instituțional, concret. Le mulțumesc pentru înțelegere cetățenilor că nu pot răspunde personal la fiecare mesaj și îi rog să aibă încredere că pentru fiecare problemă căutăm o rezolvare.

Atașez amendamentele susținute pentru ca familiile monoparentale să beneficieze de majorarea salarială de 75%.”, a transmis Raluca Turcan, Ministrul Muncii și Protecției Sociale.

[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/04/tabel-2021-cu-propunerile-mmps.pdf" title="Tabel 2021 cu propunerile MMPS"]
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!